XXVI - Fernando Pessoa
Uneori, în zile cu lumină perfectă şi exactă,
Când lucrurile conţin întreaga realitate pe care o pot conţine,
Mă întreb singur pe îndelete
De ce până şi eu ajung să le atribui
Lucrurilor frumuseţe.
Oare se poate întâmpla ca o floare să fie frumoasă?
Oare un fruct poate fi el de pildă frumos?
Nici vorbă: au doar culoare şi formă
Şi existenţă, nimic mai mult.
Frumuseţea e numele unui lucru ce nu există
Iar eu o confer lucrurilor în schimbul plăcerii pe care mi-o dau ele.
Nu înseamnă nimic.
Dar atunci de ce spun eu despre lucruri: sunt frumoase?
Da, până şi-n mine care trăiesc numai ca să trăiesc,
Iată cum, pe nesimţite, mi-o iau înainte minciunile oamenilor
În prezenţa lucrurilor,
În prezenţa lucrurilor care pur şi simplu există.
Cât e de greu să rămâi tu însuţi şi să vezi doar vizibilul!
Mă întreb singur pe îndelete
De ce până şi eu ajung să le atribui
Lucrurilor frumuseţe.
Oare se poate întâmpla ca o floare să fie frumoasă?
Oare un fruct poate fi el de pildă frumos?
Nici vorbă: au doar culoare şi formă
Şi existenţă, nimic mai mult.
Frumuseţea e numele unui lucru ce nu există
Iar eu o confer lucrurilor în schimbul plăcerii pe care mi-o dau ele.
Nu înseamnă nimic.
Dar atunci de ce spun eu despre lucruri: sunt frumoase?
Da, până şi-n mine care trăiesc numai ca să trăiesc,
Iată cum, pe nesimţite, mi-o iau înainte minciunile oamenilor
În prezenţa lucrurilor,
În prezenţa lucrurilor care pur şi simplu există.
Cât e de greu să rămâi tu însuţi şi să vezi doar vizibilul!
Comentarii
Trimiteți un comentariu