tag:blogger.com,1999:blog-5005540915218555615.post5207276710587584034..comments2020-09-30T23:13:31.898+03:00Comments on ADN literar: trei poezii de Charles Bukowski Unknownnoreply@blogger.comBlogger13125tag:blogger.com,1999:blog-5005540915218555615.post-11909361438259819712016-04-22T03:55:36.849+03:002016-04-22T03:55:36.849+03:00anonim, foarte faine, foarte faine. anonim, foarte faine, foarte faine. Cenaclul ADN literarhttps://www.blogger.com/profile/16888522512808148298noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5005540915218555615.post-45806203980872394022016-02-22T14:50:21.771+02:002016-02-22T14:50:21.771+02:00 ****
Astfel, timpul ne ia ce... ****<br /><br /><br />Astfel, timpul ne ia ce avem cu o mână,<br />Bucurii, tinereţe, dragoste – totul,<br />Şi ne dă cu celalată un pumn de ţărână:<br />Ajunşi la capăt de drumuri, plătim ortul<br />Şi-n bezna cavoului umed şi mohorât <br />Se-închide povestea zilelor noastre. Atât.<br />…Dar, din praf şi din lut, unde m-a dus năpasta, Domnul mă va-nălţa în Paradis. Cred asta.<br />Walter Raleigh (1554 - 1618). Versuri scrise în noaptea de înaintea execuţiei . Found in his Bible in the Gate-house at Westminster, London.<br /><br />trad Petru DimofteAnonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5005540915218555615.post-10414635479232627342016-02-22T14:50:11.254+02:002016-02-22T14:50:11.254+02:00 ****
Lasă-i să pună piciorul p... ****<br /><br /><br />Lasă-i să pună piciorul peste tot;<br />Apoi deschide-mi vinele, să înnot<br />Spre tine, Doamne! prin lacul de rubin;<br />Capul ars de foc mi-l pune-n ţeapă şi-n<br />Vânt împrăştie cenuşa care sunt.<br />Cum, Doamne, ştii atomii toţi, în amănunt,<br />Cred că-ntr-o zi mă vei recupera din colb <br />Şi-oi învia cu drepţii din nimicul orb.<br /><br />James Graham (1612 - 1650) – General si poet scotian.Versuri scrise pe geamul celulei în noaptea dinaintea execuţiei<br /><br />trad Petru DimofteAnonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5005540915218555615.post-35152395270086962502016-02-22T14:46:18.511+02:002016-02-22T14:46:18.511+02:00Brumana
James Elroy Flecker
Eu nu o să mai ajun...Brumana<br /><br />James Elroy Flecker<br /><br /><br />Eu nu o să mai ajung nicicând, nicicând acasă !<br />Câmpuri verzi din Anglia sclipind sub ploaia deasă<br />Desfăşuraţi-vă larg păşunile cu margarete,<br />Forturile cu licheni, iedera urcând pe perete,<br />Până-n dimineaţa mea de-aici – o, râuri curgând, adânci<br />Şi line, şi limpezi pe şesul meu de joacă de atunci,<br />Păstraţi-mi în cupele regeşti întreaga-vă iubire,<br />Şi – gărzile de la ţărmul sudic vin în amintire<br />Cu parfum de vechi prieteni – păstraţi ultimele versuri<br />Ale legendei pentru mine, o, pini care demult pe şesuri,<br />Copil fiind, mi le-îngânaţi, când vântul în crengi cerea-alinare, <br />Iar eu ascultam privind orizonturi de dincolo de mare.<br /><br /><br />Pini trădători, aţi cântat tot ce viaţa-a dovedit că-i fals <br />În cele mai false basme dintre basme. <br />De peste zări, pământul a trimis semn din ce-a rămas <br />Din fostă muzică-a pădurii native de acasă, <br />În vreme ce din pulberile mării, din zvonuri şi miasme, <br />Umbre şi spectre-ale amiezii, din spume de mătasă <br />Călătorind pe vânturile verii – străvezii fantasme –<br />Viori de aer au iscat un molcom sunet de pripas.