poeme de Andra Rotaru
RUE 302
„În tine
sunt un copil
fără răni”
Melatonin
bărbatul meu e copil
umezeşte la nesfârşit greaţa
sentimentelor noastre
el e copilul
din care fluturii îşi ridică stăvilar
e lăcusta care îşi pierde corpul
în agitaţie
bărbat cu creneluri
care mărunţeşte viaţa
fără membrane
bărbatul meu e copil.
în uterul soare
înflorim în menghină
**
îi aud pe locatarii casei de alături
şi picioarele lor pe rogojini.
în spatele uşii
în casa în care mă las presat
ca o tăietură de ziar
toxică
în anticamere nu găsesc nimic intim
îmi aştern propriile murdării
fieste unde prietenii lipsesc. cu ei petrec
pe un cer în piele roşie
cu ei stau lungit
exult prin pupile masculine
în sepia
mă hrănesc
îmi umplu iubitul
mă baricadez
avem vedere direct în ochiul celuilalt
în insectarul morţii
După amiază
sunt sătul de turnurile care se clatină
de aerul rece şi
durerea care vine
stăm rezemaţi în stinghii
tasaţi în golul
pe care nu-l umplem
RUE 302
avem timp de liniştire.
îmi port decadenţa ca pe o copertină
care alunecă
peste liniile de tensiune
în fiecare primăvară un răpăit de lăcustă
ne ajută să ne regăsim
tu care nu iei niciodată durerea
nici nu mă poţi face să rămân.
corpul tău în
savoarea cărnii mele.
lasă-mă să nu văd.
disperaţi în mers
corpuri sparte
al tău pe pauză
un stres în care nu avem nimic de făcut
suntem în fiecare bărbat
avem iz. avem mirosul capcanelor
în care intră himenoptere tinere
Zboruri
ne afundăm paşii
în disperare
vine când înainte nu e nimic istovitor.
în singurătate când mi-e rău.
aici începe viaţa. un hârşâit întrerupt cu
cei mai buni prieteni care forjează dimineţile
verminaţia
în ultimul beci
unde chipurile
fluturilor sub lămpi
ne schimbă
Fire
tu stai în stânga mea
pe dreapta am fluturi
am umeri născuţi de-a valma
aud nechezatul
şi praful membranatic
mă împroşc cu el
prin luminile unui oraş
în care agitaţia aripilor
porneşte
la fiecare solstiţiu
RUE 302
chipuri în sus
chipuri în jos
contururi de melanină
încadramente de fier
prietenul meu, nu îţi înfiera puterea
împarte-o cu mine
vreau şi eu să suflu
să o facem balon
să încăpem
în beci se adună
suflul iubirii noastre
oameni încastraţi în var
insectele fără bucurie
zboară repede. trec pe la fiecare.
noi doi lipiţi
pe melanină
Serpentine
azi noapte am adormit
fără cearşaful sub care
ne-am acoperit unul pe altul
ca pe morţi
mi-a fost teamă
am sunat primul comis voiajor
i-am arătat trupul sub care zăceau
florile înfipte în piele
rânjetul copiilor cu sexul pătat
după ofilire:
vântul care bătea dintr-o parte
tu ieşit la mal
laolaltă cu animalele
care zvâcnesc
în herghelii
//m-am oprit de prea multe ori
în dimineaţa asta
Forma noastră fonică
pe o plajă cu cerul găurit
facem iubiri non stop
şi bordeluri
tragem sare în vene
urmăm indici către
Dumnezeu
stăm îngenunchiaţi
ne rugăm la regi împrăştiaţi
cu scârţâit în tibule
suntem carnagii
din care sarea s-a adunat
Dimineaţă pe RUE 302
mor tânăr
în sania în care mă legeni.
articulaţii ca ochii de femeie
peste care trecem
încă o dată
cu furie
mai vreau o dată
să împrejmuiesc gâtul tău de fier
pieptul de animal
de serpentine
Iubire de hârtie
mascaradă
am venit la tine
am pus jerberă iubirii
în jurul fotoliilor roşii
nu a oprit nici un alt bărbat.
te aştept pe tine
să sugem ţiparii
~one track one life~
din pielea ta îmi despletesc
caraşi
îi băgăm în mare
ca pe propriii copii
~one track one life~
silenţioşi
9:23
mergeam pe traverse
căutam piloni de susţinere
atingeam cu mâinile zidurile subţiate
pipăiam grundul
cojit sub palme
uşi în faţă care nu se deschid. mai vreau
să intru o dată
fără cordelină pe mine
Jurnal
fragmente/mişcări/ochi deschişi/oameni care râd
o întreagă nepăsare. nu o vede nimeni?
oameni care trec unii pe lângă alţii uşor
privire imperfectă. lumea se reia la tot pasul
cu ochi de animal
cu o gestică diferită
lumea se reia în sens giratoriu
păsări rupte
după ce am dizolvat hotarele tuturor
liniilor de tensiune
după un somn odihnitor
Chemistry between us
„o gelozie pentru toate”
mă simt alungat din matcă
stau împreună cu refugiaţii.
mucegai la încheietura braţelor
în semi obscur
îmbrăţişări ale trupurilor/
conversaţie/
câteva ore pe zi
psihotrope
florile de pe mine
mă ajută să te trezesc
Cursuri line
am fost chemat să împart lucrurile bune şi lucrurile rele
sentimentele
sub aripile îngroşate de păsări
sub oamenii mari
m-am aşezat pe canapele
fără amprente imposibile
am vorbit celor din jur la nesfârşit
rugându-i să mă prindă de braţe
să rupă încheieturile moi
să mă lase să fiu copil
înăuntrul casei
înapoi în spaţiul polar
am mers în gândul fiecăruia
*
în toate menirile umflate de agitaţie nu e decât o transpiraţie rece
un gol pe care nu-l umplem
lipsa şi trecerea de la unul la altul
ca şi cum zvâcnetul e irepetabil. doar o clipă şi drumurile cresc, jerberele se strâng
în corpurile ameţite
fără gânduri
în fiecare sincron cu iubirea
din urmele de nisip şi fumul gol pe care nu-l sorbim
oamenii cresc. acum etajele
se coboară repede
Comentarii
Trimiteți un comentariu