Postări

Se afișează postări cu eticheta Konstantinos Kavafis

Groază - Konstantinos Kavafis

Imagine
Noaptea, stăpâne Hristoase-al meu, mintea și sufletul păzește-mi când în jur încep să se perinde Ființe și Lucruri care nume nu au și cu picioarele lor descărnate prin încăpere aleargă strânse roată lângă patul meu cu privirile ațintite - și mă privesc de parcă m-ar cunoaște de parc-ar hohoti fără de glas, anume să mă sperie. O știu, da, mă țintuiesc de parc-ar aștepta să revină clipele de coșmar când mă tîram împreună cu ele - în beznă, cu ființele și lucrurile acestea amestecat. Și freamătă, în așteptarea primului prilej. Aceste însă nu se va mai ivi niciodată, fiindcă sunt salvat, eu, cel în numele lui Hristos botezat. Tremur când se apropie seara, când simt că în bezna adâncă asupra mea sînt ochi ațintiți... Ascunde-mă de privirea lor, Doamne! Și când vorbesc sau strigă nu lăsa la urechile mele s-ajungă nici un cuvânt de-al lor blestemat, ca nu cumva din întâmplare în suflet să-mi trezească vreo amintire-ngrozitoare din tainele pe care doar ele mi le-au afl

Celui care a eșuat - Konstantinos Kavafis

Imagine
Celui care a eșuat, celui care a eșuat cât de greu îi vine să deprindă a foamei noua limbă și al purtării nou veșmânt. Pe la nevrednice case străine cum să umble? – Cu ce inimă să umble pe stradă și, în fața ușii ajuns, de unde să găsească tăria clopotului să atingă? Pentru abjecta nevoie de pâine și pentru adăpost cum să mulțumească? Cum să înfrunte privirile reci care-i vor da de-nțeles că este povară? Buzele cândva mândre cum să înceapă a rosti acum vorbe umile? Și capul cum să-și încline? Cum va izbuti să asculte cuvintele izbindu-i urechile cu fiece sunet? – și în astfel de cazuri trebuie să te porți de parcă nimic n-ai simți, de parc-ai fi un om simplu și nimic n-ai pricepe.