Postări

Poem 000 - Emil Brumaru

Imagine
Mi-am amintit! Coşmar matinal. Mă trezesc la 4.15, readorm, iar mă trezesc, tot aşa de mai multe ori. Pînă ce apare coşmarul de serviciu! Sînt într-un spital mare, pacient cu o boală relativ uşoară. Merg şi acasă din cînd în cînd. Mi se dă o rezervă. Îmi place o doctoriţă cu fusta roşie, blondă, caut mereu să fiu în rezerva ei. Acum am o rezervă de lux. Vine şi mama să mă vadă, apoi apare tata într-un palton impecabil, foarte elegant. Mama zice ceva. Tata aruncă enervat o pungă mare pe jos şi pleacă furios. Mama pleacă şi ea, nedumerită. Punga se sparge, curg bomboane dreptunghiulare, parcă şi castane, e o vraişte pe covorul rezervei. Tocmai trece o delegaţie de englezi. Trece şi doctoriţa cu fustă roşie, dar dispare. Mă gîndesc să renunţ la medicină. Explic ce e cu dezordinea unei surori medicale. Mă dau jos din pat şi caut să bag într-o pungă tot. Cînd termin, constat că punga nu are fund şi iar curge tot ce am strîns cu migală, chinuitor de greu. Pe pat văd poşeta albă

poem de Elena Silvana Potocean

Imagine
te temi de sfârșit fără să știi cât de dificil începe alergi după frumos ca după lupta ce se încheie mereu cu o capitulare în fața naturii când viața știm că e o închisoare cu ușile deschise nu ne pasă rămânem fideli în fața rutinei și fiecare dimineață încarcă spații între noi aerul dilatat cu acest zbor înăuntrul unui corp străin decăderea doar un pretext în drum spre moarte sigură până și durerea începe să dea roade când dezlegi câinii eșecului care se cheamă a fi tu însuți lăsând în urmă promițătoarele jucării cu baterii de unică folosință odată pornit filmul nu mai știi dacă te plimbi printre oameni sau vii

ADN - Elena Silvana Potocean

Imagine
ADN sunt pruncul unei femei mi-a crescut aripile într-un pântec de mărgele și lycra mi le-a ascuns o vreme prin sertare devenindu-mi imaculate replici de fum și astăzi mă întreb ce mai construiesc jucăriile ce m-au purtat până în adolescență clinchetele de lacăt pe ușile din urma mea umbrele brici din spatele perdelei bucătăriei m-au urmat prin toate cadrele crude în care lumea rânjește pentru album am zburat printre ele din gene în geană pesemne că vor zburda prin mine și mâine copilul nărod cu aripi de vorbe genele adolescentei de foc care la prima bătaie generează uragane la celălalt capăt al lumii tinerele femei de sertar pe ele mă urc din ele mă scurg într-un pântec de mărgele și lycra sunt pruncul înaripat al pădurii din ochii tăi mamă

un poem de Elena Silvana Potocean

Imagine
sunt nebun. deci exist începe cu un cuvânt și se sfârșește în beznă. la mijloc un mănunchi de alternative anticipații prefer rupturi elementare în textura timpului în locul acestui parc de somnambuli pe care unii-l confundă cu drumul spre rai dintre somnul ucis de feline și gustul de rece pe limbă obsesiile subcutanate împăturesc materialul spațiu-timp. o cioară sfârtecând vălul nopții -avertismentul că purtăm în noi un castron gol -invitații la dezastru. automutilarea poate fi la fel de utilă ca un pumn cu care bați la ușa pericardului până ce sufletul îți deschide. poftește. ai grijă cum îți cheltuiești suferința. cui dăruiești perlele ei și ceaiul din ochi bărbatul, berea neagră și fumul mai pot să te-nnece sau să dezlege indiferența celui care mort trebuie să încalece iar. ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. deci exist.

Lumea pe care o vezi - Jack Kerouac

Imagine
Lumea pe care o vezi e doar un film în mintea ta. Pietrele nu o văd. Binecuvântează şi stai jos. Uită şi iartă. Fii întreaga zi blând cu toată lumea şi vei realiza că eşti deja în rai chiar în acest moment. Asta e toată povestea. Acesta este mesajul. Nimeni nu-l înţelege, nimeni nu ascultă, toţi aleargă în jur ca nişte găini cu gâtul tăiat. Eu voi încerca să te învăţ, dar va fi în zadar; de-aceea voi sfârşi într-o căsuţă rugându-mă şi trăind împăcat, cântând lângă soba mea cu lemne în timp ce fac clătite.  

Tot ce nu cântă doar vorbeşte - e.e. cummings

Imagine
  tot ce nu cântă doar vorbeşte şi tot ce vorbeşte vorbeşte despre el (chiar dacă acel cineva se caută pe sine sau caută un stăpân sau un discipol oaie sau lup) suflă-l de la tine zeitate fie sau diavol – înghesuie-l în suspine şi în raţionamente numeşte-l justiţie crudă sau răutate binecuvântată – eşti tu (sau eu) nimeni altcineva omenirea-i bătută-n cap zăpăcită de discursuri –copilul fiecărei mame este pe cale s-asurzească – totul e numai vorbărie care nu este cântec şi toate vorbele sunt adresate doar unuia însuşi dar melodia incontestabilă a cântecului (felul în care munţii simt – şi îndrăgostiţii) este tăcerea.

Memento mori - Mihai Eminescu

Imagine
Memento mori (Panorama deşertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopţii întunerec — înstelatul rege maur — Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinţii se preâmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las' să dorm... să nu ştiu