duminică, 7 aprilie 2013

Habent sua fata libelli



Cronică de cenaclu - 4 -

Habent sua fata libelli

Din cinci aprilie 2013. A citit Oana Neicu – proză și ne-am bucurat vorbind despre “cărțile supraviețuitoare”. Impresia cu care am rămas: e din ce în ce mai bine. Au venit prieteni, scriitori, cititori, oameni noi interesați de fenomenul literar.
Oana Neicu a citit “Visul” și “Amintirile unei bunici”, povestiri publicate în volumul “Cronică de cenaclu” coordonat de Marius Miheț din Oradea. Două texte valabile care incită la discuții. Primul text evocă o calamitate pe fondul căreia se întâmplă întâlnirea cu prima iubire. Al doilea text este despre lumea satului de pe valea Mureșului, cu eresuri și obiceiuri străvechi.
S-a apreciat ușurința scrisului, emoția care se degajă mai ales din “Amintirile…”, știința de a crea atmosferă, personaje, un univers carateristic lumii satului. De evitat folosirea unor expresii generale uzitate, a unor clișee lingvistice, gen “meleagurile copilăriei” (Lia Alb). Autoare are însușiri pentru a scrie proză fantastică, gen în care au excelat la noi Mircea Eliade, Ștefan Bănulescu, Sorin Titel, Marcel Petrișor. Proza la persoana întâi are anumite rigori, se mizează pe imagine, pe forța personajului. Există pe alocuri redundanțe, clișee, dialogul și monologul interior nu ajută. Miza primului text ar fi putut fi povestea plecării de acasă care a fost abandonată în locul unei “istorii” mai slabe (Vasile Sărăndan). Textele sunt fluente prin dialog, naratorul lasă cititorul să se mai odihnească, imperfecțiunile textelor dau bine. Ar mai fi de lucrat cu limbajul pentru a fi mai original și la unele scene, de pildă cea cu morții în urma inundațiilor (Constantin Butunoi). Autoarea stăpânește schema narațiunii, are simț al limbii, mai are de lucrat la transfigurare, ne fură pe autobiografic, a cedat în fața întâmplărilor (Constantin Dehelean). Prozele denotă stăpânire de tehnici narative devenite deja clasice, retorica este a unei profesoare care explică mult deocamdată, dar indică un talent care va evolua în următoarele texte (Maria Cioaia), care reușesc să evoce atmosfera copilăriei petrecute la țară, limbaje și personaje adecvate (Dorin Popa).
Discuțiile despre “cărțile supraviețiutoare” au fost libere, interesante, incitante, îmbucurătoare. Cărți care au supraviețuit în preferințe, pagini literare pe care simți nevoia să le recitești, care te-au format, care poate te-au ajutat în momente de criză, cărți dragi. Fiecare om poate să dea un sens sintagmei de mai sus. Așa s-a și întâmplat. Lista cărților noastre a început să se scrie: Andrei Pleșu cu “Parabolele lui Isus”, povestirile lui Nabokov (Lia Alb), Un veac de singurătate (Daian Bica, elev în clasa a IX-a la Liceul “Elena Ghiba Birta”), cărțile Aglajei Veterany (Andreia Koller),“Biblia” și “Viața eliberată” a lui Krishnamurti (Claudiu Georgescu), Jung cu “Amintiri, vise, reflecții”, Mario Varga Llosa (Vasile Sărăndan), Mihail Sadoveanu, Tolstoi (Constantin Butunoi), versurile lui Eugenio Montale și “Faleze de marmură” de Ernst Jünger (Dorin Popa), “Povestea jidovului rătăcitor” de Jean d'Ormesson (Constantin Dehelean) etc.
Cărți care rămân pe noptieră, pe primul raft al bibliotecii, în suflet și în minte. Tot atâtea sugestii de lectură. Un poet latin spunea : “Habent sua fata libelli”. Un adevăr care n-ar fi posibil fără ca noi, cititorii, să nu vorbim din când în când despre pasiunea pentru carte. Discuțiile s-au prelungit peste așteptări. A fost cea mai interesantă și incitantă întâlnire de până acum. Cei pe care i-am așteptat și nu au venit au de ce să regrete.

Lucia Cuciurean

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu