duminică, 12 mai 2013

Cronica de cenaclu -6-



Cronica de cenaclu -6-
Toți am fost încântați

            La început doar “unchiul este încântat”. A cincea carte a lui V.Leac, apărută recent la Editura Charmides, la trei ani de la apariția volumului “Toți sunt îngrijorați”. După ce poetul a făcut figură de macho blazat, dezinteresat de a mai publica poezie. Se pare că s-a ghidat totuși în tot acest timp după deviza “când aștepți, faci”. În orice caz, e evident că V.Leac nu-i un reprezentant al autorilor care practică lirica excesiv-expansivă. Nu se grăbește, vrea să experimenteze, să inoveze. În noul volum e narativ, analitic, reflexiv, subiectiv, sincer, viu. Atent la tot ce i s-a întâmplat sau i se întâmplă și care-i spune ceva: prietenii, câinii, întâlnirile neprogramate, dar memorabile, încărcate de sens și de poezie. Poemele au poveste, fior mai mult sau mai puțin voalat, tehnică. Textele sunt atât cât trebuie, periate de lungimi inutile, de clișee. Registrele emoționale au diversitate, imaginile iau forma unor poze, scenarii, filme. Toate proaspete, scrise într-un stil care a devenit deja marcă. Scriitura e una degajată, amicală, curată. Poetul scrie pentru toată lumea. Și totuși, rămâne în toiul unor căutări poetice mai mult sau mai puțin tensionate. E și melancolie, e drept, camuflată, în acest volum. Ar privi și luna, dar și-ar cumpăra și o motocicletă Honda. Iar dacă le-ar avea pe amândouă, cred că de pe motocicletă ar privi luna. Cu orice risc.
            Din poemele lui V.Leac a citit actorul Ioan Peter, “pe fază” ca de obicei.
           Apoi toți am fost încântați de textul lui Vasile Zărăndan. Proza lui îmbină confesiunea cu detașarea, realitățile crude legate de emigrare, cu revelația care schimbă vieți. Savoarea textului a descrețit frunți, a stârnit bună dispoziție și plăcerea pe care o oferă întotdeauna un text bine scris, dramatic din punctul de vedere al succesiunii evenimentelor. De aceea, ar putea fi folosit într-un spectacol de stand-up, în genul celor jucate de Dustin Hoffman.(Ioan Peter) O proză cu scene savuroase și expresii minunate, cu un subiect universal, imprevizibil, care la început dă senzația de reportaj. Un “ou valoros” care ar trebui scuturat de praful inutil, periat de unele explicații în exces. (M.T.) Teofania din final marchează ceva, probabil un alt început, de aceea așteptăm continuarea. (Claudiu Georgescu) Textul se scrie din lucruri mici, banale, e închegat, realitatea e privită critic, sfârșitul e în spiritual drumului parcurs de personaj. (Gheorghe Schwartz) Exprimarea epică are unitate, e pe tema spectaculosului banal și la o rescriere n-ar fi rău să se încerce o legătură titlu-moto-viziunea din final pentru a conferi textului o mai mare încărcătură dramatică. (Constantin Dehelean) Proza e rotundă, dar are unele “burți”, ori dacă aspiri spre perfecțiune, să-l ai ca exemplu pe Musil cu “Omul fără însușiri” sau mai aproape, pe Ioan Groșan. Prozatorul român, în general, e “foarte deștept”, această obsesie venind la noi pe filieră franceză. Virginia Wolf e narativă, nu face șmecherii, n-are balast ca Nicolae Breban. (V.Leac) “Burți” are Breban, dar și Mircea Nedelciu sau Thomas Mann (în romanul “Muntele vrăjit” pe 30 de pagini se vorbește despre mâna din spatele aparatului de filmat), ceea ce nu-I împiedică să fie geniali. (Gheorghe Schwartz) Textul amintește de “Biserica neagră” a lui A.E. Baconsky prin disponibilitatea de a trece de la o suferință la alta, de la o trăire la alta, Zărăndan e un prozator autentic care îmbină două planuri narative referitoare la comunism, respectiv la transfugi. (Emil Șimăndan) Autorul are potențial pentru a scrie proză scurtă. Adevăratul examen e construcția, finalul e salvator. În text pot fi depistate in nuce mai multe subiecte care ar putea fi dezvoltate în alte proze, de pildă refugiul în șanț ori perioada petrecută în sat. (Ioan Matiuț)
            Cei doi autori s-au “întâlnit” atunci când au declarat că nu sunt autobiografici. Tot ce scriu ei e ficțiune. V.Leac l-a citat pe Gustave Flaubert, spunând că vrea să scrie bine banalul. Asta își dorește, să concureze cu realitatea, să inventeze ceva mai real ca realitatea. A mărturisit că nu va mai scrie poezie, deoarece nu-i mai vede sensul, se va apuca, poate, de fotografie sau de proză, nu știe încă, dar fără cărți tipărite. V.Zărăndan a promis că va scrie în continuare. Îi urăm putere și voință, căci lipsa de timp nu e o scuză, ci un semn de lașitate pentru cei hărăziți cu talent.
Lucia Cuciureanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu