sâmbătă, 23 februarie 2013

poeme de Andrei Mocuța



Homer

Homer e de părere
că nu poți scrie poezie
fără un fizic rezistent.

Dac-ar ști cât de prost
au ajuns poeții
să-și îngrijească trupul,
ar cere-o pe Circe
de nevastă.

Înainte să scrie Odiseea
a răpus cu mâinile goale
nouă lei în arenă,
sub privirile
criticilor literari.

Pe vremea aia,
publicul gusta poezia!


Un poem pe-o cravată nouă

Nu cunosc niciun poet
care să renunțe la
vechile cravate.

Cumva, acestea
pătrund în poezia lui
și se-agață comod
de gulerul cămășii.

Să nu vă mire dacă
vedeți un poet ore-n șir
în fața standului de cravate:

Cine-ar da un poem
pe-o cravată nouă?
 
Trăiesc de trei ani cu o fantomă

Trăiesc de trei ani
cu o fantomă.

Poartă pe umeri
un șal invizibil,
ca ancora unui vas
ce și-a reluat călătoria
la fel de neașteptat
precum acostase.

Abalo

Mi-amintesc acrobatul
ce poate ține în echilibru
cuvintele, emoțiile și bastonul
de gală, într-un singur picior
pe spinarea calului Abalo.

De patru luni locuiește cu
o hepatită în Valea Bolilor.

Mă primește doar dacă-i aduc
camelii, îmi verifică palmele să
nu ascund vreo petală.

Întreabă dacă-mi amintesc seara
când m-a suit în șauă și-am dat
împreună ture-n jurul scenei.

Îi mângâi fruntea și-i spun
că nici acum n-am coborât.

Frankenstein

O roșie uriașă așteaptă
să fie culeasă înaintea mea.
Plină de cicatrici și bube.
Gingiile inflamate.
Nasul, un pod în construcție.

A fost lovită de fulger,
strivită de-o cometă,
sau pisica s-a pișat pe ea.

Am gătit-o la cuptor cu
cimbru și ulei de măsline.
Nasul, stors în salată și
amestecat bine, are gustul
proaspăt ca sărutul Afroditei.

Fumători acvatici

Chiștocurile de pe suprafața apei
sunt ochii de pază ai pescarului
ce veghează consumul de tutun
din rândul peștilor.

Peștii au obiceiul să fumeze
doar jumătate de țigară,
lăsându-le piraților să mai tragă
din mucurile rămase.

Asta e înțelegerea lor.

Dante și Beatrice

Dante e chel și are în creștet
un semn din naștere.
Când greșește un vers,
semnul alunecă înainte și-napoi
ca un patinator epileptic.

Între Dante și barul unde lucrează
Beatrice sunt 9 km de bere.

Când intră în bar își șterge tălpile
de cărți putrezite pe jumătate,
ca merele sub un copac,
și se pierde printre bețivi până
când Beatrice nu-l mai recunoaște.

Așa cum copiii se adresează femeilor
spunându-le „mamă”,
bețivii ar trebui să li se adreseze
chelnerițelor spunându-le „Beatrice”.

Moscheile fac dragoste

Precum tampoanele igienice,
poveștile doamnei Bovary
au adunat o întreagă comunitate
de consumatoare fidele.

Sejurul din Alexandria o face
să se gândească întruna la
privirea deocheată a imamului
care i-a stimulat clitorisul
între paginile Coranului.

Când doamna Bovary
înlătură neglijeul,
moscheile fac dragoste.

Meteorologia iubirii

Vântul bate dinspre viitor,
ducând întreaga mireasmă
înapoi spre trecutul lui.

Frunzele se freacă
una de alta până devin
fibre de lumină verde.

Îi privesc albul ochilor
ca pe marginile unei pagini.
Mă feresc să citesc
ce scrie pe irisul negru.

Pe lângă ochii ei
văd frunze cu totul albe.
Și-au răsucit spre exterior
părțile lor palide
și anunță două întruniri,
una în jurul copacilor,
alta în cer.

Rezerva de măsline

Am visat că sunt vizitat
de spectrele tuturor țânțarilor
pe care i-am omorât.

Mi-au spus că raiul țânțarilor
nu e așa cum
și-l imaginează lumea,
cu râuri de sânge și blonde.

În schimb, plouă de rupe
cu martini și măsline.
Au promis să adune o
rezervă generoasă de măsline
pe când ajung și eu.

