luni, 25 februarie 2013

Poemul alcoolicilor - Ion Mureșan


Poemul alcoolicilor
 
Vai săracii, vai săracii alcoolici,
cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună!
Dar mai ales, mai ales dimineaţa când merg clătinându-se pe lângă
ziduri
şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere
scrise de un şcolar stângaci.

Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o
cârciumă,
căci pentru El e uşor, ca pentru un copil
ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri. Şi
numai ce ajung la capătul străzii şi de după colţ,
de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure
le sare cârciuma în faţă şi se opreşte pe loc.
Atunci o lumină feciorelnică le sclipeşte în ochi
şi transpiră cumplit de atâta fericire.

Până la amiază, tot oraşu-i ca purpura.
Până la amiază, de trei ori se face toamnă, şi de trei ori se face
primăvară,
de trei ori pleacă păsările în ţările calde şi de trei ori se întorc.
Şi ei vorbesc, vorbesc fără încetare, despre viaţă. Despre viaţă
aşa, în general, şi chiar şi alcoolicii tineri
se exprimă cu caldă responsabilitate, şi dacă se mai încurcă şi se mai bâlbâie
nu e din cauză că ar da glas unor idei nemaivăzute,
ci pentru că, în tinereţea lor,
reuşesc să spună lucruri cu adevărat emoţionante.

Dar Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu se opreşte aici.
Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului
şi îi invită pe alcoolici să privească.
Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă decât un
petec de iarbă,
tot e ceva peste fire
Până când se scoală unul şi strică totul Şi zice:
"În curând, în curând va veni seara,
atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!"
Atunci unul după altul se scoală de la mese,
îşi şterg buzele umede cu batista,
şi le este foarte, foarte ruşine. 
 
Ion Mureșan, cartea Alcool, editura Charmides, 2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu