Ceea ce i se spune poetului în legătură cu florile - Arthur Rimbaud
I Şi-aşa, mereu, spre-azurul negru Răsfrânt în marea de topaz, Vor funcţiona în seara-ţi crinii - Cinstire pline de extaz! În vremea noastră dominată De sago, când Plantele sunt harnice, Crinul va bea dezgusturile albastre În Prozele tale evlavioase! - Crinul domnului de Kerdrel, Sonetul anului o mie opt sute treizeci, Crinul ce i se oferă unui Menestrel O dată cu garoafa şi busuiocul! Crini! Crini! Nu prea se văd! Iar în Versul tău, asemeni mânecilor Unor Păcătoase cu umbletul dulce, Freamătă mereu aceste flori dalbe! Totdeauna, Scumpule, când faci baie, Cămaşa ta cu subsuori bălaie Se umflă în adierile matinale Care trec prin imundele flori de nu-mă-uita! Dragostea nu trece prin vămile tale Decât Liliacul - o, leagăne! - Precum şi viorelele de pădure - Scuipaturi îndulcite cu larve negre!... II O, Poeţilor, când aţi avea Rozele, inspiratele Roze, Roşii pe tulpinile unor dafini, Şi umflate de o mie de octave! - Când Banville ar face să ningă cu