un poem de Teodor Dună


ziua tuturor zilelor

zilele negre ale morţii au trecut
a fost ce-i drept un an crucial

mi-am făcut dintr-o bucată de tablă ruginită un soare imens

pe care-l ţin ascuns sub podele

n-a strălucit niciodată
a fost bine am stat în casă mi-am umplut uşa cu mortar

împiedicând orice ieşire
gura mi s-a încleştat pregătindu-se pentru un ţipăt care ar fi sfărâmat-o
a fost bine a fost un an crucial ca toţi ceilalţi ani

ai morţii

în afară de acest soare întunecat nu am nimic
oasele mi-au acoperit încetul cu încetul pielea s-au făcut stăpâne
trupul s-a micşorat până nu a mai avut unde

sunt foarte liniştit

foarte liniştit desenez pe soarele meu întunecat o dată pe an
câte-o literă în formă de cruce
poate de aceea toţi anii sunt cruciali

acum dorm sub oasele mele şi din cauza pânzei care-mi acoperă faţa

am ajuns să mă respir pe dinăuntru

e bine

acum e mai linişte ca oricând
am aşezat din nou soarele sub podele
şi zilele negre ale morţii abia au trecut

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

Un pom otrăvit - William Blake

corabia – un poem de Matei Vişniec