ADN literar

Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă, Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă, Socoate cănile din zori - şi după Să-mi spui cu Rouă câte-s pline, Şi dimineaţa cît se-ntinde - Cînd doarme ţesătoarea - cine Mai ţese pînzele senine! Şi scrie-mi cîte note ai simţit În extazul Prihorului ameţit În ramul plin de umire nouă - Ţestoasa cîte plimbări a făcut - Albina cîte potire a băut, La marea Orgie cu rouă! Bolta curucubeului de cine e dusă Şi cine mînă zarea supusă Cu nuiele subţiri de Azur? Degetele cui sînt stalactite - Salbele nopţii de cine-s socotite De nu s-a pierdut vreuna-mprejur? Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine A zăvorît ferestrele atît de bine Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg? Cine-ntr-o zi de gală anume Îmi va deschide dincolo de lume Şi voi lăsa zorzoanele în prag?   A murit – Găsește-l – A murit – Găsește-l – Dincolo de Sunet – Și de vedere – „Fericit e?” Cine-i mai înțelept – Tu? Sau undele Vântului? „E lucid?” răspunsul mai bine l-ar da Străfu

Inimă, noi o să-l uităm, Şi tu, şi eu, în noaptea ce-o să vină! Tu trebuie să-i uiţi căldura, Iar eu, că mi-a dăruit lumină. Te rog, să-mi spui când o vei face – Şi-n gândurile mele,-n mine s-o face lampa mică. Grăbeşte-te! Până când te vei răci de tot Eu mai pot să-mi amintesc de el, la o adică!       Traducere: Petru Dimofte