luni, 29 aprilie 2013

ditiramb pentru un mai ştiutor sau la aniversară sau ieşirea din clişeu - Mircea Ivănescu

ditiramb pentru un mai ştiutor
sau la aniversară sau ieşirea din clişeu

însă atunci problema ar fi cum anume
să ne mişcăm în lăuntru acesta - unde se poate, deopotrivă,
înainta într-o parte, într-aha - şi chiar înapoi -
căci roza suflurilor în ţinutul acesta sufletesc se desfoliază
în cele mai nebănuite îndreptări ale căilor
de la un loc, de la o clipă la alta - mersul
anevoios, printre trunchiurile nemişcate ale timpului
interior - şi trosneau sub paşi vreascurile câte unui gând
răstleţit de altă dată, acuma numai o clipă zvâcnind
sub piciorul care îşi caută înaintarea - şi pândesc
oxobii mărunţi din tufişuri - mersul acesta strivind
vorbe mai vechi, şi căutând calea înspre afară - dincolo
de vorbele aruncate în spate, înainte, uscate, şi peste care
treci -
să ieşi aşadar la lumină -
ca într-o poveste cu care să închei rotirea
unui an - într-o zi de aniversară -
şi deodată în lumină - (şi povestea până atunci spunând
despre o clipă sau alta - o dimineaţă, când ai intrat
într-o cameră cu multe cărţi, răspândite, şi tânărul prieten şedea pe rezemătoarea fotoliului - şi îl ţinea pe genunchi
ca pe un paj - pe copilul de atunci - şi era soare
în camerele înalte, răsfrângându-se în cotoarele cărţilor,
în rafturi, pe mese - şi când a intrat el, te-a privit
o clipă peste creştetul lui, acolo, pândind
de pe rezemătoarea aşezării în jilţ - asta a fost atunci
şi după amiaza, cu alt soare, străveziu, peste lucruri
într-o aceeaşi cameră - şi acuma - o viaţă, întreagă
mai târziu - el aşezat în fotoliul de atunci - prietenul tânăr
numai o amintire - însă privirea aceeaşi - cântărindu-te -
(şi afară, apoi, lunecând, în lumina de seară,
pe un alt cerc, care să te atragă mai adânc încă) -
(odată îţi spunea, ridicându-şi scurt ochii de pe cartea unde scria vorbe, pentru tine - şi privindu-te, „sunt absolut sigur că veţi înţelege ce scrie aici" - (şi tu apoi, pierzându-te în ocolurile printre trunchiuri
ale vorbelor lui - urmărindu-le tot mai departe, până deodată,
fără să ştii cum, răzbind în lumină). în după amiaza de atunci
era soare afară, lumină.
şi lumina asta de toamnă, căpătând o clipă
strălucirea soarelui izbucnind în valurile mărunte peste marea cea
mare,
însăşi cunoaşterea, fie şi numai în străfulgerarea clipei, doar ca o
adiere,
ca o sfâşietoare adiere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu