un poem de Teodor Dună
ziua tuturor zilelor zilele negre ale morţii au trecut a fost ce-i drept un an crucial mi-am făcut dintr-o bucată de tablă ruginită un soare imens pe care-l ţin ascuns sub podele n-a strălucit niciodată a fost bine am stat în casă mi-am umplut uşa cu mortar împiedicând orice ieşire gura mi s-a încleştat pregătindu-se pentru un ţipăt care ar fi sfărâmat-o a fost bine a fost un an crucial ca toţi ceilalţi ani ai morţii în afară de acest soare întunecat nu am nimic oasele mi-au acoperit încetul cu încetul pielea s-au făcut stăpâne trupul s-a micşorat până nu a mai avut unde sunt foarte liniştit foarte liniştit desenez pe soarele meu întunecat o dată pe an câte-o literă în formă de cruce poate de aceea toţi anii sunt cruciali acum dorm sub oasele mele şi din cauza pânzei care-mi acoperă faţa am ajuns să mă respir pe dinăuntru e bine acum e mai linişte ca oricând am aşezat din nou soarele sub podele şi zilele negre ale morţii abia au trecut