joi, 7 martie 2013

poeme de Cătălina Matei

nictalopie

azi-noapte mi-au mai crescut mâini
buzele au coborât s-au lăsat atât de jos că vorbesc din burtă
şi dinţii sunt în stomac i-am înghiţit
îi aud cum mă rod mereu
azi-noapte mi-au căzut oasele le-am găsit lângă pat
m-am rostogolit şi le-am văzut
acum sunt un cerc de carne cu toate amestecate-n mine

noaptea când nu se întâmplă nimic
nici somn nici dragoste nici război
când nu ai pentru ce să te rogi să se termine
termite termite termite
te rogi să-nceapă-odată
nimicul e atunci când îi e lene vieţii

patru pereţi albi

câte cămăşi de forţă să mai înghesui pe mine
câţe dopuri şi perne să-mi mai îndes în gură
îl trag de gulerul cămăşii
şi-I ţip că nu mai pot
şi-mi pune pe cap în chip de aură
sau poate în loc de coroniţă un colac de salvare
                               
Dumnezeu e prea frumos pentru mine
e dantelă şi sânge

nutemaiubesc

primul nutemaiubesc în urechea ta
şi plouă cu fiare de călcat încinse
primul nutemaiubesc în gura ta
se strâng pereţii
şi te prind în miezul lor

aici se fumează

nu-mi sunt de ajuns şi fumez
ţigara doamna de companie
o găseşti între degetele 2 şi 3
nu doar la miez de noapte
ţine atunci când tu nu te mai ţii
când nu mai ţine la tine
când nu mai ţii la tine
şi gândurile deodată au alt gust
mestecate laolaltă cu fum de ţigară

şi nu mai am cu ce să te înlocuiesc
numai fumul mai intră adânc în mine
tu nu tu nu

înţărcată

cum o prinde-n ţarc
cum jeleşte ea în corul femeilor din ţarc
cum o aruncă din ţarc
cum jeleşte în corul femeilor din afara ţarcului

geam stricat

spăl geamul cu limba
îl şterg cu mâneca bluzei
şi tot nu se vede nimic
e atât de gol dincolo de el
sau ceva căruia nu ştiu să-i dau nume

mi-e frică să ies pe uşă
să cad în nimic
stau aici în aerul ăsta
respirat de prea multe ori
stau între toate locurile atinse de mine
totul e plin de urme
şi mă simt atât de rău
dar în siguranţă
dacă dacă dacă
pe geam e lipit nimicul ca un autocolant negru
şi-n afara lui e totul

cu urechea lipită

iubirea noastră a ajuns în iad
cred că aş fi vrut doar să dispară
încăpăţânarea ei de a trăi oriunde şi oricum

m-aşez în genunchi
lipesc urechea jos
s-o aud cum geme şi se zbate
degeaba
în noi nu mai ajunge
e jos acolo uită să moară

rugăciune

Dumnezeule te-am găsit la etajul şapte
noroc cu liftul
fumai o ţigară şi semnai asigurările de viaţă
ţi-am vorbit ceva
dar cred că ţi-a slăbit auzul de la atâţia ani
după ne-am luat de mână
şi ne-am aruncat de la balcon
ai zburat
am căzut
în genunchi cu palmele împreunate

o să te mănânce timpul iubitule

o să te mănânce timpul iubitule
o să înceapă cu degetele mele înfipte în pielea ta
o să termine sorbind măduva ultimului tău fir de păr
o să-i bat cu pumnii în piept că mi te-a dat
apoi cu picioarele că mi te-a mâncat

va fi mai nesătul ca moartea
nici oase nu-ţi va lăsa

în cap se vorbeşte prea mult

am încercat să-i ambalez într-o cutie de carton
de fapt i-am împins acolo
mă gândeam că la lumina naturală o să-i scot
şi o să-i aşez ordonat pe raft
dar clocoteau dădeau din picioare
întunericul i-a ciupit de au ţâşnit din vene
au zbughit-o pe umeri într-un lighean
şi corpul atârnă atârnă de lighean livid şi sterp
tre’ să răstorn ligheanul dar nu văd
trag plângând de bec să se aprindă
mă doare lumina
dar tre să golesc ligheanul - trăieşte prea mult

cu dumnezeu în stomac

atât de puţin dumnezeu
mi-e gol
o să sap într-un copac să-l caut
dacă-l găsesc mă vâr în el
şi-mi trag scoarţa peste mine
dacă nu-l găsesc
îmi fac o scorbură în mijlocul meu
acolo l-am simţit ultima oară
cocoşat într-o durere de ulcer 

agitaţie

motanul de pe pervaz
care vrea o mână să deschidă geamul să sară
femeia care îşi leagă primul bărbat de picior
cu şnurul de la halatul de baie
biciclistul bătrân cu elastice
pe fiecare crac al pantalonului să nu intre vântul
şi eu

mâinile mari

mie îmi plac mâinile mari şi grele de bărbat
care sugrumă ca o anacondă
nu-mi plac pantofii cui cum îmi plac bocancii care calcă apăsat
îmi place vocea groasă cu puţine cuvinte
mă uit cu jind la cei care pleacă
cu ură la cele care rămân
dumnezeule dacă ai mâini de bărbat ia-mă în braţe ce mai aştepţi

sunt o cutie mică în care depozitez urme de bărbaţi
tălpi amprente gesturi care şi-au pierdut oamenii  ecouri
culori-fantomă mâneci goale de mâini
mă deschid cu o mână cealaltă e ocupată cu o ţigară
şi prind între degete ce e de neapucat
e doar o minte care a curpins prea multe

cea mai mică

eu sunt un subom
da
aşa m-a făcut mama mică
dacă aş avea o scară
aş ajunge la piepţii vostri
nu să-mi fac loc p-acolo
ci doar să muşc
sau nu
dacă aş avea o scară
i-aş pune multe trepte
să urc să nu vă mai văd

descusută

ai tras aşa ca animalul
te-ai descusut de mine
toată noaptea o să stau să cos la noi
şi ai carnea atât de tare
abia intră acul în tine

o să mă duc să mă vând la SH         
sunt mulţi oameni acolo
trecuţi de prima iubire
aşteaptă să fie purtaţi din nou
puşi pe pielea goală

într-o noapte ca asta

într-o noapte ca asta când femeile sunt violate
şi gardienii beau ca să dea mai tare
ştiu că nu te iubesc
păzesc leagănul ascuns în pod
ţin perna strânsă între dinţi
am uitat sânul care mă creştea
femeile plâng acum cu plapuma pe ochi

pianul

monstrul cu carii îmi mănâncă degetele
nu mă supăr în fiecare dimineaţă îmi cresc altele
dinţii lui sunt înfometaţi
dacă l-aş mângâia mai des ar uita să muşte
dar noi ne iubim atât de rar
m-am trezit într-o duminică şi aveam mâinile goale
am ridicat capacul şi am găsit o droaie de degete
făcând dragoste alandala cu ciocănelele

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu