Din sonetele lui Berryman - 27


Într-un poem făcut de cummings de demult era
iubita lui ploaia, însă, iubito, tu ești lumina de soare
prin aerul albastru fluturând, trezind cu o boare
suspine să te urmărească plânse cu irișii asemenea,
părul tău strălucitor-din-umbră îmi lipsește mult prea
mult - de două săptămâni și astăzi. Ce chemi tu la o viață e o mare
făptură a ta însăți, tu ești eu, parazitul care
dintru lumină soarbe asupra... noastră. Dacă această a mea
contorsionată spunere te supără, mai scurtă ca a lui Properțiu
parafrazat de Pound - căruia îi sunt dator
cu trei scrisori - atunci treci tu prin mine ca un pieptene.
Și iată-mă netezit; - sub disciplina ta eu știu
și să mor - chiar dacă alții ar fi neîncrezători,
și cerul larg, amuțit de stele, către casă mă umbrește alene.


traducere de Mircea Ivănescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

Un pom otrăvit - William Blake

corabia – un poem de Matei Vişniec