trei poeme de Max Blecher
Paşii ne cunosc abisul
Trupul ne plimbă cerul
Furtuna pierde bucăţi de carne
Tot mai vagă tot mai slabă
Este un început albastru
În acest peisaj terestru
Şi altul răzbunător
Ca un deget tăiat
Vezi doar ce femeia se rostogoleşte
Ca un fus
Şi copiază delta ei
Pe delta apelor.
Trupul ne plimbă cerul
Furtuna pierde bucăţi de carne
Tot mai vagă tot mai slabă
Este un început albastru
În acest peisaj terestru
Şi altul răzbunător
Ca un deget tăiat
Vezi doar ce femeia se rostogoleşte
Ca un fus
Şi copiază delta ei
Pe delta apelor.
Menajerie
Iată-mă-s câinele tău cu blană de franjuri
Şi dinţi de săbii ca să te muşc, să te latru
Iată-mă-s şarpele tău ca să te ispitesc
Cu mărul soarelui să te otrăvesc
Iată-mă-s rinocerul tău în tunică de clown
Jonglând cu popice ca să te fac să râzi
Iată-mă-s girafa ta. Majusculă
În textul zilei, citeşte-mă A
Iată-mă-s vulturul din asfinţit
Cu inima în cioc aprinsă ca un lampion.
Poem
I
Privirea ta-nlăuntru poartă o luntre şi mi-o trimite încărcată cu catifea de ochi negri şi diamante mărunte a câtor visuri câtor abisuri ieri pe înserat s-a spânzurat un înger într-un moment de fericire şi aripile lui căzute scârţâie sub picioarele tale pe zăpadă ce de flori ce de ramuri ce de degete.
II
Rochia mării în scoica safirului păşeşti sau luneci corabie sau acrobat,
tu fluviu vertical cu diadema părului albastru cascadă de ferigi sau de
ţipăt şi iată un geam se înclină, îţi schimbă transparenţele şi eşti o
femeie moartă o fantomă cu rochia mării în scoica safirului, palmierul
întinde braţul şi te salută, vapoarele îţi călătoresc umbletul şi norii
spre crepuscul frumuseţea.
din placheta "Corp transparent"(1934)
Am descoperit o poezie minunata
RăspundețiȘtergere