Postări

Se afișează postări cu eticheta Mircea Dinescu

Cântec de inimă albastră - Mircea Dinescu

Imagine
Mai ştii cum te strigam pe-atunci, „icoană cu picioare lungi”? Veneai pe râu sau râu erai, curgeai în mine pînă-n rai, cu limba preschimbată-n bici vânam pe coapse iepuri mici, vânam prin pulpe fân mieriu, erai mireasmă eram viu. Dar, of, of, of, desiş de ochi, acum de mine trag trei popi, carnea-mi miroase de pe-acum a scândurică de salcâm, pe când mânzeşte muşti din cai, mie ţărâna-mi spune, hai, mie ulcica-mi spune blid, iubire – măr rostogolit.