marți, 19 martie 2013

un poem de Sorin Despot



creatură, citește!

pentru că viitorul ne trage spre dînsul
mai curînd decît ne alimentează istoria

a trebuit să trec prin ceea ce altora, în jurul meu,
trebuie să le fi părut pură nebunie, pentru a putea
cunoaște senzația eliberatoare pe care, fără îndoială,
ți-o poate oferi necunoscutul. chiar și acum,
aplecat peste tastatură, neștiind întocmai ce
are să ne ofere acest următor rînd, simt că
plesnesc sub presiunea unei anume forme de
responsabilitate, cuprins fiind, totodată,
de o ușurătate aproximativ indescriptibilă.

te poți însă baza încă de pe acum pe promisiunea
că nu mă voi agăța niciodată de termeni precum
„inefabil” sau „wow”. nu te grăbi însă în a judeca
cele ce urmează să-ți fie istorisite – ceea ce
urmează să trăim, să retrăim, să interpretăm –
ca pe produse ale unei rațiuni reci, analitice,
căci creatură, în cele ce urmează să ofere istoria
nu va avea cine să te ferească de poezie. iar poezia,
ar fi bine să afli, are în comun cu viața ta, cu a mea,
numai calitatea de a-și schimba mecanismele interioare,
protocoalele inerente, de îndată ce ai senzația
că le-ai dibuit, că le stăpînești.

prinde-mă dacă poți.

teama de necunoscut. poezia,
ea precedînd viața, niciodată
pretinzînd că o poate cuprinde,
devine pretext și nu argument.

judecînd după stîngăcia, graba ori scepticismul
cu care îți apleci privirea deasupra acestor cuvinte,
pare-se că voi avea nițeluș de furcă cu tine. poți să
îți imaginezi, pentru moment, că sînt unul dintre acei
profesori nesuferiți care numai biciul mai avea
să îl pună pe tine pentru a te convinge să citești
cîteva pagini. dacă o mînă forte e singurul lucru
care te-a convins în trecut să o faci, atunci

facă-se voia!

la fel de bine, după ce vei fi abandonat textul ăsta în silă,
poate îți va încolți în minte gîndul că erai printre aceia
de care voiam să scap încă de la primul vers.

altfel, la revedere! ai lucruri mai bune de făcut.
aprinde televizorul sau, dacă la momentul în care
citești asta televiziunea a dispărut deja, loghează-te,
amice și fă supă din creierii tăi cît îți poftește
inimioara. lumea digitală are deja rezervate pentru tine
tampoane pentru fiece zvîcnire intelectuală, nenumărate
căi de a te ține preocupat, distrat, departe de toate
acelea ce te-ar putea determina, o, nu, să îți pui
întrebări. departe de tine. așa că fugi, clicăie înainte,
bucură-te de fermă, la fermă e pace și bine.

gîndește-te totuși la asta. dacă nu simți că
are vreun sens să citești vorbele mele, de ce
dracului ar fi avut pentru mine vreunul
să îmi mănînc ficații scriindu-le? gîndește-te
că sînt aici pentru tine numai în măsura în care
tu ești aici pentru mine și că aceste cuvinte
așezate cuminte în rînduri paralele au făcut
timpul și spațiul franjuri ca să ajungă în fața ta.
pornim împreună, așadar, deși nu vom da mîna vreodată.
ne vorbim, creatură, în ciuda faptului că,
cel mai probabil, nu vom respira în veci

aerul aceleiași încăperi.

într-un scenariu apocaliptic,
precum acelea răsvehiculate de hollywood,
în care ne depășesc intelectual mașinăriile create
pentru a ne servi, ultima noastră fortificație nu are cum
să fie alta decît poezia. în clipa în care va putea să vadă
dincolo de rațiuni utilitare, cel mai probabil, mașina
îi va recita umanității necrologul înduioșător,
nemaiîntîlnit de melodic, chiar înainte ca
ultimul pericard fragil să cedeze.

în semn de respect, mașina are să își ia
cîteva nanosecunde în plus pentru a scrie

„the end”

la capătul poemului închinat creatorului ei și
buze mecanice vor fi acolo să schițeze un zîmbet
care să surprindă ceremonios
ironia.

2 comentarii: