poezii de Ion Buzu
Mail în spam – o treabă murdară
Citeam ceva pe la 3.17 noaptea,
un capitol cu numele love
quarantine și
tatăl meu intră în cameră,
mă trage
într-o parte și îmi spune în șoaptă:
„o altă găină,
golită pe dinăuntru de măruntaie,
moartă, într-un sac
ascuns în hambar,
să nu se știe despre ea căci e întărită
de 2 zile”.
Mă gîndesc să-i scriu un mail lui sociu,
îl
întreb de primele sale 2 cărți,
despre care nimeni nu mai
știe,
doar cîte un fragment ici acolo pe net,
de parcă
au dispărut cu totul,
de parcă nici n-au existat;
Tatăl
meu spune mai departe:
„o arunci în văgăună și timp de o
noapte va fi devorată de cîinii vagabonzi,
de parcă nici nu a
existat”,
îmi propune o treabă murdară.
sociu nu-mi
răspunde,
probabil mesajul meu a nimerit direct în spam.
Eu
accept treaba murdară,
în sac mi se pare ok;
în sac te
afli ca un mail în spam,
în sac ești în love quarantine,
în
sac treci foarte ușor dincolo de starea rigor mortis,
în sac
îți vezi trupul întărit și înmuiat înapoi,
sacul e legat
bine la gură,
e umflat de la gazele eliminate în procesul
descompunerii,
în sac nu mai afli de primele 2 cărți ale lui
sociu,
în sac nu mai respiri, nu te mai dor mușchii, îți pui
brațul sub cap și te odihnești,
în sac poți face un cenaclu
al tău,
în sac ești ținut în brațe,
acesta se tot
rostogolește pînă se oprește într-un ciot,
în sac auzi
cîinii lătrînd,
îi auzi tot mai aproape.
Human nature app version 3.0
Mi-au dat să testez aplicațiile iPhone pe care le face firma
noastră.
Jim Zhu, șeful meu, m-a bătut pe umăr.
Lucrez
de 1 an și el nu m-a bătut niciodată, pe umăr sau în altă
parte.
Azi am fost mutat în altă încăpere, mai aproape de
Jim Zhu.
Testing, testing – dacă sunt un angajat devotat.
Să
găsesc erorile, să le reproduc, să le depistez patternul.
„Erorile
nu au un pattern, Jim!” – îi zic șefului.
„Atunci
scoate-le pe toate odată la suprafață!”.
Ah, Jim Zhu, șeful
meu asian-american, trecut de 40, cu 2 copii și o soție
rusoaică,
îi văd cîteva fire de păr sur și mă gîndesc la
erorile din aplicații,
apar și dispar, fără o logică, ca
niște gîze cu acțiune de descompunere care s-au pus grămadă în
jurul hoitului să termine cît mai rapid descompunerea.
Din
nou, activitatea absurdă.
La fel cum dădeam cu sapa în
buruianul crescut în crăpăturile din beton.
Testing, testing
– cît de mult rezistă?
Sapa, buruianul, betonul –
săreau
pietricele care se făceau mai mari și mai mari,
cît de mult
rezistă –
creierul meu din care sar pietricele.
Cu sapa
ciopîrțind în beton.
Ah, Jim Zhu, mă bați încă odată pe
umăr,
livrezi omenirii aplicații ticsite cu erori pe care eu
nu le pot depista,
aceste erori care se acumulează undeva
într-o funcție,
se acumulează ca niște ouă, icre, spori –
pîndind.
Testing, testing – aplicația human nature version
3.0
se stinge prea ușor fiindcă
erorile apar și dispar,
la întîmplare, ca niște fantome,
sau ca niște gloanțe trase
încă din al doilea război mondial care
abia acum intră, la
nimereală, în cineva.
Numele meu cu Caps Lock
Dana, dă-mi o cerere de demisie.
Nu-ți cer prea mult, doar
o foaie
în care să fie precizată demisia mea
și numele
meu printat.
Nu vreau să o semnez, nu încă.
Doar să
mi-o agăț pe perete ca pe o diplomă de la facultate bine
meritată
și s-o contemplez,
de fiecare dată cînd îmi
beau berea singur,
sau cînd lacrimile aleargă pe obraji ca
niște cai de curse bine antrenați,
sau cînd mă gîndesc la
Hemingway, Berryman, Plath, Cobain
și toți ăilalți care
și-au spart scafandrul cu mîna lor.
Vreau să stau ore la rînd
holbîndu-mă la ea
ca Pink Floyd la televizor,
sau la
zid.
Dana, dă-mi o cerere de demisie,
să-mi văd numele
meu tastat cu Caps Lock – e mai sigur așa,
numele meu să nu
fie confundat sau trecut cu vederea,
s-o văd cum iese din
imprimantă,
să fie reală.
Să o port cu mine ca un cuțit
sau spray paralizant cu care să mă apăr de gopnici.
Să-i fac
o gaură, să-i pun o ață și să mi-o agăț de gît
ca un
totem sau crucifix.
Să o țin în mînă ca pe o iubită și să
o plimb prin parc
și cînd nu voi mai putea, ea să fie cu
mine.
Dana, dă-mi o cerere de demisie,
să pot scăpa
rapid,
cînd diminețile vor veni ca niște pumni ai gopnicilor,
în față, în stomac, în tîmple,
să știu că demisia îmi
e pregătită, agățată pe zid
iar tu, plîngînd și cu mîna
tremurîndă, îmi întinzi pixul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu