un poem de Teodor Dună
ziua tuturor zilelor
zilele negre ale morţii au trecut
a fost ce-i drept un an crucial
mi-am făcut dintr-o bucată de tablă ruginită un soare imens
pe care-l ţin ascuns sub podele
n-a strălucit niciodată
a fost bine am stat în casă mi-am umplut uşa cu mortar
împiedicând orice ieşire
gura mi s-a încleştat pregătindu-se pentru un ţipăt care ar fi sfărâmat-o
a fost bine a fost un an crucial ca toţi ceilalţi ani
ai morţii
în afară de acest soare întunecat nu am nimic
oasele mi-au acoperit încetul cu încetul pielea s-au făcut stăpâne
trupul s-a micşorat până nu a mai avut unde
sunt foarte liniştit
foarte liniştit desenez pe soarele meu întunecat o dată pe an
câte-o literă în formă de cruce
poate de aceea toţi anii sunt cruciali
acum dorm sub oasele mele şi din cauza pânzei care-mi acoperă faţa
am ajuns să mă respir pe dinăuntru
e bine
acum e mai linişte ca oricând
am aşezat din nou soarele sub podele
şi zilele negre ale morţii abia au trecut
Comentarii
Trimiteți un comentariu