poeme de Vasile Iftime


 

 

 

 

 

 

 

 

Sâmbăta morţilor

Şotron

Tu ai plecat să vezi lumea:
până la Sofia – 26 de ore.
Eu am plecat să vizitez inima pietrei:
până în inima pietrei – 26 de ore.
În urma noastră, două umbre
se reped să închidă uşa,
să tragă obloanele peste ferestre,
să ardă fotografii.
De zid, cineva izbeşte o oală de lut,
oala se face ţăndări.
În semafor, trenul tău are verde;
în semafor, trenul meu are un păianjen –
ar fi culmea să rămân înfăşurat într-o pânză.
E noapte,
în ochii tăi o pasăre adună cuib;
e noapte,
în sângele meu o pasăre aşterne patul.
Trenul tău aleargă prin stepă;
trenul meu, precum o bormaşină,
sfredeleşte în stâncă.

Iată-ne ajunşi la destinaţie.
În inima lumii,
Estul pietrei.
   
 
Eu despre el, el despre mine
 
Scriu un poem despre mine cu vârful limbii direct
pe sticlă.
Este noapte, este aprilie şi afară plouă cu păsări moarte.
Geamul transpiră instantaneu în urma cuvintelor.
Sub abur, ca sub zăpadă, nicio urmă.
Noaptea, blocurile dorm înghesuite unele în altele,
Dimineaţa, cresc precum o armonică desfăcută.
La fiecare etaj, sub tencuială, bat inimi.
Eu scriu un poem la persoana a III-a despre mine
şi despre oraşul care mă scuipă precum o frunză toamna.
Afară, flori de cireş până-n prag.
 
El scrie un poem despre el în oglindă.
Cuţitul care a dezosat timpul,
care a scobit creierul din găoace abia mai lasă semne.
El şi-a ascuns degetele sub fermoare la un loc
cu bricheta, cheile
şi alte chestii de umplut buzunarele.
Ultima dată a mângâiat cu palmele străbunicului,
ea s-a simţit stingheră ca o carabină rusească
în mâna vânătorului de capre.
Sărutul lui, întotdeauna cu buzele mamei,
cărnoase, pline de sânge –
o piersică verde direct în fereastră.
Acum, priveşte ploaia prin ochii copilului înecat
în cristelniţă.
 
El scrie un poem despre un poet ieftin
ce poartă tricouri atipice şi plânge când se bucură,
despre un poet cu pielea făcută ciur de razele lunii.
Ea se lipeşte petic lângă petic peste fiecare gaură,
ca pe o cămaşă roasă de molii.
El scrie un poem despre un poet orb ce nu este dacă
nu se vede,
iar când se întâmplă, din greşeală, să se întâlnească,
abia se recunoaşte după scris.
El încă mai scrie despre un poet mut ce se repetă
în câteva semne
ştiute pe de rost la persoana I.
Eu scriu despre el
ca despre mort,
numai de bine.
 
(Marea) publicitate sau despre cum te poţi trezi bogat peste noapte
 
Cumpăr cameră de hotel,
cartier Păcurari, Moldotur, etajul 1, vedere spre iarnă.
Atenţie! A nu se schimba cearşafurile folosite
pe 3 martie 2012,
a nu se usca prosoapele,
a nu se deschide fereastra!
Revin.
Acum am ceva treabă:
mai vreau să cumpăr nişte tacâmuri
(Rustic-restaurant, Copou, Sărăriei, 17)
şi un şerveţel –
dau pe el cât nu face.
(Vorbesc în clişee.)
Cât nu face un şerveţel cu ceva urme de cartofi pai,
piept pui dezosat, salată asortată?
Ceapa a rămas neatinsă
(posibil, o să ne mai sărutăm de câteva ori).
În parc, Grigore Vieru stă la umbra teiului.
Pe alee,
mai este zăpadă –
vreau să cumpăr şi nişte urme,
la noapte le voi pune sub pernă şi o să-ţi aud paşii.
În faţa unei bănci bolnave de lombosciatică,
te-am ridicat în braţe,
a fost un fel de a face dragoste deasupra pământului.
VREAU SĂ CUMPĂR CELE MAI ADÂNCI URME.
P.S. Caut ambalaj ciocolată rusească,
culoare albastră,
aruncat neglijent pe o alee deasupra râpei galbene.
Găsitorului ofer recompensă.

Sâmbăta morţilor

Candela
 
curge lumină prin toate ungherele.
Icoana,
împodobită cu prosop negru, plânge.
Fântâna
scoate agheasmă pentru stropit stâlpii.
Pe gard,
mama aşază un ţol de cordele.
În sertar,
trei monede legate într-un colţ de batistă.
Bunicul, după cum îl ştiu,
cred că a sărit o vamă.
Bunică, ca o sfântă,
a urcat la cer în genunchi.
Fratele meu şi-a cumpărat locul
cu nişte vaucere furate de la fraţii lui.
Tata, precum Iov,
a pătimit pentru trei vieţi la un loc.
Copilul ce l-am botezat fără să-l nasc
aruncă cu pietre.
Candela
curge lumină peste pervazul ferestrelor.
Lumina,
printre frunze, urcă spre cimitir.
Mama întinde pe gard,
la soare,
morţii de sâmbătă.
Priveşte, iubito!
Ultimele două rânduri sunt scrise
cu o cămaşă
putredă
de nuntă.
 
din Revista Contrafort

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

Un pom otrăvit - William Blake

corabia – un poem de Matei Vişniec