<br /><br />O, arbori, vă-ascult când ora-n cade-n înserări, <br />Vă aud şoptind, ” Sunt mări mai vechi, sunt mări <br />Care bat pe plaje mai întinse,<br />Unde peştii melc îşi plimbă turnurile sidefii, ca-n vis, <br />Spre roci sculptate sau stânci urcând spre ţărm ca nişte scări “,<br />Vă aud, “ Sunt ţinuturi de brumă neatinse<br />Unde ard în flăcări flori din paradis.”<br /><br /><br />Sub mine,dincolo de dealuri, se-alintă-un palmier,<br />Sub mine, cu vuiet, se sparge-n marea-n maluri;<br />Mai jos de mine,-n vale, dorm sub lumina altui cer <br />Oraşe din Liban, visând în penumbră şi-n răcoare,<br />Unde odată regii din Tir domneau fără de vreme,<br />Lor înşile urmându-şi ca apele în valuri; <br />Iar împrejur înoată munţi albi de-omături şi de soare,<br />Ca mari lebede plutind pe un lac ceresc – sau vechi trireme.<br /><br /><br />Dar voi urca pe-împădurita coastă<br />Unde e crângul cel mai des, o, pini, fraţi cu ceilalţi pini,<br />Şi când se crapă zorii în pragul noii dimineţi,<br />Şi marea doarme, şi-n munţi sunt încă munţi de-ntunecimi ,<br />Inima-mi nu va-nceta s-asculte, acolo sus, pe creastă.<br />Căci pinii sunt arbori care duc vorbele-n lumea largă <br />Şi-s plini de basne, de veselii şi de tristeţi.<br />E-aşa plăcut să priveşti printre crengi spre cer,<br />Să-l vezi ba roşu-îmbujorat, ba cu pielea vânăt-neagră.<br />E-aşa plăcut să zaci plutind departe, corăbier<br />Pe patul frunzelor de pin căzute . . .<br />Chiar dacă-o şopârlă verde la joacă mă îmbie,<br />Şi vântul mă vrăjeşte cu arome mult plăcute<br />De smirnă, de lavandă sau de iasomie,<br />Vreau să uit jumătatea de pribegii care mă-apasă,<br />Dar cealaltă jumătate să-mi stea aproape sper,<br />Vreau să visez, să visez că iarăşi sunt acasă.<br /><br />trad Petru DimofteAnonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5005540915218555615.post-81360391964009864682016-02-22T14:45:48.975+02:002016-02-22T14:45:48.975+02:00 Bătrânele nave
James Elroy Flecker
Am ... Bătrânele nave<br /><br />James Elroy Flecker<br /><br /><br />Am văzut vechi corăbii plutind ca nişte lebede în somn<br />Dincolo de Tyre – cum numesc satul oamenii din jur – <br />Tangând cu-un caric greu de ani, prin valuri albite de nesomn, <br />Spre Famagusta şi spre soarele altui tărâm care<br />Încinge Ciprul cu un cerc de foc, sub cerul de azur;<br />Şi toate-acele nave veneau desigur din alte vremi – şi ape ,<br />Când în volte largi şi-n sunete de tun asurzitoare <br />Transportau în cală sclavi arămii, rodii şi migdale verzi,<br />Hăituite prin saline pulberi de piraţii genovezi <br />Până când iadul se revărsa pe punţi să se adape <br />Cu fiere, suc de fructe, apă şi cu sânge cât încape.<br />Dar azi, trec lin pe marea prietenoasă, primitoare,<br />Vopsite în albastru de Canare sau verde irlandez,<br />Cu bompresul încrustat cu ramuri de-aur sclipitoare.<br />Dar am mai văzut, desprinsă parcă din al altui secol miez, <br />Ivindu-se – nălucă – prin umbra zorilor şi-a spumii,<br />Ceţoasă siluetă-n în golful înconjurat de flori,<br /><br />O navă obosită, desprinsă parcă din tinereţea lumii; <br /> Şi, cu mirare căzut în mine, respirând fiori,<br />M-am gândit – cine ştie, cine ştie – poate-acelaşi<br />(Având alte culori, răpită-n apele Mării Egee<br />– Cu pupa vopsită în albastru intens, împinsă de maree –)<br />Vorbăreţ marinar pleşuv (cu-ai lui doisprezece tovarăşi<br />Trăgând la rame transpiraţi, cu răni în palme) <br />Venind dinspre ale Troiei blestemate ţărmuri albe,<br />Cu cântece şi mari minciuni despre un cal de lemn<br />A vrăjit echipajul care-a uitat de drum şi de consemn…<br />Se putea să fi fost, cine ştie, o navă foarte veche;<br />Totuşi, atât de frumoasă! M-aşteptam ca-n cântec de cimpoi <br />Să văd catargul înflorit, un trandafir fără pereche – <br />Și întreaga punte înverzită-n catifea de muguri noi. <br /><br />trad Petru DimofteAnonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5005540915218555615.post-30119936611572631912016-02-22T14:44:46.141+02:002016-02-22T14:44:46.141+02:00Cei care ascultă
Walter de la Mare
“E cineva a...Cei care ascultă<br />Walter de la Mare<br /><br /><br /><br /><br />“E cineva acasă?” a strigat Călătorul,<br />Şi-a bătut în uşa luminată de razele lunii;<br />În tăcerea mare, calul rupea smocuri<br />De iarbă printre ferigile înalte cât alunii;<br />O pasăre a izbucnit peste capul Călătorului,<br />Dintr-un meterez al vechiului castel;<br />A lovit în poartă din nou, a doua oară:<br />“E cineva acasă?” a strigat el. <br />Dar nu a coborât nimeni să-i deschidă;<br />Nu s-a iţit nici un cap prin barele de fier forjat<br />Care să-l privească în ochii cenuşii,<br />Cum aştepta acolo perplex şi nemişcat.<br />Numai stafiile, mereu atente la orice zgomot,<br />Care locuiau atunci odăile pustii,<br />Ascultau înlemnite sub clar de lună<br />Vocea aceea venită de departe, din lumea celor vii – <br />Strânse pe scările-înnegrite, care duceau <br />Spre holul gol, palid luminat în razele de lună,<br />Cu urechile ciulite-n aerul învolburat<br />De vocea Călătorului, încă vibrând precum o strună.<br /><br /><br /><br /><br /><br />Iar el simţea-n inimă straneitatea locului,<br />Încremenirea lor fiind răspuns chemării lui;<br />În vreme ce calul rupea din iarba-naltă sub cerul<br />Înstelat, între copacii lucind fosforescent, verzui.<br />Brusc, Călătorul a izbit cu toată forţa-n uşă,<br />Ridicând capul spre ferestrele întunecate:<br />“ Spuneţi-le că am venit şi că nimeni n-a răspuns,<br />Că mi-am ţinut cuvântul dat”, a mai strigat în noapte.<br />Ascultătorii nici măcar n-au tresărit,<br />Deşi vorbele rostite de el reverberau anume <br />Ecouri lungi în penumbrele castelului încremenit – <br />Vorbele singurului om respirând în acea lume.<br />Ai ! ei au auzit piciorul lui săltând în scara şeii<br />Şi sunetul potcoavelor pe piatra tare,<br />Şi-apoi s-a-înstăpânit din nou tăcerea mare, <br />Iar tropotul copitelor s-a stins în depărtare.<br /><br />trad Petru Dimofte<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />Napoleon<br /><br /><br /><br /><br />Ce este lumea, soldaţi ?<br />Lumea sunt eu:<br />Eu, această nesfârşită ninsoare,<br />Cerul acesta greu; <br />Soldaţi, acesta însingurare<br />Prin care mergem <br />...Sunt eu.<br />Walter de la Mare (1873 - 1956)-"Napoleon ‘’<br /><br />Trad Petru DimofteAnonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5005540915218555615.post-85144176535523656962016-02-22T14:43:24.934+02:002016-02-22T14:43:24.934+02:00Cântecul sfârşitului
Walter de la Mare
Ajuns l...Cântecul sfârşitului<br /><br />Walter de la Mare<br /><br /><br /><br />Ajuns la capătul Tuturor Vârstelor,<br />Cavalerul stătea pe calul lui înaripat; <br />Armura-i era roşie şi plină de rugină,<br />În inima-i nici o mâhnire nu-şi făcuse pat.<br />Şi-a ridicat cu-o mână viziera <br />De pe faţa numai piele şi os, privind departe,<br />Iar armăsarul a întors capul şi-a nechezat,<br />Neclintiţi amândoi în acea singurătate.<br /><br />Nici o pasăre deasupra căderii din timp<br />Nu se-auzea, nici cântec de dragoste şi nici chemare;<br />Nu respira nici vântul:<br />Nemişcare.<br />“Eu singur şi acest sfârşit!” răcnit-a Cavalerul;<br />A eliberat frâul şi-a dat pinteni cu putere – <br />Lansând în spaţiu cea din urmă provocare:<br />Şi tăcerea a rămas tăcere. <br /><br /><br />trad Petru DimofteAnonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5005540915218555615.post-59480856147308046342016-02-22T14:41:35.652+02:002016-02-22T14:41:35.652+02:00Despre poezia modernă
Wallace Stevens
...Despre poezia modernă<br /><br /> Wallace Stevens<br /><br /><br /><br /><br /><br />Poezia minţii în tentativa de a găsi<br />Ceea ce este de ajuns; nu este necesar să găsească<br />Întotdeauna ceea ce caută: scenariul a fost stabilit; se repetă<br />Doar textul.<br />Apoi piesa se schimbă<br />În altceva. Trecutul ei a fost un cadou.<br /><br /><br /><br />Ea trebuie să trăiască, să se adapteze la limbajul locului.<br />Trebuie să întâlnească bărbaţii timpului şi să întâlnescă<br />Femeile timpului. Trebuie să reflecteze asupra războiului<br />Şi să găsească ceea ce este de ajuns. Trebuie<br />Să construiască o scenă nouă. Trebuie să urce pe acea scenă<br />Şi, ca un actor niciodată mulţumit, încet şi meditând,<br />Să sufle acele cuvinte care în ureche,<br />În gingaşa ureche a minţii, repetă,<br />Cu exactitate, ceea ce ea vrea să audă, sunetul <br />Cărora e ascultat de o audienţă invizibilă,<br />Nu piesa, ci pe sine însăşi, exprimând<br />Emoţiile a două persoane în momentul când cele două <br />Emoţii devin una. Actorul<br />Este un metafizician în întuneric, dând viaţă <br />Unui instrument, atingând strune subţiri şi iscând<br />Sunete care rezonează cu exactitate imediată <br />Şi care conţin mintea în întregime, mai jos de atât neputând coborî,<br />Mai sus de atât neavând dorinţă să urce.<br />Şi trebuie<br />Să fie dobândirea unei împliniri – poate <br />Fi un om patinând, o femeie dansând, o femeie<br />Pieptănându-se. Poezia ca acţiune a minţii. <br /><br />trad Petru DimofteAnonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5005540915218555615.post-25804313164446269062016-02-22T14:41:19.043+02:002016-02-22T14:41:19.043+02:00Peter Quince la clavir
Wallace Stevens
