ADN literar

uneori singurătatea e un praf strălucitor şi dulce o transfuzie cu acid colorat scaunele zboară uşor fotoliul e mai lent atunci când se izbeşte de pereţi cărţile se deschid singure alteori râzi în hohote şi te uiţi în oglindă unde e o mare parte din tine care se scurge pe podea direct în somnul albastru foarte populat de farfurii aruncate cu dibăcie şi dragoste după care cioburile se caută între ele ca-n filmele proaste apoi urmează o grămadă de singurătăţi din ce în ce mai grozave

să nu credeţi că e extraordinar să te plimbi iarna într-o pădure de fagi nu e din cauza a nu ştiu ce sălbăticiuni e din cauza frigului şi nu e nimic poetic zăpada zvâcneşte ca o podea putredă îţi îngheaţă nasul şi genele îţi îndeşi mâinile în buzunare mai să le rupi din când în când poţi observa că zăpada stă pe scoarţa fagilor doar în poziţia nord unde trăiesc muşchi verzi pentru că e senin şi soarele parcă urăşte sau poţi vedea smârcuri de iarbă şi frunze din nu mai ştii care toamne nu e nimic poetic e chiar un disconfort pentru că e frig şi nu are cine să te ajute să aduni lemne de foc sau poţi vedea nişte urme proaspete pe zăpadă lăsate de un iepure speriat pentru că tu te plimbi într-o pădure de fagi că aşa vrei tu el nu are de unde să ştie că nu-l urmăreşti din cauza asta fuge pe urmele lui nu e nimic poetic plimbarea ta prin pădurea de fagi poate să distrugă nişte echilibre firave c