Poem - Constantin Acosmei
Lui V. Leac, Radu Vancu & Co. Vai săracii, vai, săracii prieteni ai celui care nu ştie să bea! Nici lor nu le zice nimeni o vorbă bună, ci au parte numai de jigniri şi de insulte, mai ales către dimineaţă, cînd pe păcătos, din senin, îl cuprinde amocul. Îşi aţinteşte în gol ochii sticloşi şi în inima lui creşte abrupt un munte de ură (face pe prostul, face pe deşteptul, face pe nebunul, se dă de ceasul morţii…), iar ei încearcă să-l potolească şi de nimic nu le mai tihneşte. El sare la bătaie clătinîndu-se şi ei îl reţin cu o mînă discretă, dar fermă. El răstoarnă sticle, sparge pahare şi scrumiere, prăbuşindu-se de pe scaun, şi ei plătesc stricăciunile pe ascuns, ca să nu-l ia barmanul furios de-o aripă şi să-l azvîrle în stradă, după ce îi altoieşte vreo cîteva, să-şi aducă aminte a doua zi. Cînd se năpusteşte la closet, cineva îl însoţeşte şi are grijă să nu calce în gol pe trepte, să nu cadă cumva în cap şi să-şi spargă ochelarii. Îi ţine fruntea în p