Anna Maria cu Radu Nițescu - undeva


câtă stridență

Am văzut reptile reci noaptea trecută, Anna Maria,
şi cred că vor veni din nou când tata o să stingă lumina,
şi recunosc, sunt mic, desculț şi mi-e frică, Anna Maria,
mică nebună,
uite un şoricel şi uite un şarpe boa şi şoricelul
nu ştie ce să facă. De câți şerpi boa ar fi nevoie,
Anna Maria, mică nebună, ca să înghită Kremlinul
cărămidă cu cărămidă?
Aş putea creşte câțiva în curtea din spate şi restul
să-i adunăm împreună la vară. Unul singur, foarte mare,
spui tu, şi să nu uiți că nefericirile vin fiindcă nu am ştiut
să rămânem acasă.
Aş vrea să-ți scriu, Anna Maria, abundent şi mut, ca o ninsoare
din Europa de Est, pentru că o portocală e ceva minunat,
mică nebună,
şi când noi o împărțeam, un copil a spus în Rwanda
Te rog, nu-i lăsa să mă ucidă.

Da, acum optsprezece ani ne-am întâlnit, pentru că
apartamentele noastre ostile erau unul lângă altul,
şi poate că aşa trebuia să se întâmple,
şi tații au râs atunci de bolboroselile noastre.
Şi nouă ani am crescut împreună puțin câte puțin într-un bloc cu geamuri înguste
şi o grădină largă,
unde se cuibăriseră aproape şapte câini vagabonzi,
pe care i-au gonit sau i-au omorât în ’99, când puricii deveniseră insuportabili,
şi unde am făcut o sută optzeci de oameni de zăpadă într-o singură iarnă,
în ultima iarnă,

înainte ca tatăl tău să obosească, ‘asta nu mai poate dura’, a zis,
apoi a încărcat totul într-un camion şi gata.

Şi după multă vreme, când deja mă mutasem pe Mitropolit Iosif,
ți-am primit scrisoarea, aia a fost prima scrisoare,
apoi ne-am scris o vară întreagă,
aşa am aflat că stai undeva lângă Kursk, la bunica ta.
În altă scrisoare mi-ai spus că nu te-ai obişnuit cu limba şi că ți se pare absurdă
şi mi-ai desenat ce vezi de la fereastră când te trezeşti dimineața –
o autostradă pe care trec multe tiruri şi praful haşurat în creion
şi dedesubt ai scris industrializarea nu este nicidecum elegantă .

Şi nici nu contează cine a încetat mai întâi, sau poate că
tăcerea a venit de la sine, ca toamna într-un orăşel rusesc de frontieră.

Apoi, când uitasem suficient unul de altul,
ne-am întâlnit anul trecut în Chişinău,
pe vechiul drum şi calea amintirii,
într-o seară în care ningea foarte tare,
într-un oraş dezgolit în care ne-am trezit fără argumente,
şi seara aceea întâmplătoare în cafenea şi mirosul de brad
şi cocteilurile noastre care au însuflețit totul,
pentru că aia a fost totul.

Câtă stridență, să ştii că am rămas la fel de mici şi lunatici.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

Un pom otrăvit - William Blake

corabia – un poem de Matei Vişniec