poeme de Cristina Ispas

moartea în conversaţie 
 
„Are there many little boys who think they are a/ Monster? But in my case I am right said Geryon to the/ Dog they were sitting on the bluffs The Dog regarded him/ Joyfully” (Anne Carson, The Autobiography of Red)

/
hainele mai întâi se răcesc
apoi se încălzesc pe noi,
cât ne strecurăm printr-un gang,
apoi prin altul, la prima oră a dimineţii,
pe străzile uşor înclinate.
/
tot drumul am senzaţia că octombrie încearcă să treacă pe lângă septembrie
sau cam aşa ceva.
din când în când, dani îmi spune
să am grijă pe unde calc. în noapte,
nu vorbim prea mult.
din când în când, întinde mâna
şi mă împinge mai aproape de zid
şi atunci am senzaţia că trotuarul e dintr-o dată foarte înalt
şi clădirile construite undeva în adânc.
îmi aranjez mai bine hamul rucsacului,
închid puţin ochii.
când eram mică,
cineva povestea că dacă ieşi noaptea afară din casă
şi nu e nicio lumină aprinsă numai întunericul umed şi adânc
şi stai aşa sau mergi prin întuneric mai mult de zece minute
te transformi într-un câine sau un lup sau aşa ceva.
la gară sprijinim bagajele de băncuţa de lemn
şi aşteptăm. cât stăm nemişcaţi
ni se face din nou frig.
cumpărăm cafea fierbinte şi biscuiţi. /
cerul s-a mai deschis între timp.
are acum aspectul unui gheţar, care încet încet luminează. /
/
repliere

terenuri de fotbal scămoşate
copii epuizaţi de joacă
care se retrag spre casă pe platoul rece.
/
la orizont copaci mici, de machetă.
/
stau destul de comod pe bancheta din spate,
cu capul pe o sacoşă cu haine. /
numai luminile de la case,
când se lasă noaptea,
îmi dau impresia că ies parcă prea mult în relief
şi mă obosesc. /
multe maşini ne depăşesc fără zgomot, numai cu farurile. /
când dani îmi bate uşor în geam
cu şapca neagră pe cap, daisy latră deja dincolo de poartă.
strecor degetele prin grilaj, deşi sunt încărcată de bagaje.
ar trebui să fie şi nero, rotind din coadă,
undeva prin întuneric, dar nu-l văd. /
într-o oră suntem dincolo, la ai mei.
miky se aude lătrând dement în tubul holului
încă de când suntem departe.
urcăm grăbiţi scările. /
noaptea târziu descoperim că avem pe laptop
un singur film nevăzut: a serious man.
/
la corabia e mai frig. două zile
tremur încontinuu. 

/ /
ezitam între dulapul de haine şi maşina de spălat
/
doina zboară cu avionul la iubitul ei din cairo unde e foarte cald
zboară apoi mai departe spre polonia
cu un petic de cer la geam,
cam de dimensiunea unui buzunar.
/
ne sună dintr-un aeroport,
unde s-a întâlnit cu multinaţionala ei.
îmi imaginez cum grupul a plecat să devasteze
suporturile cu pliante şi ziare
să golească automatele cu sendvişuri şi cafea.
noi suntem acasă.
cu instrucţiunile întinse pe masă,
ezităm între dulapul de haine şi maşina de spălat.
/
după-amiază ieşim, cu fularele înfăşurate până la gene
şi căciulile trase bine pe urechi. de la geamul maşinii
oraşul pare rece şi misterios.
autobuzele cu care ne întâlnim din când în când prin zăpada murdară
la geamul cărora se văd înghesuiţi oameni în geci colorate
par cele mai vesele întâmplări.
/
când intrăm înapoi în casă, ne sună deja din polonia,
unde e foarte frig. dar a ajuns ok,
ne sună ea când se întoarce în ro.
/
până la urmă hotărâm eu spăl faianţa în baie,
iar dani montează un raft.
/
seara încercăm cablul pe care l-am găsit prin casă
când ne-am mutat
şi semnalul intră într-adevăr, frumos, în televizor.