Postări

Se afișează postări cu eticheta Mihu Dragomir

poezii de Mihu Dragomir

Imagine
Adolescenţă Vânt, dumbrăvi, şi optsprezece ani... Strada cu salcâmi sau cu castani, primăvară-n balta renăscută, zile ce-amintirea le sărută... Fată cu mijloc de violină, unde-i cartea noastră de latină, mâzgălită, printre ablative, cu distihuri şchioape şi naive? Adunai în ochii viorii netraduse cărţi de poezii, şi în mersul lin, de căprioară, caligrafiai o rimă rară... Dunărea-şi plimba în funduri stele, noi le număram, plutind cu ele, ameţea, de-atâţia nuferi, luna şi-nvăţasem vorba: totdeauna. Se-arcuiau din sălcii catedrale, luntrea noastră se pierdea, agale, către-o ţară de tăceri şi stuh. Gânduri – pescăruşii din văzduh. Sărutarea, caldă şi învoaltă, avea gustul murelor de baltă, dulce-nsângerată şi-amăruie, anafor ce din străfunduri suie. Pe nisipul plăjilor de aur soarele ne-a-ntins cununi de laur, fata mea de Dunăre şi şoapte, fata mea cu păr de miazănoapte... Hei, dumbrăvi de vise şi castani, vânt, nisip, şi optsprezece an