poezii - Emily Dickinson
Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă, Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă, Socoate cănile din zori - şi după Să-mi spui cu Rouă câte-s pline, Şi dimineaţa cît se-ntinde - Cînd doarme ţesătoarea - cine Mai ţese pînzele senine! Şi scrie-mi cîte note ai simţit În extazul Prihorului ameţit În ramul plin de umire nouă - Ţestoasa cîte plimbări a făcut - Albina cîte potire a băut, La marea Orgie cu rouă! Bolta curucubeului de cine e dusă Şi cine mînă zarea supusă Cu nuiele subţiri de Azur? Degetele cui sînt stalactite - Salbele nopţii de cine-s socotite De nu s-a pierdut vreuna-mprejur? Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine A zăvorît ferestrele atît de bine Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg? Cine-ntr-o zi de gală anume Îmi va deschide dincolo de lume Şi voi lăsa zorzoanele în prag? A murit – Găsește-l – A murit – Găsește-l – Dincolo de Sunet – Și de vedere – „Fericit e?” Cine-i mai înțelept – Tu? Sau undele Vântului? „E lucid?” răspunsul mai bine l-ar da St...
