sâmbătă, 2 martie 2013

poezii de Emil Brumaru



A cincea elegie a Detectivului Arthur

Ieşisem din cinematograful acela de la periferie unde
rulase-un film mut,
Ţinându-ne-atât de sfioşi de mână... Cânta un pian...
Şi când ne-am oprit în mijlocul străzii şi m-ai întrebat,
visătoare, ce am,
Uitându-neţintă unul la altul, deodată, ne-am
recunoscut!

Eram (Dumnezeule!) domnul ce tocmai coborâse din
vechea cabrioletă,
Cu fracul boţit şi jobenul sub braţ, venit ca să fure spre
seară,
Motanul familiei şi tu erai, sigur, naiva subretă
Ce-l vede şi ţipă, şi el o împuşcă-ntre sânii bombaţi,
şi-apoi o iubeşte-n cămară...

Şi-atunci ne-am dat drumul la mâini şi-amândoi, pe
trotuare,
Am luat-o la fugă cuprinşi de-o teribilă panică
Şi-n urmă, deasupra grilajelor, cărnoase şi
necruţătoare,
Plante gigante creşteau, ca să ne tragă-napoi, în
Grădina Botanică!!

Cafeaua de cicoare-mi dă avânt

Cafeaua de cicoare-mi dă avânt
Să mai privesc femei cu cracii-n vânt
Şi să fumez trabuci de zece ruble,
Bând căni de apă simplă şi votci duble.
Dar lipicoase-n miez clipele-s calpe
În după-amiaza vieţii mele albe.
Şi sânt sătul de plictiseală blândă
Ce rufele pe sârme lungi le zvântă
În curţi înguste, lângă roşii case,
La geamuri, pentru muşte moi, cu plase
Şi-aştept să soarbă ploaia din cutii
De peşti motanii sub hulubării.
Căci n-am nici chef, nici frişcă să mă fut
În căutarea timpului pierdut...

Cântecul cel mai naiv

Femeile care m-au înşelat
Atât de dulce au ştiut s-o facă

Încât aproape c-a-nceput să-mi placă
Nemernicia blândului păcat.

Ba chiar le-ndemn cu fluturi şi le cer
Să-mi tăvălească-n praf sufletul moale,

Fără fereli, lacrimi subţiri, ocoale.
Ci giuvaiere le aduc, boier,

Spre-a le lua şi pipăi în pat
Cu sânii şi-a le pierde între şale.

Femeile care m-au înşelat
Atât de dulce au ştiut şi-agale...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu