poezii - Emily Dickinson

Abstract

Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă,

Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă,
Socoate cănile din zori - şi după
Să-mi spui cu Rouă câte-s pline,
Şi dimineaţa cît se-ntinde -
Cînd doarme ţesătoarea - cine
Mai ţese pînzele senine!

Şi scrie-mi cîte note ai simţit
În extazul Prihorului ameţit
În ramul plin de umire nouă -
Ţestoasa cîte plimbări a făcut -
Albina cîte potire a băut,
La marea Orgie cu rouă!

Bolta curucubeului de cine e dusă
Şi cine mînă zarea supusă
Cu nuiele subţiri de Azur?
Degetele cui sînt stalactite -
Salbele nopţii de cine-s socotite
De nu s-a pierdut vreuna-mprejur?

Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine
A zăvorît ferestrele atît de bine
Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg?
Cine-ntr-o zi de gală anume
Îmi va deschide dincolo de lume
Şi voi lăsa zorzoanele în prag?

 

A murit – Găsește-l –

A murit – Găsește-l –
Dincolo de Sunet – Și de vedere –
„Fericit e?” Cine-i mai înțelept –
Tu? Sau undele Vântului?
„E lucid?” răspunsul mai bine l-ar da
Străfundul Pământului.

„I-e dor de casă?” Mulți l-or fi simțit –
Deși nici printr-înșii nu poți
Să știi dac-așa e – sau nu –
Ei înșiși – ca muți –

 

Această Ţărână tăcută a fost Domni şi Doamne

Această Ţărână tăcută a fost Domni şi Doamne
Şi Flăcăi şi Fete - şi Abilitate,
Şi Hohot de Râs şi Suspin,
Şi Rochii şi Bucle-ondulate.

Acest Loc fără Fapte - un Vesel Castel de Vară
Cu Albine şi Flori de Viaţă-
Există un Circuit Oriental, ce va fi
Îndreptat - ca şi cele de faţă.

 

Auzeam, de parcă n-aveam Ureche

Auzeam, de parcă n-aveam Ureche
Până ce un Cuvânt Vital
Făcu tot drumul de la Viață la mine
Și-atunci am știut c-auzeam.

Vedeam, de parcă Ochiul mi-era
Un altul, până ce-n Lucru –
Ce știu azi c-a fost Lumina, căci ea
Îmbrăcă – intră – înlăuntru.

Mă purtam, de parcă trăiam afară,
Și numai trupul, în sinea-i.
Până ce o Putere mă descoperi
Și-mi suflă Spiritu-n mine.

Și Spiritul se-ntoarse în Pulberi, spunând:
„Bătrâne prieten, mă știi”,
Și Timpul ieși cu Știrea pe buze
Și Veșnicia-ntâlnii.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

ITHACA - Constantinos Kavafis

corabia – un poem de Matei Vişniec