poezii de Daniel Săuca

-


Poem cu bere neagră & Albă ca Zăpada

Beau bere neagră
în „Albă ca Zăpada”
și citesc
că „Diavolul se îmbracă
acum
de-adevăratelea
de la Prada”
Beau bere neagră
în „Albă ca Zăpada”
din ligheanul cu viermi
catifelați
îmi spui că mă iubești
cancerigen
Beau bere neagră
în „Albă ca Zăpada”
și scriu cu un pix roșu
și ascult
„Ce bine că ești
ce mirare că sunt”
Beau bere neagră
în „Albă ca Zăpada”
pe stradă
eteru-i o umbră beteagă
înăuntru
din ligheanul cu viermi
catifelați
îmi spui că mă iubești
cancerigen
să nu mai scriu
cu pixul roșu
și să nu mai ascult
și să nu mai citesc
și să te arunc
și să vă arunc
toți diavolii în pahare
Să-i purtați în mațe
să le coafați coarnele
cu bere neagră
în „Albă ca Zăpada”
După care să vă mirați
că nu mai sunteți
nici măcar umbre
nici măcar viermi
și că nu mai aveți
nici măcar lighene
în care să vă spălați
mațele
Beau bere neagră
în „Albă ca Zăpada”
eteru-i singura umbră
de-o vară, beteagă

Din imposibilele poeme de la Zalău
 22 decembrie 2010
 
Scriu tot mai rar
serios
E și acesta un semn că am
ajuns
Neserios
de
serios
Mai ales când mă uit la tine
Și văd un pahar gol, incredibil de
gol
Cum dracu’ să fiu serios
Când aștept urletul dintâi
Când calculez înghesuiala pe
metru pătrat
Din scumpul nostru iad
Cam prea scump, iadul ăsta
Și nici în rai nu se anunță
Reduceri semnificative de prețuri
Promoții la smoală, la funie și la
boci.
Asta e. Scriu tot mai rar
serios
Am ajuns un
neserios
prea
serios
Sau un
serios
prea
neserios
?
Oricum, sunt prea
serios
În orașul în care nici măcar
Moartea nu-i moarte
În orașul în care nu te-am
cunoscut niciodată
În orașul în care nu vei ajunge
niciodată
În orașul în care nici nu vom trăi
Nici nu vom muri.
Da, evident
E un oraș din Pacific
Din Pacificul de mijloc
Un oraș în care în fiecare zi
Au loc revoluții
De pildă luni
ea, în fiecare luni
Fix la ora opt și-un sfert
Are loc revoluția din decembrie.
Asta e. Scriu tot mai rar
serios
Mai ales când văd cum
Ninge bezmetic – așezat
Peste orașul blestemat
Să-și șteargă nasul
După fiecare revoluție...

din Revista Steaua 6/2011

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

-
Imagine
A ieşit din baie cu părul ei roşu ca focul şi-a spus poliţiştii vor să merg la secţie şi să identific un individ care-a încercat să mă violeze. iar mi-am pierdut cheia de la maşină. am o cheie de intrat dar nu şi pe-aia care-o porneşte. vor să-mi ia copilul dar n-o să-i las. Rochelle aproape-a căzut în supradoză şi pe urmă s-a dus la Harry şi ăla a pocnit-o. are coastele fisurate şi una dintre ele i-a străpuns plămânii. acum e sub o maşinărie. unde-i pieptenele meu? al tău e plin de mizerii. nu ţi-am văzut pieptenele, i-am spus. Singur cu toată lumea carnea înveleşte oasele şi ei pun şi-o minte acolo şi uneori şi-un suflet şi femeile sparg vaze de pereţi şi bărbaţii beau prea mult şi nimeni nu-şi găseşte perechea dar o ţin tot într-o căutare târându-se în paturi afară din paturi. carnea înveleşte oasele şi carnea caută ceva mai mult decât carnea. n-avem nicio şansă: suntem prizonierii aceluiaşi scenariu. nimeni nu-şi găseşte perechea. gropile de gunoi pline ospiciile p
continuă lectura »

corabia – un poem de Matei Vişniec

-
Imagine
corabia se scufunda încet noi ziceam şi ce dacă se scufundă corabia şi mai ziceam orice corabie se scufundă într-o zi şi ne strîngeam mîinile ne luam rămas bun dar corabia se scufunda atît de încet încît după zece zile noi cei care ne-am dat mîinile încă ne priveam ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i o corabie care se scufundă mai încet dar pînă la urmă se scufundă iat-o dar corabia se scufunda atît de încet încît după un an încă ne era ruşine nouă celor care ne-am dat mîinile şi în fiecare dimineaţă ieşeam unul cîte unul măsuram apa hm nu mai e mult se scufundă încet dar sigur dar corabia se scufunda atît de încet încît după o viaţă de om încă mai ieşeam unul cîte unul şi priveam cerul şi măsuram apa şi scrîşneam din dinţi şi spuneam asta nu e o corabie aste e o… asta e o…
continuă lectura »

Un pom otrăvit - William Blake

-
Imagine
  Am fost supărat pe prietenul meu:     I-am mărturisit mânia, şi s-a sfârşit. M-am supărat pe duşmanul meu: Am tăcut, şi mânia a crescut. Am udat-o cu temeri, seri şi dimineţi în lacrimi Am însorit-o cu zâmbete şi cu şiretlicuri înşelătoare. A crescut zi şi noapte rodind un măr aprins. Duşmanul l-a privit cum strălucea şi a ştiut că e al meu. S-a furişat în grădină sub vraja nopţii, iar dimineaţă mi-am văzut cu bucurie, duşmanul întins sub copac.
continuă lectura »