poezii de Ion Buzu


Mail în spam – o treabă murdară

Citeam ceva pe la 3.17 noaptea,
un capitol cu numele love quarantine și
tatăl meu intră în cameră,
mă trage într-o parte și îmi spune în șoaptă:
„o altă găină, golită pe dinăuntru de măruntaie,
moartă, într-un sac ascuns în hambar,
să nu se știe despre ea căci e întărită de 2 zile”.
Mă gîndesc să-i scriu un mail lui sociu,
îl întreb de primele sale 2 cărți,
despre care nimeni nu mai știe,
doar cîte un fragment ici acolo pe net,
de parcă au dispărut cu totul,
de parcă nici n-au existat;
Tatăl meu spune mai departe:
„o arunci în văgăună și timp de o noapte va fi devorată de cîinii vagabonzi,
de parcă nici nu a existat”,
îmi propune o treabă murdară.
sociu nu-mi răspunde,
probabil mesajul meu a nimerit direct în spam.
Eu accept treaba murdară,
în sac mi se pare ok;
în sac te afli ca un mail în spam,
în sac ești în love quarantine,
în sac treci foarte ușor dincolo de starea rigor mortis,
în sac îți vezi trupul întărit și înmuiat înapoi,
sacul e legat bine la gură,
e umflat de la gazele eliminate în procesul descompunerii,
în sac nu mai afli de primele 2 cărți ale lui sociu,
în sac nu mai respiri, nu te mai dor mușchii, îți pui brațul sub cap și te odihnești,
în sac poți face un cenaclu al tău,
în sac ești ținut în brațe,
acesta se tot rostogolește pînă se oprește într-un ciot,
în sac auzi cîinii lătrînd,
îi auzi tot mai aproape.

Human nature app version 3.0

Mi-au dat să testez aplicațiile iPhone pe care le face firma noastră.
Jim Zhu, șeful meu, m-a bătut pe umăr.
Lucrez de 1 an și el nu m-a bătut niciodată, pe umăr sau în altă parte.
Azi am fost mutat în altă încăpere, mai aproape de Jim Zhu.
Testing, testing – dacă sunt un angajat devotat.
Să găsesc erorile, să le reproduc, să le depistez patternul.
„Erorile nu au un pattern, Jim!” – îi zic șefului.
„Atunci scoate-le pe toate odată la suprafață!”.
Ah, Jim Zhu, șeful meu asian-american, trecut de 40, cu 2 copii și o soție rusoaică,
îi văd cîteva fire de păr sur și mă gîndesc la erorile din aplicații,
apar și dispar, fără o logică, ca niște gîze cu acțiune de descompunere care s-au pus grămadă în jurul hoitului să termine cît mai rapid descompunerea.
Din nou, activitatea absurdă.
La fel cum dădeam cu sapa în buruianul crescut în crăpăturile din beton.
Testing, testing – cît de mult rezistă?
Sapa, buruianul, betonul –
săreau pietricele care se făceau mai mari și mai mari,
cît de mult rezistă –
creierul meu din care sar pietricele.
Cu sapa ciopîrțind în beton.
Ah, Jim Zhu, mă bați încă odată pe umăr,
livrezi omenirii aplicații ticsite cu erori pe care eu nu le pot depista,
aceste erori care se acumulează undeva într-o funcție,
se acumulează ca niște ouă, icre, spori – pîndind.
Testing, testing – aplicația human nature version 3.0
se stinge prea ușor fiindcă
erorile apar și dispar, la întîmplare, ca niște fantome,
sau ca niște gloanțe trase încă din al doilea război mondial care
abia acum intră, la nimereală, în cineva.

Numele meu cu Caps Lock

Dana, dă-mi o cerere de demisie.
Nu-ți cer prea mult, doar o foaie
în care să fie precizată demisia mea
și numele meu printat.
Nu vreau să o semnez, nu încă.
Doar să mi-o agăț pe perete ca pe o diplomă de la facultate bine meritată
și s-o contemplez,
de fiecare dată cînd îmi beau berea singur,
sau cînd lacrimile aleargă pe obraji ca niște cai de curse bine antrenați,
sau cînd mă gîndesc la Hemingway, Berryman, Plath, Cobain
și toți ăilalți care și-au spart scafandrul cu mîna lor.
Vreau să stau ore la rînd holbîndu-mă la ea
ca Pink Floyd la televizor,
sau la zid.
Dana, dă-mi o cerere de demisie,
să-mi văd numele meu tastat cu Caps Lock – e mai sigur așa,
numele meu să nu fie confundat sau trecut cu vederea,
s-o văd cum iese din imprimantă,
să fie reală.
Să o port cu mine ca un cuțit sau spray paralizant cu care să mă apăr de gopnici.
Să-i fac o gaură, să-i pun o ață și să mi-o agăț de gît
ca un totem sau crucifix.
Să o țin în mînă ca pe o iubită și să o plimb prin parc
și cînd nu voi mai putea, ea să fie cu mine.
Dana, dă-mi o cerere de demisie,
să pot scăpa rapid,
cînd diminețile vor veni ca niște pumni ai gopnicilor, în față, în stomac, în tîmple,
să știu că demisia îmi e pregătită, agățată pe zid
iar tu, plîngînd și cu mîna tremurîndă, îmi întinzi pixul.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

ITHACA - Constantinos Kavafis

corabia – un poem de Matei Vişniec