joi, 28 februarie 2013

federeii - Nicolae Avram

federeii

            I

noi suntem băieţaşii
cu capetele rase până la
sânge

împreună ne-am trăit viaţa
împreună am făcut foamea
am plâns am râs am iubit

după ce se dă stingerea
în dormitor se face linişte
sunetul paşilor pedagogului
haxim
sunt singurii
care se aud pe culoarul roşu
cu miros de benzină

uneori câte unul începe să-şi
spună povestea în auzul
tuturor

            

  II


ceanghi fusese găsit
într-o valiză uitată pe peronul
unei gări
când deschiseră lacătul
văzură un băieţel tuciuriu
sugându-şi degetul mare

pe zvarici îl salvaseră bunicii
din şopron
unde tatăl său a vrut să-l arunce
sub copitele cailor

bostan este copil din flori
îşi închipuia
că îl născuse o albină

menghină fu salvat dintr-un
tomberon

în această noapte pobeda visează
cu voce tare îl auzim strigând
în somn
vai nu mai daţi tovarăşul educator
vă rog nu mă loviţi
promit că nu mai fac
că am să fiu cuminte
aiurează

sătui de urletele lui aruncăm
o pătură peste cap şi-l lovim
cu saboţii de lemn până
amuţeşte


*

singurele refugii
sunt căpiţele de ciulini
albaştri de pe mal

din Federeii, Nicolae Avram, Casa de Editură Max Blecher, 2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu