sandu și nino în vis - Judith Mészáros
(fragmente) această casă proscrisă în care ultima oară ți-ai pierdut banii (reproșul tău tăcut, glasul răsucit în jurul perdelelor groase) și eu neîndrăznind să înțeleg măcar lovit de-o tandră amnezie în timp ce-mi ghiceai zațul răsturnat din ceașca arabă, harta visului nostru de-a fi cărțile răvășite, palidul puls între cearceafuri, trupuri, cuvinte psihanalizând o iubire defunctă hoitul ei putred aproape puțind (greața mea matinală, în lavabou, gândindu-mă la Freud thanatos și eros) și totuși atât de plăcut, atât de plăcut lângă sticla cu vin cum ai desprinde ușor un bandaj de pe rana care, încă sângerând, nu doare mică floare roză, viermușel behăind remușcări zadarnice glasuri (liniștită curgi până îmi termin eu cântul) nu mai doare nu mai doare nimic nicăieri urmele mâinilor tale ploaia și vântul le-au spălat, le-au uscat ferestrele tremură când trece tramvaiul prin colțuri păianjenii își sorb lichidul alb din pântec șoarecii-și rod propriii dinți lucitori