...Peter Quince la clavir<br /><br /> Wallace Stevens<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />I<br /><br />La fel cum degetele mele apăsând aceste clape<br />Fac muzică, aceleaşi sunete-ale sinelui <br />Fac, de asemeni, muzică în spiritul meu.<br />Asta înseamnă că muzica este emoţie, nu sunet;<br />Şi astfel, ceea ce eu simt acum,<br />Aici , în această cameră, dorindu-te,<br /><br /><br />Gândindu-mă la rochia ta în nuanţe de-albastru,<br />Este muzică. Reaminteşte acel fior <br />Trezit în bătrâni de Suzana,<br /><br /><br />De acea seară verde, caldă şi clară,<br />Când ea se îmbăia în nemişcarea atentă-a grădinii , în vreme ce<br />Bătrânii cu ochi congestionaţi, pândind-o, simţeau<br /><br /><br />În esenţa profundă- a fiinţei lor vibrând<br />Corzi fermecate, iar strunele ciupite<br />Pulsau înălţând fragede osanale.<br /><br /><br /><br /><br />II<br /><br />În apa aceea verde, caldă şi clară,<br />Stătea Suzana.<br />Ea simţea freamătul strunelor <br />Şi imagini ascunse<br /><br />I se revelau.<br />Prea plinul acelor linii melodice <br />A smuls din pieptul ei un oftat..<br /><br /><br />Stătea aşezată pe lespedea băii, <br />În răcoarea<br />Unor emoţii demult trecute.<br />Prin frunze, răzbătea<br />Roua<br />Unui vechi entuziasm.<br /><br /><br />A păşit prin iarbă,<br />Încă tremurând.<br />Adierele vântului erau slujitoarele ei,<br />Care o urmau timid <br />Aducându-i şalurile mătăsoase<br />Încă fluturânde.<br /><br /><br />O respiraţie atingân mâna<br />A amuţit zgomotele nopţii.<br />S-a întors – <br />Un talger a răsunat <br />În mijocul cornurilor bubuitoare.<br /><br /><br /><br /><br />III<br /><br /><br />Imediat, cu-n zgomot ca acela făcut de tamburine,<br />Au apărut însoţitoarele ei bizantine.<br /><br /><br />Erau contrariate de ţipetele Suzanei, sub luna plină,<br />Împotriva bătrânilor prezenţi acolo, în grădină;<br /><br /><br />Iar respiraţia,şoaptele lor repezi şi moi,<br />Aminteau de o salcie bătută de ploi.<br /><br /><br />Lumina lampilor ridicate de ei, anonimă,<br />A dezvăluit-o pe Suzana goală ca o ştimă.<br /><br /><br />Şi atunci, necredincioasele bizantine<br />Au fugit – cu-n zgomot ca acela făcut de tamburine.<br /><br /><br /><br />IV<br /><br /><br />În minte frumuseţea este trecătoare – <br />O trecere fulgurantă dinspre azi spre mâine,<br />Dar în carne este nemuritoare.<br /><br /><br />Trupul moare; frumuseţea trupului rămâne. <br />Astfel, mor serile alunecând uşor prin verde,<br />O undă nesfârşită curgând mereu spre-a nu se pierde.<br />Astfel, mor grădinile, respiraţia lor smerită mirosind<br />Deja a iarnă, regretând, privind înapoi cu jind.<br />Astfel, mor fecioarele, întru-această celebrare-anume, <br />Mereu proaspătă,-a corului tuturor fecioarelor din lume.<br /><br /><br />Muzica Suzanei a atins corzile neruşinării <br />Acelor bătrâni cu păr alb, dar, scăpând din plasa nopţii,<br />În urmă nu a rămas decât gunoiul Morţii. <br />Acum, în imortalitatea-i, îndepărtată şi suavă,<br />Cântă la vioara transparentă a propriei memorii,<br />Eliberând un permanent psalm de slavă. <br /><br />trad Petru DimofteAnonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5005540915218555615.post-52970196952402929062016-02-22T14:39:55.136+02:002016-02-22T14:39:55.136+02:00În casă era linişte şi în lume era calm
