marți, 19 februarie 2013

trei poeme de Ana Pușcașu

patru şi şapteşpe dimineaţa

în spatele meu huruitul fabricilor de bere
din care ies oameni mirosind
puternic a drojdie

cu cât mă îndepărtez mai mult
fabricile de bere cresc se multiplică
se subţiază prind conturul unui bărbat
bărbos care cântă la vioară

şi la celălalt capăt sunt eu
după câteva ore de dormit prin trenuri
am coborât
la patru şi şapteşpe dimineaţa
încerc inutil să îmi scot bani
de la bancomat şi cineva
care păzeşte terasa mă priveşte buimac

abia am ajuns în oraş şi
autobuzele cu primul schimb de subteran
încep deja să se mişte
dube înalte umplute până la refuz

aş vrea doar să mă opresc
şi să vomit cu fruntea sprijinită
de suprafeţe reci
asta ar fi cu adevărat liniştitor

nu pot să fiu proastă acum
doar de atât curaj am nevoie
vânzătoarele ies să măture troatuarul
acasă mă aşteaptă ei
sau poate nici nu ştiu că ajung

mă gândesc brusc
ce bine ar fi să ne întâlnim
din întâmplare într-un oraş din sud
şi acolo să petrecem împreună
o după-amiază întreagă
numărând pisicile care străbat piaţa


ultimele zile
 
exersez tot mai mult în ultimele zile
urmăresc la televizor scurtmetraje
las să pătrundă în cameră
dâre de soare ca un fum gros ce
miroase aproape mai mereu a castane coapte

firicele de praf se lipesc
de ecranul laptopului sau
mi se aşază pe degete

exersez tot mai mult
în ultimele zile
anticipez cu exactitate izbucnirea
alarmelor în parcare sau
atingerea costumelor ignifuge
de pereţii scărilor de bloc
în mijlocul zilei

pot să rămân aşa ore în şir
în apartamentul astă nearisit
până să mă ia de-a dreptul frica

s-ar putea să faci cancer la ovare
şi să mori
bună’ta tot cancer la ovare a avut
cancer sigur sau o să înnebuneşti
ca mă’ta să le moşteneşti pe amândouă
îmi spui şi îţi iei pastile
cu câteva înghiţituri de ceai

îmi strigi să plec să te las naibii în pace
să mă duc să fac bani mai bine şi să tac
apoi îmi ceri din nou o lingură de supă


poţi să tragi din ţigările lor

nu am curajul să strig aşa cum ar trebui
frica nu trece când din stomac îţi ies paie
şi ştii cât de aproape eşti
de cealaltă margine a acoperişului

ai alerga de la un capăt la altul al oraşului
într-o singură noapte
şi acolo la capăt te-ai opri
bărbaţi ar ieşi în stradă
s-ar strânge în jurul tău
şi te-ar privi
te-ar obliga să tragi din ţigările lor
să bei din paharele lor
şi apoi te-ar lovi peste faţă  

mă baţi prieteneşte pe umăr şi pleci
e ca şi cum până la inima mea
s-ar fi trasat sute de dâre subţiri
de benzină
şi la capătul celălalt
cineva m-ar privi în ochi aşteptând

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu