luni, 25 februarie 2013

poeme de Walt Whitman

În curând, va fi învinsă iarna

În curând, va fi învinsă iarna;
În curând, îngheţatele ferecături vor fi desfăcute
şi topite. Încă puţin
Şi aerul, pământul, valul, totul va fi cuprins
de plăcerea reînvierii şi a înfloririi; o mie de
forme vor răsări,
Din aceste amorţite movile, din aceste îngheţate
muşuroaie de pământ, ca din adânci
morminte vor răsări.
Ochi sensibili, urechi fine – cele mai delicate
însuşiri ale tale – tot ceea ce ia cunoştinţă
de frumuseţea naturii
Se va trezi şi se va umple cu această frumuseţe.
Tu vei observa aspectele simple, delicatele
minuni ale pământului,
Păpădia, trifoiul, smaraldia iarbă,
florile timpurii, primele parfumuri,
Arbustul pe care calci, verdele-galben al
salciei, înflorirea prunilor şi a cireşilor,
Sturzul, privighetoarea, mierla făcându-şi
auzit cântecul lor, rătăcitoarea pasăre albastră...
Spectacolul din fiecare an asemenea scene prezintă.

Cuiva, gata să moară

Dintre toţi, te-am ales pe tine, având un mesaj
să-ţi transmit.
Vei muri în curând. Îi las pe alţii să-ţi spună
ce le place. Eu nu pot să te mint.
Te iubesc, dar sunt corect şi fără milă: nu ai scăpare.
Încet, îmi aşez mâna dreaptă pe tine şi tu simţi.
Nu discut nimic. Îmi aplec capul şi aproape îl
acopăr.
Stau liniştit. Îţi rămân credincios,
Îţi sunt mai mult decât o soră de caritate, o
rudă sau un vecin.
Te scap de toate, în afară de existenţa ta
spirituală: e eternă;
de restul, în mod sigur, tu singur vei scăpa.
Trupul pe care îl vei părăsi va fi nimic
altceva decât murdărie.
Soarele izbucneşte în neînchise spaţii.
Te bat gânduri puternice şi eşti plin de încredere. Râzi.
Uiţi că eşti bolnav, aşa cum uit şi eu.
Nu-i mai vezi pe doctori, nu-ţi pasă de
prietenii care plâng,
Sunt eu cu tine.
Îi îndepărtez pe ceilalţi. Nu e nimic de
compătimit.
Eu nu te compătimesc. Te felicit.

Cântec despre mine (24)

Eu nu pun degetul la gură, nu mă sfiesc,
Cu gingăşie egală mă-ndrept către cele din pântec
ca înspre cele din cap şi din inimi,
Împreunarea vă spun că-i la fel de solemnă ca
moartea.
Cred în carne şi în pofte,
Să văd, să aud, să ating toate aceste minuni, şi
fiecare părticică din mine e o minune.
Pe dinafară şi pe dinăuntru sunt dumnezeiesc şi
sfinţesc orice lucru pe care-l ating sau
care mă atinge,
Mirosul subsuorilor mele-i mai îmbălsămat ca orice
rugăciune,
Capul meu stă mai sus decât orice biserici şi biblii
şi crezuri.
Dacă aş adora vreun lucru mai mult decât altul acela ar fi
unicitatea trupului meu, sau a părţilor lui,
Tipar nevăzut al fiinţei mele, tu eşti acela!
Margini umbroase şi odihne, voi sunteţi!
Eşti tu, cuţit de plug al tăriei bărbăteşti!
E orişice mădular care mă pune în valoare!
Tu sângele meu roşu bogat! Şi tu, sângele meu alb,
esenţă palidă a vieţii mele!
Piept apăsat pe pieptul altora, eşti tu!
Tu, creierul meu şi voi, circumvoluţiuni oculte!

din Cântec depre mine (1881), traducere de Mihnea Gheorghiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu