poeme de Floarea Țuțuianu
LA FEMME POISON
Sulemenită
şi pe deasupra tocită de gânduri
Lustruind pe ascuns singurătatea din vise
Da. Sunt un trup care se dă la cuvinte
Mirosul proaspăt de hârtie, cerneală
îmi dă ameţeli. Când citesc eu mă
pot înmulţi prin spori
Te mângâi cu creionul în mână
şi-ţi tai răsuflarea
(atât de floare şi totuşi carnivoră)
N-ai să mă laşi tocmai acum
cu faţa băltind în cuvinte pe muchia
de cuţit a limbii –
când ultimul vers îşi pierde de urmă
LIFTING
Dau un regat pentru pielea întinsă
a poemului peste faţa lui încreţită devreme
Uneori paloarea şi felul greoi în care
se scrie / respiră – mă sperie
Îi fac respiraţie gură la gură
până când abureşte oglinda cu rime
Se uită la mine ca la o poetă matură
îmi spune ceva pe la spate şi râde
Îi fac un semn
muşcându-1 de lobul urechii şi-i repet:
Sunt la o vârstă la care sexul impune respect
Dürer spun şi alta gândesc
LEDA CU LEBĂDA
Am râs m-am distrat m-am dat peste cap
am inventat bărbaţi din hârtie
din tălpi până-n creştet plini ochi de cuvinte
Am râs am risipit la cuvinte
pân-am rămas într-un singur cuvânt numai piele şi os
Am aruncat cuvântul în aer
Şi o ploaie de aur a fecundat poeta din mine
(în timp ce desenam umbra sexului pe perete)
Nebunul fecioara bărbatul scot capul afară
Scot flăcări pe gură la ora exactă
Doamne, lasă-mă numai femeie
Vreau să fiu Leda cu lebăda între picioare
EL ESTE CEL CARE
Cuşca pieptului meu
e cea mai frumoasă vitrină prin care priveşte
şi este privit (lumea-1 vede ba trăind ba murind)
El este primul dintre bărbaţi
care ajunge la mine cu gândul pe ape mergând
Sânii mei sunt în mâinile lui
şi desparte cu ei apele de uscat şi cuvântul de semn
Am pentru el (pus deoparte) un mare gol în stomac
ce i se pune în gât când mă vede venind sau plecând
La bine şi la greu el e peştele meu pe uscat
care intră în mine cu vârf la-nceput iar apoi îndesat
AMANTA ANULUI 2000
Încă nu s-a născut
bărbatul care să-mi fie jumătatea mea de femeie
Chiar dacă plâng între coapsele mele
iubiţii mei sunt bărbaţii de treabă ai altor femei
Noi avem copii din hârtie pe care-i creştem cu zel
Când ne plictisim facem avioane din ei
căci este fără de sfârşit şi oboseală pentru trup
cetitul de cărţi
Nu poţi să iei un bărbat de la gura altei femei
Sămânţa lor risipită prin foi umflă cărţile mele
Şi palidă simt pomul vieţii cum foşneşte prin ele
Zâmbetul lor în care mă tai dimineaţa
Sângele în care mă scald până noaptea
că iubirea e tare ca moartea pre viaţă călcând
Încă nu s-a născut
bărbatul care să-mi fie jumătatea mea de femeie
Comentarii
Trimiteți un comentariu