Despre iubire - Kahlil Gibran
Atunci Almitra zise: „Vorbeşte‑ne despre Iubire.” Iar el îşi înălţă capul privind mulţimea şi o tăcere adâncă pogorî peste toţi. Apoi, cu o voce mare, începu: „Când Iubirea vă face semn, urmaţi‑i îndemnul, Chiar dacă drumurile‑i sunt grele şi prăpăstioase, Şi când aripile‑i vă cuprind, supuneţi‑vă ei, Chiar dacă sabia ascunsă‑n penaju‑i v‑ar putea răni, Iar dacă vocea‑i vă vorbeşte, daţi‑i crezare, Chiar dacă vocea‑i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustieşte grădinile. Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă şi crucifice. Precum vă face să creşteţi, ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile. Precum ea se ridică până la înălţimea voastră, alintându‑vă ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina Soarelui, Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleştarea lor cu pământul. Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră. Vă treieră pentru a vă descoji. Vă vântură spre a