N-aș prea vrea ca s-o mierlesc - Boris Vian

-
Casă în formă de copac, futuristă, în peisaj de iarnă, cu multe ferestre luminate.

N-aș prea vrea ca s-o mierlesc
N-aș prea vrea ca s-o mierlesc
Făr' să văz, c-ar fi nasol,
Câini în Mexic soilind
Fără nici un vis câinesc
Și maimuțe-n fundu’ gol
P-unii tropice halind
Și păienjeni de argint
În plase pline de bule
N-aș prea vrea ca s-o mierlesc
Făr-să știu dacă luna de cleștar
Care pare un biștar
Are corn de staniol
Dacă soarele e rece
Dacă anotimpurile, patru,
Patru sunt cu-adevărat
Fără să fi încercat
Să-mi trag fusta peste-o bucă
Și să ies pe strada mare
Fără să mă fi uitat
Într-o gură de burlan
Far’ să trag câte-o măciucă
În locșoare mai bizare
N-aș prea vrea s-o iau la vale
Far’ să știu și eu ce-i lepra
Da' și ale șapte boale
Cu care te pricopsești pe jos
Nici ce-i bine nici ce-i rău
Să nu mă mai amărască
Dac-as ști dac-aș ști
C-am să le fac safteaua
Și de-azemenea ar fi
Tot ce-n mine zace
Tot ce prețuiesc
Că știu eu ce-mi place
Fundul mării de smarald
Unde algele dansează
Pe nisipul ondulat
Iarba-arsă-n iunie
Și pământul ce plesnește
Și miresmele de brad
Sărutul cui mă iubește
Că-i acesta că-i aceea
Ursulețul meu, Ursula
Tot frumoasă e femeia
N-aș prea vrea ca s-o mierlesc
Înainte de-a uza
Gura ei cu gura mea
Și cu mâna trupu-i jun
Iar cu ochii ce-a rămas
Mai departe nu mai spun
Îi dau reverenței glas
Nu prea e grozav sa mori
Pân’ sa se fi inventat
Trandafiri nepieritori
Si o zi de doua ore
Pe la munte câte-o mare
Pe la mare câte-un munte
Dispariția durerii
Și ziarele-n culori
Toți copiii bucuroși
Și-alte chestii în domeniu
Care dorm prin mințile
Inginerilor de geniu
Grădinarilor voioși
Socialiștilor umani
Urbaniștilor urbani
Și-n vrun gând de gânditori
Sunt atâtea de văzut
De văzut de înțeles
Timp destul de cunoscut
Și din noapte de cules
Iar eu vad moartea rapace
Da din coate vine-ncoace
Si cu mutra ei umflata
Îmi întinde labele
De broscuța crăcănată
N-as prea vrea ca s-o mierlesc
Nu vreau domule, nu doamna
Înainte de-a-ncerca
Acel gust profund al sortii
De la care amețesc
N-as prea vrea ca s-o mierlesc
Înainte de-a gusta
Din adânc savoarea morții


poèmes tirés du recueil N-as prea vrea
ca s-o mierlesc / Je voudrais pas crever,
Boris Vian, édition bilingue (96 p.), trad.
Linda Maria Baros et Georgiana Banu, Editura Paralela 45, Roumanie,
2002, rééd. 2004, 2006 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

-
Imagine
A ieşit din baie cu părul ei roşu ca focul şi-a spus poliţiştii vor să merg la secţie şi să identific un individ care-a încercat să mă violeze. iar mi-am pierdut cheia de la maşină. am o cheie de intrat dar nu şi pe-aia care-o porneşte. vor să-mi ia copilul dar n-o să-i las. Rochelle aproape-a căzut în supradoză şi pe urmă s-a dus la Harry şi ăla a pocnit-o. are coastele fisurate şi una dintre ele i-a străpuns plămânii. acum e sub o maşinărie. unde-i pieptenele meu? al tău e plin de mizerii. nu ţi-am văzut pieptenele, i-am spus. Singur cu toată lumea carnea înveleşte oasele şi ei pun şi-o minte acolo şi uneori şi-un suflet şi femeile sparg vaze de pereţi şi bărbaţii beau prea mult şi nimeni nu-şi găseşte perechea dar o ţin tot într-o căutare târându-se în paturi afară din paturi. carnea înveleşte oasele şi carnea caută ceva mai mult decât carnea. n-avem nicio şansă: suntem prizonierii aceluiaşi scenariu. nimeni nu-şi găseşte perechea. gropile de gunoi pline ospiciile p
continuă lectura »

corabia – un poem de Matei Vişniec

-
Imagine
corabia se scufunda încet noi ziceam şi ce dacă se scufundă corabia şi mai ziceam orice corabie se scufundă într-o zi şi ne strîngeam mîinile ne luam rămas bun dar corabia se scufunda atît de încet încît după zece zile noi cei care ne-am dat mîinile încă ne priveam ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i o corabie care se scufundă mai încet dar pînă la urmă se scufundă iat-o dar corabia se scufunda atît de încet încît după un an încă ne era ruşine nouă celor care ne-am dat mîinile şi în fiecare dimineaţă ieşeam unul cîte unul măsuram apa hm nu mai e mult se scufundă încet dar sigur dar corabia se scufunda atît de încet încît după o viaţă de om încă mai ieşeam unul cîte unul şi priveam cerul şi măsuram apa şi scrîşneam din dinţi şi spuneam asta nu e o corabie aste e o… asta e o…
continuă lectura »

Un pom otrăvit - William Blake

-
Imagine
  Am fost supărat pe prietenul meu:     I-am mărturisit mânia, şi s-a sfârşit. M-am supărat pe duşmanul meu: Am tăcut, şi mânia a crescut. Am udat-o cu temeri, seri şi dimineţi în lacrimi Am însorit-o cu zâmbete şi cu şiretlicuri înşelătoare. A crescut zi şi noapte rodind un măr aprins. Duşmanul l-a privit cum strălucea şi a ştiut că e al meu. S-a furişat în grădină sub vraja nopţii, iar dimineaţă mi-am văzut cu bucurie, duşmanul întins sub copac.
continuă lectura »