W...În casă era linişte şi în lume era calm<br /><br /> Wallace Stevens<br /><br /><br /><br /><br />În casă era linişte şi în lume era calm.<br />Cititorul a devenit carte, iar noaptea de vară<br /><br /><br />Era însăşi esenţa conştientă a cărţii.<br />În casa era linişte şi în lume era calm.<br /><br /><br />Cuvintele au fost rostite ca şi cum cartea n-ar fi existat,<br />Exceptându-l pe cititorul care, aplecat asupra paginii,<br /><br /><br />Dorea acea aplecare, dorea nespus de mult să fie<br />Eruditul pentru care cartea era adevărată, pentru care<br /><br /><br />Noaptea de vară este la fel de perfectă ca gândirea. <br />În casa era linişte pentru că aşa trebuia să fie.<br /><br /><br />Liniştea era parte a înţelesului, parte a minţii:<br />Accesul perfecţiunii la pagină.<br /><br /><br />Şi în lume era calm. Adevărul într-o lume calmă,<br />În care nu există alt înţeles, el însuşi<br /><br /><br />Este calm, el însuşi este vară şi noapte, el însuşi<br />Este cititorul aplecat care citeşte acolo, târziu în noapte. <br /><br /><br />trad Petru DimofteAnonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5005540915218555615.post-33929144871596672992016-02-22T14:38:23.485+02:002016-02-22T14:38:23.485+02:00Am auzit un Bâz – când am murit
Emily Dickins...Am auzit un Bâz – când am murit <br /> <br />Emily Dickinson<br /><br /><br /><br /><br />Am auzit un Bâz – când am murit;<br />Nemişcarea din jurul propriei mele forme<br />Era asemeni încremenirii din aer<br />În mijlocul trecerii a două vijelii enorme. <br /><br /><br />Ochii strânşi au devenit uscaţi<br />Şi-întregu-mi suflu s-a prăbuşit în sine,<br />Ca pentru un nou început – când Regele<br />Se va înfăţişa în toată gloria, în fine. <br /><br /><br />Mi-am încordat voinţa pentru a salva<br />Acea partea din mine care ar fi putut fi<br />Transferată în altceva – <br />Şi-atunci a intervenit un zbor<br /><br /><br />Sub Albastru, nesigura Pendulare<br />Între lumina din mine şi prăpăd.<br />Şi atunci Fereastra s-a clătinat –<br />Şi-atunci n-am mai putut vedea să văd.<br /><br /><br />trad Petru DimofteAnonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5005540915218555615.post-4429890035632018332015-12-10T19:48:44.243+02:002015-12-10T19:48:44.243+02:00Mulțumim!Mulțumim!Cenaclul ADN literarhttps://www.blogger.com/profile/16888522512808148298noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-5005540915218555615.post-86843457124832175982015-12-07T09:22:19.150+02:002015-12-07T09:22:19.150+02:00POEZII DE CHARLES BUKOWSKI - TRADUCERE PETRU DIMOF...POEZII DE CHARLES BUKOWSKI - TRADUCERE PETRU DIMOFTE<br /><br />Cauză şi efect<br /><br />cei mai buni dintre noi mor de propria lor mână<br />doar pentru a evada –<br />cei rămaşi în urmă<br />nu vor înţelege niciodată<br />de ce cineva<br />ar dori vreodată<br />să scape<br />de<br />ei.<br />Charles Bukowski<br /><br />Pentru Jane<br /><br /><br />225 de zile sub iarbă<br />şi tu ştii déjà mai multe decât mine.<br />ei te-au lăsat demult fără sânge,<br />eşti un băţ uscat într-un coş.<br />aşa merg lucrurile?<br />în camera asta orele dragostei<br />mai fac încă umbre.<br /><br />când ai plecat<br />ai luat cu tine aproape<br />totul. <br />nopţile îngenunchez <br />în faţa tigrilor<br />care nu ma vor lăsa să exist.<br /><br />ceea ce tu ai fost<br />nu se va întâmpla încă o dată.<br />tigrii m-au descoperit<br />iar mie nici nu-mi pasă.<br />Charles Bukowski<br /><br /><br />Ȋn capcană<br /><br />nu dezveli dragostea mea,<br />ai putea afla un manechin;<br />nu dezveli manechinul,<br />ai putea afla<br />dragostea mea.<br />Charles Bukowski<br /><br /><br />Ce putem face?