Ninsoarea electrică - Traian T. Coșovei



Trec printr-o ninsoare albastră, nehotărîtă
ca printr-un coridor unde păsări mecanice
plîng pe umerii mei cu lacrimi electrice.
Trec şi păsările mă poartă la gîtul lor
suspendat între două întîmplări,
cu inima bătînd între două ecouri
(şi prăbuşit între două trupuri, aidoma unui strigăt
între două guri înfometate de mine şi aşteptîndu-mă
şi dorindu-mă dintr-odată).
Ştiu, ştiu că totul e foarte tîrziu,
că totul se zbate între două discuri electrostatice,
dar ce-mi spuneţi voi?
Îmi arătaţi o alcătuire de roţi dinţate
şi pîrghii şi-mi spuneţi:
Iată, aceştia sînt părinţii tăi;
Iată, aceasta este inima ta — ia-o şi poart-o mai departe
peste cioburile acestei aparenţe...
Îmi arătaţi ploaia săpînd în calul de bronz şi-mi spuneţi:
Iată, aceasta este ordinea — întîi tu, apoi tu,
apoi tu, şi tu şi tu şi tu şi tu...
Trec şi deasupra mea stelele fixe
susţin aerul între două bătăi de aripi egale
lăsate pe umerii mei de păsările transparente ale somnului,
(între două ecouri, între două bătăi de aripi egale
văd secundele electrice strălucind,
apoi înnegrindu-se,
umflîndu-se şi aşteptîndu-mă şi dorindu-mă dintr-odată),
în timp ce eu, în faţa fulgerelor de magneziu
încerc să strig,
părînd că exprim ceva, sau numai
căzînd mort cu gura deschisă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

Un pom otrăvit - William Blake

corabia – un poem de Matei Vişniec