trei poeme de Ana Pușcașu

patru şi şapteşpe dimineaţa

în spatele meu huruitul fabricilor de bere

din care ies oameni mirosind

puternic a drojdie

cu cât mă îndepărtez mai mult

fabricile de bere cresc se multiplică

se subţiază prind conturul unui bărbat

bărbos care cântă la vioară

şi la celălalt capăt sunt eu

după câteva ore de dormit prin trenuri

am coborât

la patru şi şapteşpe dimineaţa

încerc inutil să îmi scot bani

de la bancomat şi cineva

care păzeşte terasa mă priveşte buimac

abia am ajuns în oraş şi

autobuzele cu primul schimb de subteran

încep deja să se mişte

dube înalte umplute până la refuz

aş vrea doar să mă opresc

şi să vomit cu fruntea sprijinită

de suprafeţe reci

asta ar fi cu adevărat liniştitor

nu pot să fiu proastă acum

doar de atât curaj am nevoie

vânzătoarele ies să măture troatuarul

acasă mă aşteaptă ei

sau poate nici nu ştiu că ajung

mă gândesc brusc

ce bine ar fi să ne întâlnim

din întâmplare într-un oraş din sud

şi acolo să petrecem împreună

o după-amiază întreagă

numărând pisicile care străbat piaţa

ultimele zile

 

exersez tot mai mult în ultimele zile

urmăresc la televizor scurtmetraje

las să pătrundă în cameră

dâre de soare ca un fum gros ce

miroase aproape mai mereu a castane coapte

firicele de praf se lipesc

de ecranul laptopului sau

mi se aşază pe degete

exersez tot mai mult

în ultimele zile

anticipez cu exactitate izbucnirea

alarmelor în parcare sau

atingerea costumelor ignifuge

de pereţii scărilor de bloc

în mijlocul zilei

pot să rămân aşa ore în şir

în apartamentul ăsta neaerisit

până să mă ia de-a dreptul frica

s-ar putea să faci cancer la ovare

şi să mori

bună’ta tot cancer la ovare a avut

cancer sigur sau o să înnebuneşti

ca mă’ta să le moşteneşti pe amândouă

îmi spui şi îţi iei pastile

cu câteva înghiţituri de ceai

îmi strigi să plec să te las naibii în pace

să mă duc să fac bani mai bine şi să tac

apoi îmi ceri din nou o lingură de supă

poţi să tragi din ţigările lor

nu am curajul să strig aşa cum ar trebui

frica nu trece când din stomac îţi ies paie

şi ştii cât de aproape eşti

de cealaltă margine a acoperişului

ai alerga de la un capăt la altul al oraşului

într-o singură noapte

şi acolo la capăt te-ai opri

bărbaţi ar ieşi în stradă

s-ar strânge în jurul tău

şi te-ar privi

te-ar obliga să tragi din ţigările lor

să bei din paharele lor

şi apoi te-ar lovi peste faţă  

mă baţi prieteneşte pe umăr şi pleci

e ca şi cum până la inima mea

s-ar fi trasat sute de dâre subţiri

de benzină

şi la capătul celălalt

cineva m-ar privi în ochi aşteptând