Ca un mire neliniștit

Ulise intră în Troia
ca un mire neliniștit
la căsătorie,
una de conveniență,
oficiată de Fortuna,
mama și tatăl tuturor.

După nuntă, Ulise e
găsit undeva pe câmpie,
discutând cu o oaie
despre umbrele norilor.

Părul i se albise,
vorbea ca un copil
de șapte ani.

Nu există cuvinte magice

Nu există
cuvinte magice.

Te iubesc
nu are destulă
forță magică
nici cât s-aprindă
un chibrit,
atunci când dragostea
e pipa pescarului
umplută cu
alge marine uscate.

Se-aprinde ca
un candelabru
de cristal,
din care căldura
iese brusc
și pentru totdeauna.
 
Tărâmul coincidenței

Tărâmul coincidenței
e condus
de ministerul mitului.

Emisarii lor sunt
bețivii care bântuie
străzile veacului nostru,
azvârliți în timpul zero
al dragostei omenești.

Ceasurile bețivilor
rămân câteodată
în urmă,
dar nu se opresc
niciodată.

Heruvimul statistician

Ofelia s-a ridicat deasupra
propriului ei trup,
privindu-se pe sine,
privind noaptea,
planând în pijamaua albă
cu pernițe pe umeri.

În camera de judecată,
un heruvim îi citește statistica
sinuciderilor prin înec
și e la fel de înfricoșătoare
precum vechile povești
din nord
cu spiriduși și zâne
pe care Ofelia
era obișnuită să le asculte
la culcare.
  
Buletin meteo

Vântul va sufla
cu atâta putere
încât toate cărțile
vor fi dezbrăcate
de cuvinte
și paginile goale
se vor lipi
de trunchiurile
copacilor.

Zăpada va curge
din noapte
ca și cenușa
într-un negativ
fotografic.
 
Gândacii din Betleem

Gândacii din Betleem
sunt agenții unificării
din adâncul ieslei.

Au căzut printr-o
împletitură aurie de paie,
ca o poartă stelară
întinsă pe kilometri întregi.

Se-ndoapă cu mănunchiuri
misterioase de vectori
până când plânsetele
pruncului devin explozii
de energie

Polițiștii sufletului

O sirenă cântă la umbra
unui nor
și privește în apele adânci
ale propriei vieți.

Corăbiile se prăbușesc
lângă patul ei,
privind-o cum doarme,
cu fundulețul în sus
și fața în pernă.

Visele ei nu vor să crească
la fel de mult
ca dragostea marinarilor
fiindcă sirenele sunt
o categorie a stării civile
și lucrează pentru ei,
iar ei sunt polițiștii sufletului.
Îmi place noua ta rochie

Îmi place noua ta
rochie.

E prea scurtă
ca să ascundă
sub ea
povești de dragoste
cu alți bărbați
și n-are nici falduri
care să se miște
în ritmul crengilor
atunci când vântul
nu mai bate.

Buda e pustie

Buda e pustie,
au argumentat
avocații primului
vas de toaletă,
bântuită de
umbre în rochii lungi
purtate
prin orașe mecanice
cu valuri de meteoriți
drapate în văzduh.

Colacul e organic,
au argumentat
avocații primului
vas de toaletă,
mai puțin
carcasa de metal
de culoarea lavandei
suplă ca
scheletul unei căprioare.

Capacul e domestic,
au argumentat
avocații primului
vas de toaletă,
ca ochii ridați ai
unui lup
pierdut la marginea
unui urlet atât de stins
încât e aproape
o șoaptă.

Sonetul lunii

Când adorm ascultând
sonata lunii
visele mele se plimbă
ca degetele lui Beethoven
pe piciorul
unui pahar cu vin.

Muzica zboară
puțin deasupra mării,
dar nu atinge niciodată
cerul.

Cine se-ncumetă să urce
în corabia mea
se va trezi dimineața
cu buzunarele pline
de cioburile
din bastonul de sticlă
al lui Beethoven.

Dacă aș fi tubul de oxigen al unui scafandru

Dacă aș fi tubul de oxigen
al unui scafandru
pe fundul unui iaz
și ai trece pe acolo
într-o noapte cu lună plină
mi s-ar tăia atât de tare
respirația,
încât plămânii scafandrului
s-ar umple cu apă
înainte s-apuci să-i spui
„Ce plăcut e la tine în iaz”
și ai pluti cu el o vreme
și v-ați uita la lună
până când nu te-ai mai
simți singură.

