poeme de Wisława Szymborska

Valuri văzute de sus, divers colorate, o topografie ciudată.

Sfârşit de veac


Trebuia să fie un veac mai bun ca celelalte
secolul nostru al XX-lea.
Nu va mai reuşi să ne dovedească aceasta,
anii îi sunt măsuraţi,
pasul împleticit,
şi-abia mai suflă.

Prea multe s-au întâmplat,
din ceea ce trebuia să se întâmple,
iar din ceea ce trebuia să vină,
n-a mai venit.

Ne-apropiam de primăvară
şi de fericirie, printre altele.

Frica trebuia să fugă de pe văi şi munţi.
Adevărul să ajungă la ţintă
mai repede decât minciuna.

Câte nenorociri nu trebuiau
să se mai întâmple;
de pildă războiul şi foametea
şi aşa mai departe.

Ar fi trebuit înfăptuită
dezarmarea dezarmaţilor,
încrederea şi ceea ce mai urma.

Cel care ar fi vrut să se bucure
de lumea care stă
în faţa unui lucru irealizabil.

Prostia nu este ridicolă.
Înţelepciunea nu-i veselă.

Speranţa
nu mai este de-acum o fetişcană
et cetera, cu regret.

Dumnezeu trebuia să creadă până la urmă
în omul bun şi puternic.
dar bunul şi puternicul
sunt încă doi oameni.

Cum să trăim – m-a întrebat într-o scrisoare
cineva
pe care şi eu doream să îl întreb
tot asta.

Din nou şi aşa mereu,
ceea ce se şi vede mai jos,
nu sunt întrebări mai urgente
decât întrebările naive.

Fotografia lui 11 septembrie

Au sărit jos de la etajele cuprinse de flăcări
unul, doi şi alţi câţiva
unii de sus, alţii de mai jos.
Fotografia i-a prins încă în viaţă
sunt în drum spre pământ şi încă deasupra.
Fiecare din ei este încă întreg
cu propriul chip
şi cu sângele bine ascuns în vine.
va mai fi încă mult timp,
cât părul le flutură încă în vânt,
iar din buzunare le cad
cheile şi tot mărunţişul.
Sunt în continuare în aer,
In zona locului,
Care tocmai s-a deschis.

Doar două lucruri mai pot face pentru ei
- să descriu acest zbor
şi să nu spun ultimul cuvânt.

Piatră funerară

Aici zace ca o străveche virgulă,
autoarea câtorva poezii. Pământul cu grijă
o înconjoară, cu toate că trupul ei
nu făcea parte din nici o grupare literară.
Pe-al ei mormânt nu văd să iasă la iveală
altceva decât rime însăilate, brusturi şi
bufniţe.
Trecătorule, creierul electronic scoate-l
din geantă
şi cugetă o clipă la a Szymborskăi soartă.

traducere de Nicolae MAREŞ 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

corabia – un poem de Matei Vişniec

Un pom otrăvit - William Blake