Tigrul - William Blake

Tigrule ce străluceşti Noaptea-n codru când păşeşti Ce meşter nemuritor Te-a creat necruţător? În ce cer sau loc retras Focul ochilor ţi-a ars? Cu ce aripi poa' să zboare Cui nu-i frică de dogoare? Cine poate să te strângă Muşchiul inimii să-ţi frângă? Căci cât inima ta bate, Ce mână-ar putea răzbate? Un ciocan? Un lanţ lucrat? Ce cuptor te-a modelat? Nicovală şi strânsoare Pot să-ţi pună-ncuietoare? Când din stele lăncii vin Şi cu lacrimi ceru-i plin Mă întreb, şi-a atins ţelul Cel ce a făcut şi Mielul? Tigrule ce străluceşti Noaptea-n codru când păşeşti Ce meşter nemuritor Te-a creat necruţător?