marți, 26 februarie 2013

un poem de Teodor Dună

ziua tuturor zilelor

zilele negre ale morţii au trecut
a fost ce-i drept un an crucial

mi-am făcut dintr-o bucată de tablă ruginită un soare imens

pe care-l ţin ascuns sub podele

n-a strălucit niciodată
a fost bine am stat în casă mi-am umplut uşa cu mortar

împiedicând orice ieşire
gura mi s-a încleştat pregătindu-se pentru un ţipăt care ar fi sfărâmat-o
a fost bine a fost un an crucial ca toţi ceilalţi ani

ai morţii

în afară de acest soare întunecat nu am nimic
oasele mi-au acoperit încetul cu încetul pielea s-au făcut stăpâne
trupul s-a micşorat până nu a mai avut unde

sunt foarte liniştit

foarte liniştit desenez pe soarele meu întunecat o dată pe an
câte-o literă în formă de cruce
poate de aceea toţi anii sunt cruciali

acum dorm sub oasele mele şi din cauza pânzei care-mi acoperă faţa

am ajuns să mă respir pe dinăuntru

e bine

acum e mai linişte ca oricând
am aşezat din nou soarele sub podele
şi zilele negre ale morţii abia au trecut

Un comentariu: