miercuri, 27 februarie 2013

poem de Constantin Acosmei

                      Poem

                                                                Lui V. Leac, Radu Vancu & Co. 

Vai săracii, vai, săracii prieteni ai celui care nu ştie să bea!
Nici lor nu le zice nimeni o vorbă bună, ci au parte numai
de jigniri şi de insulte, mai ales către dimineaţă, cînd pe păcătos,
din senin, îl cuprinde amocul. Îşi aţinteşte în gol ochii sticloşi
şi în inima lui creşte abrupt un munte de ură (face pe prostul,
face pe deşteptul, face pe nebunul, se dă de ceasul morţii…),
iar ei încearcă să-l potolească şi de nimic nu le mai tihneşte.

El sare la bătaie clătinîndu-se şi ei îl reţin cu o mînă discretă,
dar fermă. El răstoarnă sticle, sparge pahare şi scrumiere,
prăbuşindu-se de pe scaun, şi ei plătesc stricăciunile pe ascuns,
ca să nu-l ia barmanul furios de-o aripă şi să-l azvîrle în stradă,
după ce îi altoieşte vreo cîteva, să-şi aducă aminte a doua zi.

Cînd se năpusteşte la closet, cineva îl însoţeşte şi are grijă
să nu calce în gol pe trepte, să nu cadă cumva în cap şi să-şi spargă
ochelarii. Îi ţine fruntea în palme cît vomită, apoi îl spală pe
ochi la chiuvetă. Îl sprijină să meargă înapoi la masă, deşi,
la cum sughite, l-ar putea împroşca din cap pînă-n picioare.

Cînd se crapă de ziuă îl cară mai mult în spate pînă acasă,
după ce un taximetrist a refuzat să-l lase să se urce în maşină.
Încearcă să-l oprească să se lege de trecătorii somnoroşi care
au început să meargă la muncă şi cărora uşor le sare ţandăra.
Pînă la urmă îi îmbunează şi pe gardienii flegmatici care vor
să-i dea o amendă usturătoare pentru tulburarea liniştii publice.

Ajunşi în faţa uşii, îşi dau seama că fraierul şi-a pierdut cheile
şi atunci unul care stă mai aproape îl ia la el acasă, îl descalţă
şi îl întinde în patul lui, îi aduce un lighean la căpătîi şi îl lasă
să doarmă. Cînd se trezeşte, într-un tîrziu, îi face o cafea amară
şi fumează împreună în bucătărie, în tăcerea cea mai apăsătoare.

Iar cînd se întîlnesc din nou cu toţii, se uită încurcaţi la mutra lui
aproape inocentă (fiindcă, bineînţeles, nu-şi mai aminteşte nimic)
şi se feresc să-i povestească toate măscările făcute în noaptea cu
pricina. În zadar, în zadar îi este lui atunci foarte, foarte ruşine.

Nasturi în lanul de porumb, Editura Brumar, 2008

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu