obiceiul de a rupe hîrtiile destinate viitorului - Virgil Mazilescu

 

pentru că îşi luase obiceiul să rupă una cîte una (la intervale nu prea mari) hîrtiile şi feluritele chitanţe destinate viitorului - i se năzărea dintr-odată că vede
strălucirea apuselor zile deschizîndu-se în faţa lui ca o rană sau ca o pîlnie de obuz în care i-ar fi murit rînd pe
rînd toţi prietenii, dacă se întorcea noaptea acasă
vedea cu jale cum năvălesc asinii şi boii din vis peste o
vegetaţie arsă - numai scrum şi aducere aminte. şi cu
toate acestea urechile lui în flăcări captau fără
întrerupere semnalul. era unul şi acelaşi semnal:
întoarce-te întoarce-te. erau ochii lui în flăcări. a pus
atunci mîna pe o crenguţă de mesteacăn : şi-a luat
înceţişor rămas bun. o crenguţă în-tîmplătoare de
mesteacăn. apoi (înalt şi cu haina pe umeri) nici n-a mai
aşteptat minunea - cînd vîntul i-a trimis prin fereastra
regală fum de trestie şi rămăşiţe ale părului tău,
melancolie ! a cunoscut fericirea
deplină şi a ajuns la ţintă cu mult înaintea propriului său
sfîrşit înecat în lacrimi.

(din volumul Va fi liniște va fi seară)