miercuri, 20 februarie 2013

poeme de Eva Precub

vineri după tudor

nemailuând în seamă viermii care
probabil i-au mestecat deja
jumătate din trup
tudor era un copil ireal de frumos

el era vară mereu
cald şi blând
zâmbea luminos
mă învăţa totul
optimist cât şi pentru mine
umbră
de om zdrobit

tudor mă iubea
sincer ca un copil
îmi citea îmi cânta îmi dăruia flori albe
îi vorbeam în gând şi înţelegea totul
acum primesc deseori
vizite de dincolo

nimeni nu m-ar crede
Tu dor, eu dor mai tare,
e vina înăuntrului meu
nu tolerează fericirea
o scuipă ca pe un gunoi

tudor doarme în ghencea acum

zgârie-ţi calea spre lumină
şi arată-mi-o şi mie

X
nu Micul Prinţ
frig aripi tristă chip pleoape lacrimi
clipă groază frică eşec nedreptate
întuneric cimitir dimineaţă noapte
tăcere cuvinte toamnă bizar eu
confuză panică sânge uscat umbră
prăpastie cad zgârie soarele coşmar
răni pian fragili vise nimeni nimic
aştept amar ciudat somn frumos zbatere
greşeli frunze îmbrăţişare praf
ace plouam mizerie pastile
insomnie sinucidere resemnare nu merită osteneala
pierdut morgă zid
da calea

în final
am prins fluturele între degete
fără să vreau
i-am furat pudra aurie de pe aripi
el s-a uscat a căzut pe podea
şi s-a făcut praf

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu