ADN literar

                              Cu colții ei albi pe care fulgerele se sparg   Pe această cale în lumina fulgerelor Totul devine strălucitor În brațele păroase mă strînge cu cîtă grație poate Miazănoaptea cu colți albi Pe care fulgerele se sparg Lacrimile ei de catran îmi cad pe obraji Pe ochii larg deschiși în Întunericul săgetat de furtună Pe pieptul descoperit Și mă cuprinde pînă cînd Îmi pierd cunoștința Abia atunci rînjetul piere Conturul ei dispare treptat Într-o înlănțuire de aripi transparente Și mă aud murmurînd Nu pieri îngerul meu Nu te stinge Giocoso ma non troppo   În aerul pe care coboară voalul negru orizontal Cu margini zdrențuite în dantele de Valencia Șerpuiește cadrul miraculos Brațele strîng șuvoiul de raze Atras de nebunia mea Văd de departe pulverizatorul de parfum al lui tante Viola – un cobalt aurit – Și pălăria florentină ce și-o lega cu panglici sub

                Versuri Serge Gainsbourg în transpunerea lui Şerban Foarţă Preludiu În voal şi dreaptă comme un cierge părea că-i la Pričre d’une Vierge: un angel pur şi aspru ca un vig de serj; dar tenul ei, couleur asperge (rozalb ebur), se-mpurpura ca o Flamberge când asculta un disc de Serge, de Serge Gainsbourg – şoptind atunci, ca-n Onze mille Verges: „Asperge, asperge, asperge, asperge – moi, mon amour!” ş.f. El El e un sictirist Un vechi hâtrist S-a vaccinat (şi e imun) Cu la-ce-bun El e un sictirist Biet chitarist De obicei inoportun Căci la ce bun El e un sictirist Cam prea artist Ce-o ţine-aşa ca un nebun Cu la ce bun El e un sictirist Lacebunist Dacă pot pentru ca să spun Căci la ce bun El e un sictirist Mădoa’ncotist Zicând la rău ca şi la bun Tot la ce bun El e un sictirist Caracterist- Ic – da-ul căruia e un Hmm, la ce bun Nu-i trebui’ oculist Să vadă trist Că viaţa-i un detritus brun Deci la ce bun El e un sictirist Care mi-a zis Tu singură m