joi, 7 martie 2013

poeme de Emilia Zăgrian

anxietate. tasare vertebrală

în poziţie dreaptă

o spaimă orgasmică într-o cameră verzuie
în care am fost silită să adorm cu
ceva în braţe
cîteodată mă feresc să deschid subiectul
uşa rămîne singurul punct de sprijin şi
inima o ceaşcă umplută cu vişine putrede

în fiecare noapte îmi scrîntesc privirea
înghit rezerva de salivă deşi nu cred că
voi aranja camera cumva plăcut

poate ştii
stingerea luminii aduce pace
mă poate încălzi

o singură apăsare a sînului diluează
nepăsarea constantă şi rîsul isteric
sărutul moale fixat de gît în plimbarea
aceea relaxată

aş  rade toată melancolia de pe bulevard
chiar dacă s-ar reduce la condamnare la moarte
să mă plimb cu o inimă roşie
roşie ca o arteră de plastic


moment prost

copiii nu sunt jucării, să nu-i băgăm în gură

acelaşi traseu din faţa blocului cîteva
voci familiare îmi duc aminte de mama
nici azi nu ştie să scrie un sms

ultimul mesaj în curs de trimitere
are vechime trei luni trebuie să o trimit la mare
am grijă de plămînii ei astmatici
deşi o învinovăţesc de rezultatele electrosomatogramei
hipercapnie sensibilitate 88 %
ar fi putut să mă sărute cald în fiecare seară

să-mi împletească părul cozi să ne închipuim
că viaţa nu e o limită proastă
în care trebuie să ne îmbolnăvim inima

noaptea în care cred că lumina vine
din strigătul oraşului
ştiu despre ce vorbesc


zonă urbană. umiditate aer

desigur că nu sufăr eşecul
sau bărbaţi supraponderali deşi teama
crapă de extaz
reuşesc să-mi privesc mîinile în fiecare seară -
şi mă feresc de lucruri mici gen figuri comune
sau trandafiri din marţipan

dacă nu îmbrac pardesiul negru
devin îngerul anxios şi arăt cumva naivă
ieri am găsit descompunerea tăcerii în
fiecare maşină putredă
şoseaua era the road to heaven
rămîneam focusată schimbîndu-mi gesturile
ruscacul intrase doua treimi în pîntec
rucsacul devenise ursul de pluş
şi inima pe stoc

aproape fredonînd depeche mode
peace will come to me it’s ment to be
în fiecare seară îmi lipseşte apropierea profundă
părinţii mei au inimi de piatră în cimitir la brukenthal
aproape o noapte de vară mă poate amortiza profund
să nu arăt chiar întorsă pe dos,
aproape un rîs isteric


    moment prost - replay

    dacă eşarfa legată în jurul gîtului îţi
    va aduce în sfîrşit liniştea
    vom privi marea printr-un hublou
    şi apăsarea restantă de ieri ne va
    aminti că am fost născuţi să cerem iertare

    nouă luni mama ne-a purtat şcolăreşte
    cea mai fericită femeie
    şicelemaifrumoasetrăsături

   de atunci păstram
   sticlele cu dop să simulăm un puls normal
   primul pahar cu apă ne-a găsit morţi
   dacă acum ne mai găseşte cineva

   nu suntem făcuţi pentru tulburare bipolară

   de mici o uşoară hipocalcemie
   ascultă vocea lui vocea ei
   nu suntem o familie fericită
   the simponstheotherscei4fantastici


etaj 1 salonul 4

pune ceva pe tine

diseară îl sun pe tata împarte salonul cu un nebun
a făcut intoxicaţie cu monoxid de carbon ar trebui
să-şi urască fratele
acum îl conving să uite de laleaua înmuiată în pahar
să renunţe la rănile adînci
primele zile de tratament liniştesc

am ieşit pe banca din faţa spitalului mare
portarul a strîns din ochi i-a făcut semn
aşa da fată măruntă ce ochi cuminţi
mi-a dat bretonul din ochi
mi-a arătat tatuajele din armată şi ortografierea
unei înjurături nemţeşti
mi-a povesitit că în mai nu mai scăpăm
de zăpada mielilor

deşi tot găseam nefamiliară expresia lui
şi tot din cauza exploziei din japonia


lună plină

lui jorj

fără două răni micuţe nu putem deveni prieteni -
acelaşi moment prost în care nu găsim
pantofii negri sper să nu ne separăm complet

vreau să fii primitoare cînd dorm peste noapte
aminteşte-ţi că ultima plecare se cimentează
mama-măsii de ce nu vrei să te laşi iubită?
 
uită că durerea ar putea deveni o călugăriţă
imensă sărutul nostru e o gură plină de sînge
în recycle bin

ne-am confundat aerele de superioritate
cu ale hipioţilor în ultima noapte dinaintea
mutării ne-am răcit pe podea şi nici măcar
prima secvenţă din film

cu greaţă anca a încercat să-mi ridice moralul
tu îmi spuneai că îţi lărgesc orizonturile
de cînd ai plecat

mai pleacă naibii o dată
să te întorci cu serotonina peste 15 şi
să fii cald
şi să aduci a collin firth


sărut plus mînă pe sîn

tot mai mult simulăm un preludiu acid
gen un sărut plus o mînă pe sîn
ştii că dimineaţa am corpul perfect întins
şi o atitudine exemplară
îmi iubeşti metacarpienele spui  -
Înţeleg de ce dimineaţa am mîinile
tale în ochi

ştiam ceva de exerciţiul afectivităţii
ai unor post-adolescenţi
tocmai dimineaţa între noi alunecă
de fiecare dată
o revistă ştiinţifică,
obiectele calde devin plante mărunte
cît să ţii aproape un gest intim
ultima genuflexiune în care ai fost umil –

de fiecare dată aducem resentimentele
la jumătate reuşim o atingere
să ne uităm unul în faţa celuilalt
cu braţ antebraţ şi gură
să iubim pe cont propriu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu