marți, 26 februarie 2013

două poeme de Angela Marinescu

într-un anumit sens

într-un anumit sens, faptul că la mijlocul lui martie
vîntul bate puternic la uşile mici, geometrice, perfecte
ale copacilor noştri cei dintotdeauna, ce se află faţă în faţă
şi nu numai în faţă, spectaculoşi şi virili dar şi unduindu-se,
aproape tîrîndu-se cu burţile crengilor pe pămînt,
muribunzi, nu ar însemna cine ştie ce, dacă nu aş fi
fost şi eu pe acolo, prin preajmă, marginală,
la margine, la periferie,
oscilînd mereu între un cartier şi altul,
între un poet şi altul,
între un prozator şi altul, între textul unui poet făcut
şi textul unui poet născut,
dacă nu aş fi o marginală solidară
cu ruina oricărui zid, marginal, ca o evreică născută şi nu
făcută, şi nu cu zidul ce se înalţă ca un tron opulent
al unei biserici acoperite de lespezi de aur,
pe care lasă urme cerşetorii plini de zdrenţe,
dacă nu m-aş lipi de aceste ziduri marginale
ca o lipitoare ce suge mortar şi ciment textual,
dacă nu aş fi o marginală cu luna în sînge, o marginală
purtătoare a unui virus nou, anarhist, visceral, separată
de toţi şi de toate, plină ochi de s.m.s.-uri şi s.o.s-uri
tragice şi funambuleşti, dacă nu aş fi o marginală lipită
ca o lipitoare de zidurile cele mai îndepărtate
de centrul oraşului,
distruse, roase, rănite, ca nişte soldaţi ce revin în arenă
după o luptă ce le-a supt sîngele picătură cu picătură,
dacă nu aş fi o imposibilă nevastă de măcelar ce strigă
după ajutor în plină operaţie de tranşare a cărnii,
dacă nu aş fi una dintre propriile mele victime, mai ales
atunci cînd mă rog pe lespezi ale bisericilor fără turnuri,
fără cupole, fără ziduri şi fără icoane,
una dintre aceia ce scuipă pe obiecte
în chiar centrul obiectelor,
ce scuipă pe poezie, pe literatură, pe artă,
exact în centrul poeziei,
al literaturii şi al artei,
ca un arcaş fruntaş al scuipatului în centru,
mă obsedează centrul,
sunt obsedată de centru, sunt o marginală obsedată
mă tîrăsc marginală pe centru
mă plimb pe bulevardul din centru
plină de melancolie


din cuţitul acesta curge metal

din cuţitul acesta curge metal
cînd te iubesc
din copacul nemişcat curge lemn
cînd te iubesc
din asfalt curg tîrfe
cînd te iubesc
din apă curge nămol
cînd te iubesc
şi te iubesc pentru că nu ştii că te iubesc
pentru că nu ştii ceea ce îmi place la tine
pentru că nu poţi să-ţi imaginezi
ceea ce îmi imaginez eu când te privesc
verde în faţă ca pe-un duşman
pentru că mi-e greu să nu te ating
dar nu te voi atinge niciodată
nici măcar în iad şi nici măcar aici
pe drumul atît de cunoscut
încît poţi înnebuni
pentru că eşti
abia la-nceput
eu sunt
abia
la sfîrşit

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu