Postări

Se afișează postări cu eticheta Constantin Acosmei

Poem - Constantin Acosmei

Imagine
Lui V. Leac, Radu Vancu & Co.    Vai săracii, vai, săracii prieteni ai celui care nu ştie să bea! Nici lor nu le zice nimeni o vorbă bună, ci au parte numai de jigniri şi de insulte, mai ales către dimineaţă, cînd pe păcătos, din senin, îl cuprinde amocul. Îşi aţinteşte în gol ochii sticloşi şi în inima lui creşte abrupt un munte de ură (face pe prostul, face pe deşteptul, face pe nebunul, se dă de ceasul morţii…), iar ei încearcă să-l potolească şi de nimic nu le mai tihneşte. El sare la bătaie clătinîndu-se şi ei îl reţin cu o mînă discretă, dar fermă. El răstoarnă sticle, sparge pahare şi scrumiere, prăbuşindu-se de pe scaun, şi ei plătesc stricăciunile pe ascuns, ca să nu-l ia barmanul furios de-o aripă şi să-l azvîrle în stradă, după ce îi altoieşte vreo cîteva, să-şi aducă aminte a doua zi. Cînd se năpusteşte la closet, cineva îl însoţeşte şi are grijă să nu calce în gol pe trepte, să nu cadă cumva în cap şi să-şi spargă ochelarii. Îi ţine fruntea în p

poezii de Constantin Acosmei

Imagine
PUŢIN (sînt liniştit mîngîi cu plăcere capul răutăţilor mă gîndesc la oraşul unde fumegă lăzile de gunoi ca nişte altare de jertfă am fost furios am tăiat gîtul fiolelor am strigat în oraş - “ am şi eu un schelet de ce să nu vă fie frică? ” lîngă vitrine mă opream să-mi aranjez puţin scalpul) TAEDIUM VITAE (sînt chior de somn şi mă uit la soare pot să pariez că nu voi muri           anul acesta m-am trezit cu becul aprins am descuiat uşa am ieşit în ogradă n-am avut chef să mă spăl pe ochi aştept să se întunece o viaţă lungă mă pîndeşte - un intestin încîlcit pe care trupul meu întreg nu poate să-l înfunde - îmi amintesc cum zboară prin iarbă           o găină fără cap)