Ca o ploaie fină

Liniuțele ondulate
sunt oceanul.
Punctul galben e corabia
căpitanului Ahab,
cercul alb - o balenă uriașă
și vechea inscripție:
Oceanul Pacific.

Săgeata arată
drumul corabiei.
Traseul balenei
e în spirală.
Corabia dă de necaz.
Săgețile încrucișate
descriu bătălia.

Ahab înfige harponul
în balenă.
Balena ripostează
printr-un jet scârbos
de ulei.
Ahab sare pe balenă.

Corabia primește
o lovitură de coadă
și se răstoarnă.
Ahab, cu harponul
înfipt în picior,
se duce la fund.
Lumina i se agață de
umeri ca o ploaie fină.

Înainte să fie înghițit de apă,
îi strigă echipajului:

- Ne vedem la Nantucket!
Eu o iau pe jos!

3 lei

Azi mi-am achitat
drepturile de proprietate
intelectuală.

După ce am plătit 3 lei
mi-am dat seama
că nu mă va publica
nicio editură
dacă scriu acest poem.

Posibilitățile infinite ale viselor

Cea mai mare greșeală
pe care o poți face
e să crezi
că ești în viață,
când de fapt dormi
în anticamera vieții,
combinând
starea de veghe
cu posibilitățile infinite
ale viselor.

Întoarce o casă bântuită pe dos

Întoarce o casă bântuită
pe dos
și vei găsi o fantomă
cu alți ochi, alt suflet
care se-mbată de frumusețe
și se holbează la lume

Ca la un buchet de morminte
pe care îl pune cu grijă
într-un vas nevăzut.

Când meteorologii anunță că plouă

Când meteorologii
anunță că plouă
și asta nu se întâmplă,
melcii își anulează
rezervările
pentru micul dejun.

Când meteorologii
anunță că plouă
și asta nu se întâmplă,
florile ciocnesc
un pahar de oțet
cu Isus.

Când meteorologii
anunță că pleci
și asta se întâmplă,
cumpăr timbre
care trimit scrisorile
înapoi în trecut.

Toate cuvintele pe care nu le-am găsit

Toate cuvintele pe care
nu le-am găsit la timp
mi se-ascund acum
în spatele dinților și râd
de toate poemele mele.

Apoi se dezbracă și
fac dragoste-n cerul gurii,
iar peste nouă luni
dau naștere celui mai
frumos poem de dragoste
pe care iubita mă roagă
să i-l spun în fiecare zi.

După ce-l termin de rostit
îmi spune:
- Poemul ăsta mă face
să vreau să scriu poezie.

Mi-a căzut unghia

După patru luni
de chin
mi-a căzut unghia.

Era pe jumătate
desprinsă
dar nu mă puteam
despărți de ea,
ca o relație proastă
din care nu mai ieși
dar știi că oricum
se va termina.

Am ascuns-o
sub pernă
sperând că-mi va
călăuzi visele
spre femei frumoase
ce-și rod unghiile
în timp ce se uită
la film.

Un sărut vechi de șase mii de ani

Arheologii au găsit un sărut
vechi de șase mii de ani
și l-au oferit
în schimbul unui morman
de schelete de eschimoși
înecați într-un lac
în care stelele se reflectă
doar pe jumătate.

Sărutul semăna atât de bine
cu certificatele de naștere
ale iubitelor moarte,
că arheologii și-au scris
numele pe baloane
și le-au spart
cu cioturile eschimoșilor.

Electricitatea, precum o zeiță greacă

Aș vrea să-ți vorbesc
despre o floare
cum n-ai mai văzut
până acum.

Seamănă cu un cătun
în care oamenii
fac de când se știu ei
toate lucrurile
pe întuneric.

Într-o zi, Electricitatea,
precum o zeiță greacă,
a coborât printre ei
și le-a răpit pe vecie
partea întunecată
a vieții lor.

Asta e tot ce am
să-ți spun despre floare.

Moartea lucrează peste program

Îmi place să pierd vremea
în cinematografe ieftine
unde bătrânii care n-au
bani de înmormântare
se uită la filme
până când mor.

Unele filme sunt atât
de emoționante,
că de multe ori Moartea
lucrează peste program.

Nu mă deranjează că
sunt prea lungi,
prezența lor pe ecran
mă liniștește.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu