poeme de Eva Precub

-


vineri după tudor

 
nemailuând în seamă viermii care
probabil i-au mestecat deja
jumătate din trup
tudor era un copil ireal de frumos

el era vară mereu
cald şi blând
zâmbea luminos
mă învăţa totul
optimist cât şi pentru mine
umbră
de om zdrobit

tudor mă iubea
sincer ca un copil
îmi citea îmi cânta îmi dăruia flori albe
îi vorbeam în gând şi înţelegea totul
acum primesc deseori
vizite de dincolo

nimeni nu m-ar crede
Tu dor, eu dor mai tare,
e vina înăuntrului meu
nu tolerează fericirea
o scuipă ca pe un gunoi

tudor doarme în ghencea acum

zgârie-ţi calea spre lumină
şi arată-mi-o şi mie


 X

 
nu Micul Prinţ
frig aripi tristă chip pleoape lacrimi
clipă groază frică eşec nedreptate
întuneric cimitir dimineaţă noapte
tăcere cuvinte toamnă bizar eu
confuză panică sânge uscat umbră
prăpastie cad zgârie soarele coşmar
răni pian fragili vise nimeni nimic
aştept amar ciudat somn frumos zbatere
greşeli frunze îmbrăţişare praf
ace plouam mizerie pastile
insomnie sinucidere resemnare nu merită osteneala
pierdut morgă zid
da calea
în final
am prins fluturele între degete
fără să vreau
i-am furat pudra aurie de pe aripi
el s-a uscat a căzut pe podea
şi s-a făcut praf

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

-
Imagine
A ieşit din baie cu părul ei roşu ca focul şi-a spus poliţiştii vor să merg la secţie şi să identific un individ care-a încercat să mă violeze. iar mi-am pierdut cheia de la maşină. am o cheie de intrat dar nu şi pe-aia care-o porneşte. vor să-mi ia copilul dar n-o să-i las. Rochelle aproape-a căzut în supradoză şi pe urmă s-a dus la Harry şi ăla a pocnit-o. are coastele fisurate şi una dintre ele i-a străpuns plămânii. acum e sub o maşinărie. unde-i pieptenele meu? al tău e plin de mizerii. nu ţi-am văzut pieptenele, i-am spus. Singur cu toată lumea carnea înveleşte oasele şi ei pun şi-o minte acolo şi uneori şi-un suflet şi femeile sparg vaze de pereţi şi bărbaţii beau prea mult şi nimeni nu-şi găseşte perechea dar o ţin tot într-o căutare târându-se în paturi afară din paturi. carnea înveleşte oasele şi carnea caută ceva mai mult decât carnea. n-avem nicio şansă: suntem prizonierii aceluiaşi scenariu. nimeni nu-şi găseşte perechea. gropile de gunoi pline ospiciile p
continuă lectura »

corabia – un poem de Matei Vişniec

-
Imagine
corabia se scufunda încet noi ziceam şi ce dacă se scufundă corabia şi mai ziceam orice corabie se scufundă într-o zi şi ne strîngeam mîinile ne luam rămas bun dar corabia se scufunda atît de încet încît după zece zile noi cei care ne-am dat mîinile încă ne priveam ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i o corabie care se scufundă mai încet dar pînă la urmă se scufundă iat-o dar corabia se scufunda atît de încet încît după un an încă ne era ruşine nouă celor care ne-am dat mîinile şi în fiecare dimineaţă ieşeam unul cîte unul măsuram apa hm nu mai e mult se scufundă încet dar sigur dar corabia se scufunda atît de încet încît după o viaţă de om încă mai ieşeam unul cîte unul şi priveam cerul şi măsuram apa şi scrîşneam din dinţi şi spuneam asta nu e o corabie aste e o… asta e o…
continuă lectura »

Un pom otrăvit - William Blake

-
Imagine
  Am fost supărat pe prietenul meu:     I-am mărturisit mânia, şi s-a sfârşit. M-am supărat pe duşmanul meu: Am tăcut, şi mânia a crescut. Am udat-o cu temeri, seri şi dimineţi în lacrimi Am însorit-o cu zâmbete şi cu şiretlicuri înşelătoare. A crescut zi şi noapte rodind un măr aprins. Duşmanul l-a privit cum strălucea şi a ştiut că e al meu. S-a furişat în grădină sub vraja nopţii, iar dimineaţă mi-am văzut cu bucurie, duşmanul întins sub copac.
continuă lectura »