poeme de Floarea Țuțuianu


LA FEMME POISON


Sulemenită
şi pe deasupra tocită de gânduri
Lustruind pe ascuns singurătatea din vise
Da. Sunt un trup care se dă la cuvinte

Mirosul proaspăt de hârtie, cerneală
îmi dă ameţeli. Când citesc eu mă
pot înmulţi prin spori

Te mângâi cu creionul în mână
şi-ţi tai răsuflarea
(atât de floare şi totuşi carnivoră)

N-ai să mă laşi tocmai acum
cu faţa băltind în cuvinte pe muchia
de cuţit a limbii –
când ultimul vers îşi pierde de urmă

LIFTING

Dau un regat pentru pielea întinsă
a poemului peste faţa lui încreţită devreme
Uneori paloarea şi felul greoi în care
se scrie / respiră – mă sperie
Îi fac respiraţie gură la gură
până când abureşte oglinda cu rime

Se uită la mine ca la o poetă matură
îmi spune ceva pe la spate şi râde
Îi fac un semn
muşcându-1 de lobul urechii şi-i repet:
Sunt la o vârstă la care sexul impune respect

Dürer spun şi alta gândesc
 
LEDA  CU  LEBĂDA

Am râs m-am distrat m-am dat peste cap
am inventat bărbaţi din hârtie
din tălpi până-n creştet plini  ochi de cuvinte

Am râs am risipit la cuvinte
pân-am rămas într-un singur cuvânt numai piele şi os

Am aruncat cuvântul în aer
Şi o ploaie de aur a fecundat poeta  din mine
(în timp ce desenam umbra sexului pe perete)

Nebunul fecioara bărbatul scot capul afară
Scot flăcări pe gură la ora exactă

Doamne, lasă-mă numai femeie
Vreau să fiu Leda cu lebăda între picioare

EL ESTE CEL CARE

Cuşca pieptului meu
e cea mai frumoasă vitrină prin care priveşte
şi este privit (lumea-1 vede ba trăind ba murind)

El este primul dintre bărbaţi
care ajunge la mine cu gândul pe ape mergând

Sânii mei sunt în mâinile lui
şi desparte cu ei apele de uscat şi cuvântul de semn

Am pentru el (pus deoparte) un mare gol în stomac
ce i se pune în gât când mă vede venind sau plecând

La bine şi la greu el e peştele meu pe uscat
care intră în mine cu vârf la-nceput iar apoi îndesat
 
AMANTA ANULUI 2000

Încă nu s-a născut
bărbatul care să-mi fie jumătatea mea de femeie

Chiar dacă plâng între coapsele mele
iubiţii mei sunt bărbaţii de treabă ai altor femei
Noi avem copii din hârtie pe care-i creştem cu zel
Când ne plictisim facem avioane din ei
căci este fără de sfârşit şi oboseală pentru trup
cetitul de cărţi
Nu poţi să iei un bărbat de la gura altei femei
Sămânţa lor risipită prin foi umflă cărţile mele
Şi palidă simt pomul vieţii cum foşneşte prin ele
Zâmbetul lor în care mă tai dimineaţa
Sângele în care mă scald până noaptea
că iubirea e tare ca moartea pre viaţă călcând
Încă nu s-a născut
bărbatul care să-mi fie jumătatea mea de femeie

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

Un pom otrăvit - William Blake

corabia – un poem de Matei Vişniec