ADN literar

Balada sîngeroasă a celor 10 părţi de vorbire ale gramaticii tradiţionale 1. liniere   un pronume a fost arestat: numeralul este însărcinat să umple golul substantivul îşi schimbă proprietarul verbul este atras cu pricepere profesionistă în cursă adverbul este şters din ziar presa străină a confundat articolul prepoziţia îşi schimbă din precauţie poziţia de nevoie conjuncţia se înjumătăţeşte interjecţia îşi muşcă limba dar venindu-şi repede-n fire adjectivul oferă necesarele ovaţii    2. deliniere   adjectivele s-au năpustit asupra substantivelor adverbele au sufocat verbele numeralele au luat locul unor pronume prepoziţia şi conjuncţia au depus plîngerile articolul a plecat să facă trotuarul pentru că interjecţia s-a suit sinistru de tăcută pe tron   3. aliniere   cuvîntul articol este un substantiv cuvîntul pronume este un substantiv cuvîntul numeral este un substantiv cuvîntul adj

  Am fost supărat pe prietenul meu:     I-am mărturisit mânia, şi s-a sfârşit. M-am supărat pe duşmanul meu: Am tăcut, şi mânia a crescut. Am udat-o cu temeri, seri şi dimineţi în lacrimi Am însorit-o cu zâmbete şi cu şiretlicuri înşelătoare. A crescut zi şi noapte rodind un măr aprins. Duşmanul l-a privit cum strălucea şi a ştiut că e al meu. S-a furişat în grădină sub vraja nopţii, iar dimineaţă mi-am văzut cu bucurie, duşmanul întins sub copac.

Început de seară  E aici un început de seară, Se văd ruinele unei cetăţi de mărgean, Tu aştepţi scrisorile mele ca pe nişte flori Şi-ţi aminteşti de când un puşti eram. Mărfuri se arată; şi cumpărători. Ţie soarele îţi clipeşte obosit, Lăsând bani de aur prin bucătărie Pentru nevăzutul păr încărunţit. Dar cine să ştie, cine să ştie… Mărul proaspăt e preafrumos, Plasă de fluturi pe creanga Ta vlăguită clipele de prisos. E aici un început de seară, Se văd ruinele unei cetăţi de mărgean, Tu aştepţi florile mele de hârtie Sprijinită de lacrimi ca de un geam. Întâmplare XVIII   Dis-de dimineaţă, cu toate toxinele în trup, Ca nişte marfare pline de cărbuni, Eu inaugurez poienele ochilor tăi Şi te îndemn la atitudini neoficiale Faţă de tot ce e viu şi trăieşte. Apoi, mă simt cumva vinovat şi îţi spun: „Vino, tu, preacolocviala mea amărăciune, Să facem sport în piscinele roşii Sau în oricare altă parte a inimii.” Dar tu, sfioasă, te des

Dacă porneşti pe mare spre Ithaca, urează-ţi ca să-ţi fie drumul lung şi plin de aventuri, de cunoştinţe. N-ai teamă de Ciclopi, de Lestrigoni cît timp ţi-e gîndul sus, şi delicată emoţia ce-ţi tulbură fiinţa şi trupul tău. Poseidon cel aspru, Ciclopi şi Lestrigoni - n-ai să-ntîlneşti dacă nu-i porţi ascunşi la tine-n suflet, şi inima nu ţi-i iveşte-n cale. Urează-ţi ca să-ţi fie drumul lung şi multe dimineţile de vară care te vor vedea intrînd -şi cît de vesel - în porturi ce-ţi erau necunoscute. Opreşte-te prin tîrguri feniciene să cumperi lucruri rare: abanos, mărgăritare şi mărgean şi ambră. balsamuri voluptuoase de tot felul, balsamuri voluptuoase cît mai multe. Du-te-n cetăţile Egiptului ca să primeşti de la-nţelepţi învăţătură. traducere: A.E.Baconski  

treci prin viaţă ca un monitor de schi în timpul lui liber pe sub teleferic şi doar umbra ta te ştie mai bine decît tine tatăl tău zice: culoarea ta preferată este albastrul întotdeauna ai vrut să fii muşchios                                                         zice şi nu te recunoşti deloc în ce povesteşte el despre tine mamă-ta zice că ţi-a făcut mîncarea care-ţi place cel mai mult şi nu mai înţelegi nimic soră-ta îţi aduce ultimul roman al „scriitorului tău preferat”. What?! colegii de facultate povestesc despre tine la televiziunea naţională îi asculţi şi-ţi vine să-ţi zici dumneavoastră prietenul din copilărie îţi fute o palmă după ceafă şi-ţi zice: ce faci muie ai mai scos vreo carte sau ce pula mea faci? faci un pas înainte te apropii de-un scaun fără să-ţi dai seama de existenţa lui te opreşti un pic în faţa scaunului şi umbra ţi se întinde pe el impertinentă ca şi copilul care se prinde că mamă-sa e gravidă şi ţipă isteric: mama-nu-mă-mai-iubeşte-mama-iubeşte-numa i-beb

Această dragoste atât de violentă atât de firavă atât de tandră atât de disperată această dragoste frumoasă ca ziua şi urâtă ca vremea când vremea e urâtă această dragoste atât de adevărată atât de frumoasă atât de fericită scăldată-n bucurie şi-atât de derizorie tremurând de spaimă ca un copil în beznă şi totuşi sigură de ea ca omul calm în miez de noapte această dragoste ce sperie pe atâţia şi-i face să vorbească şi-i face să blesteme această dragoste păzită pentru că noi o păzim această dragoste hăituită, rănită, călcată -n picioare, isprăvită, negată, uitată această dragoste-ntreagă atât de vie încă şi însorită este dragostea ta este dragostea mea a celui care-a fost acest lucru pururea altul şi mereu neschimbat la fel de-adevărată ca o plantă şi ca o pasăre vibrând caldă şi vie ca vara noi amândoi putem să mergem şi să ne întoarcem putem să uităm pe urmă s-adormim să ne trezim, să suferim, să-mbătrânim să adormim din nou sau să visăm la

Apa aceasta e   Apa aceasta, Nu e îndeajuns de adâncă Să mă înec. Apa aceasta, Nu e îndeajuns de rece Ca să nu o suport. Apa aceasta Nu e îndeajuns de sărată Să nu poată trăi peştii în ea. Apa aceasta, Nu e îndeajuns de mică Să nu pot înota Dar... Apa aceasta, Nu e îndeajuns de apă Ca să curgă. * * * Pentru că iarba e verde Iar cerul albastru, Aerul cuprins între iarbă şi cer Este plumburiu Aşa îl văd eu, Pentru că unul din noi este alb Iar celălalt negru Şi totul în jurul nostru este gri, Până şi razele soarelui Incandescente şi atât de strălucitoare Până mai ieri, Sunt nuanţele acum De un gri, care orbeşte Cu stridenţa lui Privirile bolnave de invidie Ca şi cum, eu şi el Am fi vindecaţi De concubinajul nostru Uitându-l pe Dumnezeu. Prizonier   Prezenţa ta, E celula în care disper Iar vorbele tale, Zăbrelele ferăstruicii Prin care mă vede soarele. Cătuşele mi-au însângerat mâinile,

Dar dacă realitatea se creează în momentul cunoaşterii, nu s-ar putea constitui şi în clipa unei imaginări despre ce nici nu ştim — şi despre care aşezăm doar ce ne închipuim — (şi e asta, de asemenea, un fel de a ghici ceea ce se petrece în marele cerc de umbră din jurul a ce ştim şi ne închipuim noi) ? Să luăm, de pildă, ceea ce scrie el — acum, în această cealaltă parte a vremurilor, care nici nu mai au vreo legătură cu ceea ce a fost. Vorbe, semne pe nişte hîrtii — şi el, nemişcat — şi toate, în jur, mișcîndu-se — şi totul rotindu-se, astfel — în afară de oameni, şi locuri, şi vorbe — şi vorbe, toate, deopotrivă, rotindu-se. Şi el, dincoace aşezînd, cuvinte, fără nici un fel de culoare, chiar dinadins, cît mai încete — scriind — Şi scrie aşa : Acum, cînd din lipsa unui fel de a se aşeza lumina, de jur împrejur („un seul être vous manque...”) ajung atîta de jos — şi în singurătatea asta, ne- bănuită, deşi de atîtea ori închipuită (şi mincinos ?) (doar ca să nu uit că ea mi-a spus, ş

noctarium în ultimul compartiment al metroului, îmi imaginez cum viteza încinge pereţii peisajul dilatat ca un airbag peste care se lasă corpul moale, inima atletică, inutilă o vedere cu podul brooklyn înainte de culcare vreau pe cineva care să mă entuziasmeze, să mă facă să îmi ţin calmul, numai pentru asta şi l-aş iubi distanţa se măreşte între mine şi cei asupra cărora m-am înşelat, (viteza prevăzătoare cu care maşinile intră şi ies dintr-un oraş, benzi paralele şi nici un incident) nevoia de a şti că în întuneric ar trebui să pornească un motor şi niciodată o inimă panoul de siguranţă se aprinde de unul singur peste linia de producţie prezenţa umană are nervii secţionaţi, mâinile tocite până la umeri, e învingătorul cu capul tăiat căruia mediul nu-i solicită nimic ridicolă această cerinţă a imaginaţiei. lichidul stă îngheţat în etuve neoanele scaldă în ape limpezi geamurile încăperilor transparente tai legăturile teneş