Postări

soția lui darth vader - André Ferenc

Imagine
vagonul e o conservă de ton expirată îți plac trenurile dar asta e prea mult totuși rugină & trup & sendviș cu ou & marea ți-e teamă că tu ești cel mai puturos din vagon pe drumul de 18 +/-2 ore se bagă căldură fără motiv îți închizi ochii ca pe ușa de la veceu te întrebi cum e să înoți în inima unei balene ușa se trântește te trezești intră un cuplu în vârstă bărbatul pare în jur de cincizeci miroase a diabet cel tras afară din apă poartă pentru totdeauna înlăuntrul său buhăirea soția lui seamănă izbitor cu mama ta probabil că și ei îi curge apă de mare prin vene bărbatul începe să vorbească vocea lui șuieră ca darth vader din cauza operației la gât îmi dezvăluie secretul ciorbei perfecte de burtă + că a fost șofer de camion doar că sănătatea & și fiică-sa lucrează în olanda e chelneriță sau ceva & de acolo trimite bani acasă ea a plătit și operația soția lui aproape ca mama ta nu spune nimic vezi îl strânge uneori pe tip de mână să-și țină

milioane de tocuri, super sexy & very high - Ruxandra Cesereanu

Imagine
  1. mâna mea e în dreptul inimii prin spatele tău legată cu o eşarfă roşie la ochi piciorul meu de iederă se caţără pe piciorul tău înot prin aer cu umerii înfloriţi în primăvară cristalul swarowski se mişcă pe piept şi măsoară cusătura inimii o cutie plină cu funda ruptă stau pe vârfuri apoi pe călcâie încât doar o pagină de hârtie mai încape părul tău mă atinge în vreme ce ne alungim ca săgeţile piciorul meu de iederă se ridică în aer ca un braţ tăiat cristalul swarowski mă loveşte în frunte femeia închide ochii mirosind câmpiile din buenos aires mâna mea se retrage de pe şira spinării mâna ta se retrage până la marginea pieptului părul tău leagă gâtul meu apoi îl dezleagă piciorul meu de iederă se ridică în aer şi cade piciorul tău aşteaptă şi îmi opreşte căderea.   2.  pe vârful degetelor respiraţia ta e un talisman deşi părul nu-mi curge pe umeri, ci e tuns scurt franţuzeşte înot cu spatele şi tocurile pantofilor taie podeaua cu înţepătura lor cei trei paşi înapo

poezii de Ion Buzu

Imagine
Mail în spam – o treabă murdară Citeam ceva pe la 3.17 noaptea, un capitol cu numele love quarantine și tatăl meu intră în cameră, mă trage într-o parte și îmi spune în șoaptă: „o altă găină, golită pe dinăuntru de măruntaie, moartă, într-un sac ascuns în hambar, să nu se știe despre ea căci e întărită de 2 zile”. Mă gîndesc să-i scriu un mail lui sociu, îl întreb de primele sale 2 cărți, despre care nimeni nu mai știe, doar cîte un fragment ici acolo pe net, de parcă au dispărut cu totul, de parcă nici n-au existat; Tatăl meu spune mai departe: „o arunci în văgăună și timp de o noapte va fi devorată de cîinii vagabonzi, de parcă nici nu a existat”, îmi propune o treabă murdară. sociu nu-mi răspunde, probabil mesajul meu a nimerit direct în spam. Eu accept treaba murdară, în sac mi se pare ok; în sac te afli ca un mail în spam, în sac ești în love quarantine, în sac treci foarte ușor dincolo de starea rigor mortis, în sac îți vezi trupul întărit și înmuiat înap

38 - T.S. Khasis

Imagine
te poţi ridica în plină mahmureală să priveşti ploaia şi să scrii ceva despre ploaie? e tot ce ţi-a mai rămas. pe la 5 dimineaţa a mers în vîrful picioarelor pînă la frigider, a şoptit ceva de neînţeles în lumina rece a frigiderului, doar pentru sine, deşi spera să-l audă cineva, cei cîţiva porumbei sau poate florăreasa din colţ şi bill shankly care spunea că fotbalul nu ţine de viaţă şi moarte, e mult mai mult de atît. numai iepurii se mai sperie la 5 dimineaţa şi stau cu urechile ciulite, iepurii şi dragostea ta de care îmi spui prea puţine. în tăcere, gîndacii de bucătărie se hrănesc cu resturile noastre. a deschis fereastra, a tras aer în plămîni de parcă ar fi aprins un joint: – nu e nimeni aici, nu vreau să fie cineva aici. pur şi simplu nu mai avea rost.  

Odă vântului de apus - Percy Bysshe Shelley

Imagine
Odă vântului de apus I Vânt din Apus, sălbatic, răsuflare A toamnei veștede, tu, care faci Să se stârnească veștedele frunzare Ca stafiile-n fața unui vraci - Întunecate, galbene, lovite De-o boală grea. O, tu, care desfaci Și dai aripi semințelor sfrijite Ce zac în gropi ca hoiturile-n glie; Tu știi că zările vor fi trezite De primăvară - soră-ți azurie Care va podidi întreg pământul - Cu trâmbița-i de foc, fărcând să-nvie Miresme și culori. Căci tu ești vântul Distrugerii și vieții. Crunt ți-e cântul ! II Tu care poți sub bolțile adânci Hoinarii nori ca niște frunze moarte, Ce se târăsc în slăvi sau peste stânci Heruvi de ploaie și de ceruri sparte, Pe-albastra coamă-a valului tău clar, Din marginile zării, de departe Șuvițele furtunilor răsar Cu părul smuls din capul unei crunte Și aprige Menade. Vânt gropar Al anului murind, pe-a cărui frunte Se-nalță-o noapte grea ca un mormânt, Boltită de puterea ta de munte, Din al cărui văzduh de neînfrânt Țâșni-vor flăcări, grindini, aprig vân

poezii de Carol Ann Duffy

Imagine
La depărtări distanță Te vreau și tu nu ești aici. Mă opresc în grădina asta, respirând culoarea ce e gândul înainte de rostire în aerul încremenit. Numele tău însuși e o suflare ștearsă și, deși îl scot din mine iar și iar, îmi scapă printre degete. În seara asta te fac din minte, te imaginez, mișcarea ta mai clară decât cuvintele pe care ți le dau să spui că le-ai mai spus cândva. Oriunde-ai fi acum, în capul meu te uiți la mine fix, stând în picioare-n fața mea pe când lumina rece a orelor târzii se-absoarbe în pământ. Gura nu mi-a ieșit prea bine, însă zâmbești și-așa. Te țin aici aproape, la depărtări distanță, inventând iubirea, până ce strigătele caprimulgilor întrerup și schimbă ce urma să fie, ce era sigur că va fi, în amintire. Stelele ne filmează pentru nimeni. Tu Neinvitat, gândul la tine a rămas până târziu în mintea mea, am adormit, visându-te mult și m-am trezit cu numele tău, ca lacrimile moi, sărate, pe buzele mele, sunetul silabelor lui strălucitoare ca un farmec, ca

poezii de Frank Bidart

Imagine
Adolescență S-a holbat în ochii mei cu o privire pe care o pot vedea și-acum. Avea o privire care-o străpungea pe-a mea. Simțeam că știa că eram invidios pe ce făcea; și știa că dintotdeauna aș fi vrut să știu la acea vreme că ceea ce făcea el era ceva după care întotdeauna voi fi tânjit mai târziu în viață, la fel ca el. Îi plăcea ceea ce făcea. Privirea era a extazului pur. Jubila. Știa. Încă-mi aduc aminte privirea lui. Dispoziție Ca și cum numele pe care le folosim pentru a numi folosința clădirilor ne radiografiază sufletele, război fără sfârșit: Palat. Închisoare. Templu. Școală. Piață. Teatru. Bordel. Bancă. Război fără sfârșit. Pentru că a numi înseamnă a poseda visurile necunoscuților, templul e jignit și cere abolirea bordelului, acum teatru, acum școală; școala disprețuiește templul, palatul, piața, banca; banca, prin refuzul de a-și numi deponenții, îi primește pe toți, cu toate că, înfuriați, prizonierii în fiecare noapte macină o altă piatră din grămada de sub palat. Răzb

