câteva poezii - val chimic

noctarium

în ultimul compartiment al metroului,
îmi imaginez cum viteza încinge pereţii
peisajul dilatat ca un airbag
peste care se lasă corpul moale,
inima atletică, inutilă
o vedere cu podul brooklyn
înainte de culcare
vreau pe cineva care să mă entuziasmeze,
să mă facă să îmi ţin calmul, numai pentru asta
şi l-aş iubi
distanţa se măreşte între mine
şi cei asupra cărora m-am înşelat,
(viteza prevăzătoare cu care maşinile
intră şi ies dintr-un oraş, benzi paralele şi
nici un incident)
nevoia de a şti că în întuneric
ar trebui să pornească un motor
şi niciodată o inimă
panoul de siguranţă se aprinde de unul singur
peste linia de producţie
prezenţa umană are nervii secţionaţi,
mâinile tocite până la umeri,
e învingătorul cu capul tăiat căruia
mediul nu-i solicită nimic
ridicolă această cerinţă a imaginaţiei.
lichidul stă îngheţat în etuve
neoanele scaldă în ape limpezi
geamurile încăperilor transparente

tai legăturile

teneşii coloraţi acoperind unghiile date cu titan
au părăsit încăperea,
gingiile au lăsat urme roşii pe pâine.
iată un corp într-o cutie.
iată-i pe ceilalţi aşteptând să iasă.
atinşi de torpoare şi scârbă.
cum fumam încordaţi lângă geam, ţigările prinseseră gustul
pământului, iar scrumul se întorcea ridicat de căldură
ca o zăpadă uscată, fulgi mari
peste teancul de acte
eu am rămas acolo, sperând că o să se defecteze ceva
iremediabil şi că totul o să rămână la vedere,
aş fi vrut să nu închidă nimeni ochii
(însă de mult am învăţat că recunoştinţa e ruşinoasă
ca atunci când ai viermi intestinali -
lucrul viu pentru mama ta e
omorât la loc)
se zice că aşa e mersul
poate dacă o să muncesc foarte mult,
o să-mi permit multe obiecte metalice, orbitoare
dar am obosit
(să te trezeşti dimineaţa cu toate răfuielile mărunte
cărora trebuie să le faci faţă cu pasivitate
şi decenţă
- felia a fost înghiţită de prăjitorul de pâine
înainte de a ajunge în noi
şi pofta niciodată săturată – )
pofta de creier o ştie numai arzătorul de creiere
care lucrează în noi
el porneşte teroarea,
înlătură artera roşie de pe artera albastră de pe
artera albă până la adăpostul de unde se crede că
am emis seducţia şi dominarea
dar şi minciuna şi revoluţia sunt forme ale
acestei recunoştinţe nesănătoase, invertite,
împotriva unui spaţiu cuminte,
acolo unde stă voinţa unui individ
a cărui voce nu a fost auzită
pentru că s-a însoţit numai cu oamenii

tensiune superficială

gura mi se umple de apă
visez
sunetul mărunt de roboţel industrial
ce arde puncte
consensul e să te ia lin să te transporte
într-un dinamism perfect calculat
corpul tău pregătit să lucreze
(şi încă nu-l ştii pe micul semantron
sau ai uitat undele)
e oţelul calmat
dimineaţa îţi pune-n faţă sticla de tortură,
iar aparatul ei, pantograful,
pătrunde adânc în minte
unde îţi omoară gonitorul preferat
de lac

cu koaie, mama

de ani întregi nu mai intrasem în casa mea:
cu tine, andrei, am rupt pieptul puiului peste masă
dar mândria a rămas neînvinsă
când peste alţi ani buni
am rămas singur:
mamă pietroasă, mamă grasă întinsă
în pat
cu umerii şi capul lăsaţi
morţi
peste căpătâiul patului
îţi mai aduci aminte
când băteam prea tare în uşa de la bucătărie
şi adunam pămîntul de flori din hol?
Eu mi-aduc aminte de tine
Într-o după-amiază când
Ţi-au capsat o hârtie de spate
Şi ai venit să te împungi în maică-ta
Ca o muscă în geam
Bolnavă, fierbinte
Şi ea urla că e o
Păcătoasă
Atâta cu liniştea,
În casă, broboane de lapte
Se preling
Pe faţa albă de mătase

 texte din volumul Umilirea animalelor