poezii de Carol Ann Duffy


La depărtări distanță


Te vreau și tu nu ești aici. Mă opresc
în grădina asta, respirând culoarea ce e gândul
înainte de rostire în aerul încremenit. Numele tău însuși
e o suflare ștearsă și, deși îl scot din mine iar și iar,
îmi scapă printre degete. În seara asta
te fac din minte, te imaginez, mișcarea ta mai clară
decât cuvintele pe care ți le dau să spui că le-ai mai spus cândva.

Oriunde-ai fi acum, în capul meu te uiți la mine
fix, stând în picioare-n fața mea pe când lumina rece a orelor târzii
se-absoarbe în pământ. Gura nu mi-a ieșit prea bine,
însă zâmbești și-așa. Te țin aici aproape, la depărtări distanță,
inventând iubirea, până ce strigătele caprimulgilor
întrerup și schimbă ce urma să fie, ce era sigur că va fi,
în amintire. Stelele ne filmează pentru nimeni.

Tu

Neinvitat, gândul la tine a rămas până târziu în mintea mea,
am adormit, visându-te mult și m-am trezit cu numele tău,
ca lacrimile moi, sărate, pe buzele mele, sunetul silabelor lui strălucitoare
ca un farmec, ca o vrajă.

A te îndrăgosti
este iadul încântător; inima ghemuită, uscată
ca un tigru gata să ucidă; prelingerile dureroase ale unei flăcări sub piele.
Frumos, impunător, ai dat năvală în viața mea,
M-am ascuns în banalitatea zilelor, în iarba înalta a obișnuinței,
în camerele mele de camuflaj. Mi-ai năpădit privirea,
fața ta îmi apare din chipul oricui, din forma unui nor,
din luna plină ce tânjește după pământ, hipnotizându-mă.

deschid ușa dormitorului. Perdelele freamătă. Iată-te
pe pat, ca un cadou, ca un vis palpabil.

De Sfântul Valentin

Nu un trandafir roșu sau o inimă catifelată –
Îţi dăruiesc o ceapă.
O lună învelită-n hârtie maronie.
Ea promite lumină,
ca o iubire care, cu delicatețe, se dezbracă.
Aici şi acum.
Te va orbi şi te va face să plângi cu lacrimi
ca o iubită.
Va deplasa reflecția ta
într-o fotografie clătinată a durerii.
Încerc să fiu onestă.
Nu o carte poștală drăguță sau o pețitoare.
Îţi dăruiesc o ceapă.
Sărutul ei înverşunat va rămâne pe buzele tale,
aidoma nouă,
posesiv şi credincios,
de-a lungul întregii vieţi.
Primeşte-o.
Inelele ei de platină pot fi verighete,
dacă tu îţi doreşti asta.
Este letală.
Mirosul ei se va agăţa de degetele tale,
va rămâne pe cuţitul tău.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

ITHACA - Constantinos Kavafis

corabia – un poem de Matei Vişniec