<br /><br />când se poartă foarte bine, există blândeţe în Umanitate.<br />o anume înţelegere şi, uneori, fapte <br />curajoase.<br />dar per total este o masă, o bulboană cu<br />prea puţin conţinut.<br />e asemeni unui animal uriaş în somn profund şi<br />pe care nu-l poate trezi nimic.<br />când este activată se remarcă îndeosebi prin brutalitate,<br />egoism, judecăţi injuste, crimă.<br /><br /><br />Fii bun<br /><br />Ni se cere mereu<br />să înţelegem punctele de vedere ale altor persoane<br />fără să conteze cât sunt de <br />demodate<br />de prosteşti sau de<br />pline de ură.<br />Charles Bukowski<br /><br />Pasăre fericită<br /><br />în inima mea este o pasăre fericită care<br />vrea să iasă în lume<br />dar eu sunt prea dur pentru ea,<br />îi spun, stai acolo, n-am de gând <br />să las pe nimeni să te<br />vadă.<br />Charles Bukowski<br /><br />Carson McCullers<br /><br />a murit de alcoolism<br />înfăşurată cu o pătură<br />într-un scaun de pe puntea<br />unei nave<br />care traversa oceanul.<br /><br />cărţile ei despre<br />înspăimântătoarea singurătate<br /><br />cărţile ei despre<br />cruzimea<br />iubirii lipsite de iubire<br /><br />au fost tot ce a rămas<br />din ea<br /><br />după ce un turist care se plimba pe punte<br />i-a descoperit trupul<br />şi a informat căpitanul;<br /><br />a fost imediat depozitată<br />într-o altă zonă <br />a vaporului<br /><br />în timp ce toate din jur<br />continuau exact<br />aşa cum<br />scrisese ea.<br /><br />Charles Bukowski<br /><br /><br />Melancolie<br /><br />istoria melancoliei<br />ne include pe toţi.<br />Charles Bukowski<br /><br /><br />Charles Bukowski<br /><br />Ce-ţi mai face inima?<br /><br />în perioada celor mai grele vremuri<br />pe băncile din parc<br />în puşcării<br />sau trăind cu <br />curvele<br />am avut mereu această mulţumire – <br />n-aş numi-o fericire – <br />care era mai mult un echilibru<br />interior<br />o acomodare<br />la orice se întîmpla<br />şi care îmi era de ajutor în<br />fabrici<br /><br />şi atunci când relaţiile<br />cu fetele mergeau<br />prost.<br />Charles Bukowski<br /><br /><br />Şi acum ?<br /><br />cuvintele vin şi se duc<br />zac bolnav<br />telefonul sună, pisica doarme<br />Linda aspiră<br />aştept să trăiesc<br />astept să mor.<br />Charles Bukowski<br /><br /><br /><br /><br /><br />Oh Yes<br /><br />sunt lucuri mai îngrozitoare decât<br />singurătatea<br />dar e nevoie de decenii<br /> pentru a realiza asta<br />şi de cele mai multe ori<br />când realizezi<br />este deja prea târziu<br />şi nimic nu-i mai îngrozitor<br />decât acest<br />prea târziu.<br />Charles Bukowski<br /><br /><br /><br /><br />Poem la aniversarea celor 43 de ani ai mei<br /><br /><br />să o sfârşeşti singur<br />în cavoul unei camere<br />fără ţigări<br />sau vin –<br />numai cu un bec<br />şi cu o soba de fier,<br />cu părul sur – <br />şi bucuros că ai<br />camera.<br /><br />Charles Bukowski<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /> Paris<br /><br /><br />niciodată<br />chiar în vremurile bune<br />n-am visat să<br />mă plimb purtând beretă<br />cu bicicleta prin acea<br />metropolă<br /><br />iar Camus<br />întotdeauna<br />m-a<br />călcat <br />pe<br />nervi.<br /><br />Charles Bukowski<br /><br /><br /> <br /> Radu Tomsanoreply@blogger.com