poezii de Raluca Ciochină


***

mamă, tu nu ştii nimic despre mine cine sunt şi ce-mi amintesc

povestea trebuie spusă în tăcere
pentru că niciuna din noi
nu mai poate înţelege cuvintele
 
***
 
în casa tatălui meu
copii cu feţele murdare se-mbrăţişează
în tăcere până adorm

nu le spune nimeni nicio poveste
 
***
 
nu aud voci
sunt prea multe guri în mine
căci tata e monstrul cu şapte capete
care mă devorează în tăcere 

***

cine sunt eu altcineva decât cea care tremură când tata o arată cu degetul pe perete

sunt copilul femeia mama bărbatul fratele pe care nu l-am avut niciodată

şi în mintea mea trebuie să refac totul e ca şi cum aş uita
că tata-şobolanul roade noaptea oblonul de lemn şi gratiile şi piciorul patului
 
***
 
spune-mi ce simţi, nu ce gândeşti

simt cum cineva îmi bate cuie în gât ca să tac
iar eu mă prăbuşesc
pe iarba atât de verde din caietul de desen
de-acum douăzeci de ani
 
***
 
din cameră în cameră bântui în casa tatălui meu
şi mă văd cum stau ghemuită în colţ
cu pantofii mei albaştri cu şosetele mele verzi
cu salopeta-iepure maro
albă ca varul mă fac una cu peretele
 
***
 
pe tatăl meu îl cheamă Valentin

iar la ora şase vine sfârşitul lumii odată cu el
şi cu firele lui albe de păr
pe care spune că i le-am scos eu
 
***
 
aici se face tăcere
când tata blochează uşa de la intrare
şi începe să bată
cu tocul de la pantof în masă
 
***
 
e întuneric

când tata face greva tăcerii nu am voie să aprind lumina
cum nu am voie să rup florile-n parc sau să calc pe iarbă
 
***
 
este ora şase şi a venit nenea să ne aşezăm cuminţi
în pat

îmi ţin respiraţia
să nu care cumva să se audă vreun sunet

totul va fi bine
fără sticlele de bere încă pe jumătate pline
fără hainele aruncate grămadă
în mijlocul camerei
pentru ca eu să le pun încet la loc

***

şi ce faci cu frica

când vine ziua o îmbrac să plece
dar frica rămâne acasă şi are grijă de mine

***

în camera mea din casa tatei ascult încă
frica îmi cutremură oasele îmi zdrobeşte degetele

mă lipesc de orice să simt atingerea

***

dimineaţa bunica taie pâinea cuburi şi-o unge cu unt

nu s-a întâmplat nimic azi-noapte

dar ea nu ştie că au spart vitrinele şi-au violat păpuşile

era un zgomot infernal când au linşat ciucurii
şi-au înjunghiat pernele
iar pe geam aruncau sticle de vin

şapte şi un sfert
mă ridic ameţită din pat
ziua nu se-ntâmplă nimic în camera mea

lumea e închisă în sine


raluca ciochină, greva tăcerii, cdpl, 2011

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

trei poezii de Charles Bukowski

Un pom otrăvit - William Blake

corabia – un poem de Matei Vişniec