trei poezii vii - Paul Éluard

Imagine
Zorile prefac în pulberi monștrii Habar n-aveau Că frumusețea omului întrece omul în măsură. Trăiau ca să gândească, gândeau spre-a nu vorbi, Trăiau doar ca să moară și n-aveau nici un rost, Iar nevinovăția și-o regăseau în moarte. Și botezând-o: bogăție, Au rânduit cum au crezut mai bine Mizeria, iubita lor. Și mestecând în dinți flori și surâsuri Nu-și găseau inima decât în vârful puștii, Habar n-aveau de blestemele oropsiților Ale acestor oropsiți ce vor scăpa de grija de mâine. Prin vise fără soare ei deveneau eterni Dar pentru a preface norii în țărână Din vise coborau fără să-nfrunte cerul. Sfârșitul lor și noaptea lor Și umbra lor cea minunată: Durere,- Durere pentru oamenii ceilalți. Pe-acești dușmani nepăsători noi îi vom da uitării. În scurta vreme Mulțimile de oameni Vor repeta aceasta clară flacără cu glas scăzut, Această flacără pentru noi doi, Această hrană a răbdării noastre, Pentru noi doi, oriunde, sărutul celor vii. Nu pot fi cunoscut Nu

Ultimul sonet a lui Keats

Imagine
De-aș fi ca tine, stea de foc, statornic, Nu noaptea -prin văpaia strălucirii- Cu ochi deschis doar să veghez datornic, Ca un Ermit neadormit al Firii, Cum unduie ca patrafirul ape De-a roată țărmurilor omenești Sau masca moale să-ți privesc de-aproape, Când munți și văi - zăpadă - învelești... Nu! Vreau, statornic și neschimbător, Pe pieptul drag, în pârg, aflându-mi tihnă, Să-l simt săltând și scoborând ușor, Apururi treaz în dulce neodihnă, Tăcuta răsuflare să-i ascult În veci - altfel să mor aș vrea mai mult.

Introducere în poezie - Billy Collins

Imagine
Le-am cerut să ia un poem și să-l țină în lumină cum ai ține un diapozitiv sau să-și apropie urechea de stupul dinăuntru. Le-am spus dați drumul unui șoricel în poem și urmăriți-l tatonând drumul spre ieșire, sau intrați în camera poemului și pipăiți pereții după un întrerupător. Vroiam să facă schi nautic pe suprafața unui poem salutând numele autorului aflat la mal. Dar tot ce vor ei să facă este să lege strâns poemul de un scaun și să-l tortureze până spune tot Așa că-ncep să-l bată cu un furtun ca să afle ce-a vrut să spună autorul.

Budapesta - Billy Collins

Imagine
Stiloul meu se mișcă de-a lungul paginii ca botul unui animal ciudat în formă de braț uman îmbrăcat în mâneca unui pulover verde, lăbărțat   Îl privesc adulmecând hârtia fără încetare, un prădător cu nervii întinși la maxim care nu urmărește altceva decât să prindă larve și insecte pentru a supraviețui încă o zi.   Vrea doar să fie aici și mâine, îmbrăcat, poate, în mâneca unei cămăși în carouri, nasul - apăsat pe pagină, scriind încă vreo câteva rânduri   în timp ce eu mă uit lung pe fereastră și îmi imaginez Budapesta sau vreun alt oraș în care nu am fost niciodată.  

Prima zi cu zăpadă - Billy Collins

Imagine
Ne-am trezit în plină revoluție a zăpezii, steagul ei alb flutură peste toate, peisajul a dispărut, nici măcar un șoarece nu punctează golul, și după aceste ferestre clădirile guvernamentale sunt îngropate, școlile și bibliotecile îngropate, poșta s-a dus sub nămeții tăcuți, calea ferată delicat blocată, lumea a căzut în uitare. În curând, o să-mi pun cizmele și-o să pășesc afară ca pe apă, câinele meu o să salte ca un delfin și eu o să scutur o creangă încărcată, un duș rece peste amândoi. Deocamdată sunt un prizonier benevol al casei, un simpatizant al cauzei anarhiste a zăpezii, O să-mi fac un ceai și o să ascult știrile la radioul de plastic din bucătărie bucuros ca toată lumea că Kiddie Corner School s-a închis, Ding-Dong School s-a închis, All Aboard Children’s School s-a închis, Hi-Ho Nursery School s-a închis împreună cu – și știu pe unii fericiți să audă asta - Toadstool School, Little School, Little Sparrows Nursery School, Little Stars Pre-School,

poezii de Edgar Allan Poe

Imagine
Annabel Lee În urmă cu mulţi ani, în vremurile de demult, Într-un regat la marea de la miazăzi Trăia o fată, cum poate vă este cunoscut, Cu numele Annabel Lee; Iar fecioara asta avea un singur vis, S-o iubesc şi ea iubirea-mi să poată-împărtăşi. Eram un copil, iar ea o copilă În acest regat la marea de la miazăzi, Dar ne iubeam c-o iubire mai mare decât iubirea – Eu şi frumoasa Annabel Lee – Cu o iubire la care chiar serafimii din Paradis Ar fi putut râvni. Din această pricină, demult, În acest regat la marea de la miazăzi, S-a lăsat într-o noapte-un vânt rece,-îngheţând-o Pe frumoasa mea Annabel Lee; Apoi, au venit rudele-i de neam înalt Şi de lângă mine, cât ai clipi, Au luat-o şi-au închis-o într-o criptă În acest regat la marea de la miazăzi. Îngerii din Paradis, mai puţin fericiţi, Ne invidiau, iar pizma lor noi n-o puteam opri – Da! Din acest motiv (toţi oamenii ştiu) În acest regat la marea de la miazăzi S-a lăsat dintr-un nor un vânt rece,-îngheţând-o

cinci poeme de Robert Frost

Imagine
Rugăciune de Primăvară   O, dă-ne nouă astăzi bucuria florilor Și ne ajută să nu ne visăm prea departe Spre incerta rodire, ci a încercărilor Ne ține tot anul înviind ca din moarte. O, dă-ne nouă desfătare în albul grădinii Inefabili ziua, fantome în noaptea afundă Blagosloviți să avem fericirea albinii Roind în jurul pomilor cu diademă rotundă. Fă-ne fericiți precum pasărea colibri Care meteoric deasupra stupinei se-arată Și după ce cu ciocul ca acul în floare izbi Se înălța în văzduh și stătea nemișcată. Căci aceasta-i iubirea și nimic altceva Lăsată de Dumnezeu din raiul ceresc Să-i sfințească pe oameni atât cât va vrea Pe măsura în care și ei se sfințesc.    Acum închide ferestrele    Acum închide ferestrele şi spune câmpurilor ssssst: Dacă trebuie, lasă copacii să-şi tremure frunza-n tăcere; Acum nu se mai aude nicio pasăre, iar dacă vreuna cântă, Fie-n paguba mea această pierdută plăcere. Va fi cu mult mai înainte ca mlaştinile să revină, Mai înainte

poezii - Emily Dickinson

Imagine
Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă, Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă, Socoate cănile din zori - şi după Să-mi spui cu Rouă câte-s pline, Şi dimineaţa cît se-ntinde - Cînd doarme ţesătoarea - cine Mai ţese pînzele senine! Şi scrie-mi cîte note ai simţit În extazul Prihorului ameţit În ramul plin de umire nouă - Ţestoasa cîte plimbări a făcut - Albina cîte potire a băut, La marea Orgie cu rouă! Bolta curucubeului de cine e dusă Şi cine mînă zarea supusă Cu nuiele subţiri de Azur? Degetele cui sînt stalactite - Salbele nopţii de cine-s socotite De nu s-a pierdut vreuna-mprejur? Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine A zăvorît ferestrele atît de bine Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg? Cine-ntr-o zi de gală anume Îmi va deschide dincolo de lume Şi voi lăsa zorzoanele în prag?   A murit – Găsește-l – A murit – Găsește-l – Dincolo de Sunet – Și de vedere – „Fericit e?” Cine-i mai înțelept – Tu? Sau undele Vântului? „E lucid?” răspunsul mai bine l-ar da Străfu